Accident mortal la Iaşi: O femeie de 50 de ani, spulberată de un Audi – FOTO

joi, 21 decembrie 2023, 19:31
1 MIN
 Accident mortal la Iaşi: O femeie de 50 de ani, spulberată de un Audi – FOTO

Accident mortal intre Popricani și Țigănași. Un Audi aflat în depăsire a lovit un pieton, o femeie de 50 de ani.

O femeie de 50 de ani și-a pierdut viața în această seară în localitatea Cârniceni, județul Iași, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada printr-un loc nesemnalizat. Un pompier și soția sa, medici rezidenți ATI care se aflau în trecere, au încercat să o resusciteze, dar manevrele nu au avut succes.

„La sosirea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă femeia de aproximativ 50 de ani era în stop cardio respirator, cu manevre de resuscitare cardio-pulmonară în curs. A suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fracturi costale, un pneumotorax stânga, lacerație splenică, o fractură închisă braț bilateral, fractură și de bazin. Nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul a rămas la locul solicitării în prezența poliției”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

 

Comentarii