Cat de Tepes este vampirul Dracula?

Dar, in ciuda convingerilor tuturor, este bine sa ne punem urmatoarea intrebare: „Vlad Tepes este cu adevarat modelul Contelui Dracula?“. Raspunsul s-ar putea sa va surprinda.

Probabil ca, la inceput, cititorii cartii si cei care au vazut adaptarile cinematografice habar n-au avut ca vampirul Dracula ar putea fi modelat dupa un personaj real. Cititorii romani s-au prins, probabil, ca Dracula si Tepes seamana prea mult. Turcii au facut explicit legatura intre cele doua personaje cand au realizat, in 1953, filmul Drakula ?stanbul’da (Dracula la Istanbul), bazat pe o carte de Ali R?za Seyfi numita Kaz?kl? Voyvoda ce s-ar traduce prin Voievodul Tepes.

Publicul occidental a inceput sa afle ca Dracula ar fi fost real incepand din 1958 cand unii autori, precum folcloristul Basil Kirtley, au afirmat ca biografia lui Dracula este clar modelata dupa cea a lui Vlad Tepes.

Dar legatura dintre cei doi Dracula a intrat cu adevarat in constiinta publica abia in 1972, cand a fost publicata celebra carte In Search of Dracula a profesorilor Radu Florescu si Raymond T. McNally.

Cartea a fost un urias succes: a devenit un bestseller, s-a tradus in 15 limbi si a impulsionat turismul in Romania comunista, desi, oficial, autoritatile s-au declarat revoltate de aceasta teorie. „Raul“ a fost facut, iar Dracula, vampirul, si-a gasit o baza istorica. Interesant, cartea a fost adaptata de suedezi in 1975 sub forma unui documentar in care rolul lui Tepes a fost jucat de nimeni altul decat Sir Christopher Lee, cel mai mare interpret al contelui vampir.

Cinematografia nu s-a grabit sa speculeze noua descoperire (in afara de filmul romanesc despre Vlad Tepes). Abia in 1992, Francis Ford Coppola il introduce pe voievodul roman in povestea lui Dracula, dar supune adevarul istoric cerintelor unei povesti romantice gotice. Pe urma, cinemaul s-a ocupat mai putin de Tepes-Dracula, facand aluzie la originea istorica a vampirului, dar bine rastalmacita in conformitate cu cerintele povestii, fie in maniera comics (Van Helsing, 2005), fie in aceeasi cheie romantica (serialul Dracula, 2013). Un singur film, o productie cu buget foarte mic si filmata in Romania, a avut ambitia sa adapteze povestea reala a lui Tepes – Dark Prince, cu Rudolf Martin in rolul titular. Un film care isi permite prea multe libertati fata de istorie si care, la urma, cedeaza ispitei de a-l transforma pe voievod in vampir. Concluzia: Tepes este Dracula si cu asta, basta!

Numai ca… 

Ideea ca Bram Stoker si-a bazat celebrul personaj pe biografia lui Vlad Tepes nu este un fapt, ci numai speculatie. Iar asta a devenit limpede cand, imediat dupa publicarea cartii lor, in 1972, profesorii Florescu si McNally au descoperit in Muzeul Rosenbach din Philadelphia notele originale ale lui Bram Stoker, care fusesera vandute de sotia acestuia dupa moartea autorului, in 1912. Cei doi au fost nevoiti sa isi revizuiasca opiniile, iar mai tarziu McNally a publicat o alta carte in care afirma ca Dracula a fost modelat, de fapt, dupa atrocitatile contesei (maghiare – spre marea bucurie a nationalistilor romani) Elisabeta Bathory.

Si, totusi, ce l-a inspirat pe Stoker atunci cand l-a creat pe Dracula? Fiul autorului, Irvin Stoker, spune ca ideea romanului i-a venit tatalui sau „intr-un cosmar provocat de o portie prea mare de crab cu maioneza“. Pe urma, e limpede ca Stoker s-a pliat pe traditia romanelor gotice cu vampiri din epoca, citind The Vampire al doctorului Polidori, Count Ruthven, The Vampire  si, evident, faimosul Carmilla al lui Sheridan LeFanu.

Multi sunt cei care afirma ca personalitatea magnetica a contelui Dracula este bazata pe cea reala a actorului Henry Irving pentru care Stoker avea un adevarat cult (a fost secretarul actorului si a scris o biografie a acestuia dupa moartea lui).

Aducandu-si propria contributie la mit, Stoker inventeaza noi puteri si slabiciuni ale vampirului, caracteristici care se transforma apoi in canon. Este posibil ca atmosfera de teroare a romanului sa fie influentata si de groaza provocata de crimele lui Jack Spintecatorul, un deceniu mai devreme. De asemenea, nu este exclus ca, in Dracula, Stoker sa fi picurat si cateva idei inspirate de riturile celebrei societati oculte The Golden Dawn, din care facea parte. Cel putin doi alti autori, membri ai societatii, au scris texte in care apar personaje fascinante si teribil de periculoase, originare din Est: Edward Bulwer-Lytton in povestirea Stafiile si cei bantuiti de stafii sau Sax Rohmer in seria de romane cu dr. Fu Manchu.

Iar Vlad Tepes? Vreme de decenii s-a banuit ca Stoker aflase despre Tepes de la profesorul ungur Arminius Vambery (pomenit in roman), care a participat la o cina foarte interesanta cu scriitorul irlandez si cu Henry Irving. De asemenea, se crede ca Stoker ar fi vazut pamfletele din epoca despre Vlad Tepes – unele exemplare sunt pastrate la British Museum. Dar nu exista nici o dovada in acest sens. La urma urmei, daca ar fi cunoscut atrocitatile descrise de aceste pamflete, ar fi rezistat Stoker ispitei de a le introduce, intr-o forma sau alta in roman?

Daca e sa te bazezi pe singura sursa oficiala credibila privitoare la geneza romanului lui Stoker, adica notele autorului, acestea arata ca, in 1890, aflat in Withby, autorul a dat peste cartea An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia a diplomatului William Wilkinson. Acolo, Stoker a gasit povestea mai multor voievozi numiti Dracula si, in special, a unuia care a trecut Dunarea si i-a batut pe turci.

Stoker a fost atras de felul in care suna numele Dracula si de nota autorului: „in limba valahilor, Dracula inseamna Diavol“, plus precizarea ca valahii dau numele de „Dracula“ oamenilor foarte curajosi sau foarte cruzi. Stoker a fost incantat; in notele sale se vede cum este taiat numele original al personajului, „Count Wampyr“, si inlocuit cu „Dracula“, mai mult ca sigur datorita asociatiilor diabolice ale acestui nume. In plus, notele arata ca, la inceput, contele vampir ar fi trebuit sa fie originar din Styria, Transilvania fiind aleasa abia mai tarziu.

Astfel, Dracula are in comun cu Vlad Tepes numai numele. In rest, ca multe alte personaje de fictiune, este un amalgam de modele si surse de inspiratie. Cu toate acestea, astazi, Tepes si Dracula sunt unul si acelasi in cultura populara, departe de intentia originala a autorului.