Ce înseamnă să fii ELSAc la Iaşi? 200 de studenţi din oraş şi 60.000 în toată lumea vor să schimbe percepţia despre lege şi drepturi

duminică, 24 martie 2024, 02:50
5 MIN
 Ce înseamnă să fii ELSAc la Iaşi? 200 de studenţi din oraş şi 60.000 în toată lumea vor să schimbe percepţia despre lege şi drepturi

În primul rând, ce este ELSA, prescurtarea din limba engleză a Asociaţiei Europene a Studenţilor în Drept? Ne spun chiar lierii de la Iaşi. „În ELSA, dacă nu ştii, te învăţăm. Nu căutăm oameni care au o vastă experienţă în domeniu sau în ceea ce ţine de voluntariat, ci oameni care îşi doresc să se implice activ. ELSA nu este doar despre evenimente. 

ELSA este despre a-ţi face prieteni şi a avea mereu un sprijin, chit că e vorba de studenţi mai mari, care te pot ajuta cu sfaturi, ori de studenţi din acelaşi an, care trec alături de tine prin stresul şi frumuseţea studenţiei, ori studenţi mai mici pe care îi poţi ajuta să îşi găsească un confort. Ideea de “familie” este puternic împământată printre noi – muncim împreună, învăţăm împreună, trăim împreună.”

Despre ce este ELSA?

Voluntariatul este o ocazie excelentă de a ajuta acolo unde este nevoie, de a dobândi noi competenţe. Această activitate nu este doar despre muncă, în multe cazuri este despre a petrece timp în străinătate, de a învăţa o limbă străină şi, nu în ultimul rând, de a reveni acasă cu amintiri de neuitat. Având în vedere gama variată de asociaţii studenţeşti, sigur vei găsi ceva care să corespundă intereselor şi pregătirii tale.

ELSA (European Law Student’s Association/Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept) este cea mai mare asociaţie internaţională de studenţi în drept, non-guvernamentală şi apolitică, existentă de peste 40 de ani şi prezentă în 43 de ţări, însumând aproximativ 60.000 de membri la momentul de faţă.

Prezentă în Iaşi de aproape 25 de ani, asociaţia are peste 200 de membri care au drept scop să contribuie la educaţia juridică şi dezvoltarea tinerilor jurişti, la contactul ceva mai apropiat al studenţilor din domeniu cu lumea în care au păşit şi mai mult, de a promova diversitatea culturală şi responsabilitatea socială. „Venim în sprijinul studenţilor, atât pe plan academic, cât şi pe plan social, facilitând renumita „viaţă de student”. Atracţia cea mai mare este pe departe faptul că oferim diverse oportunităţi care nu ar fi existente fără prezenţa noastră aici, dar studenţii ne aleg pentru sentimentul de apartenenţă la un grup, la o categorie de oameni cu care au ceva în comun şi pot comunica oricând”, spun membrii ELSA.

Cinci departamente

Membrii asociaţiei sunt grupaţi în cinci departamente: Academic Activities, Professional Development, Seminars&Conferences, Marketing şi Human Resources. Academic Activities se ocupă de concursurile de procese simulate, concursurile de eseuri şi dezbateri. Professional Development se ocupă de stagiile de practică din cadrul proiectului “Postuniversitaria” şi organizează Jobfest, Perspective Juridice, fiind concentraţi spre contactul cu profesioniştii din domeniu. Seminars&Conferences suplinesc prin evenimentele lor anumite tematici ce poate nu sunt abordate suficient la facultate sau chiar în viaţa de zi cu zi, prin încurajarea discuţiilor libere cu profesioniştii în cadre informale precum „Cafenele Juridice”, „Mese Rotunde”, dar ei sunt şi cei care se ocupă de „Vizitele Instituţionale” şi „Vizitele de Studiu”. Marketing sprijină activitatea prin conturarea imaginii, promovarea evenimentelor şi realizarea de materialele promoţionale. Human Resources se ocupă de procesul de recrutare, teambuilding-uri, training-uri, activităţi sociale.

„Ceea ce ne face diferiţi sunt vizitele de studiu, atât cele naţionale, cât şi internaţionale. ELSA este o reţea mare, aşa că oportunităţile sunt pe măsură. Există stagii de practică internaţionale, vizite instituţionale internaţionale şi concursuri de procese simulate cu renume internaţional, organizate sub egida ELSA, posibilitatea de participare fiind unul din beneficiile de a fi un ELSAc”, ne-au declarat membrii ELSA.

Cele mai mari proiect

Cele mai mari proiecte ale Asociaţiei Europene a Studenţilor în Drept sunt concursurile naţionale de procese simulate „National Moot Court Competition”. De asemenea, „Jobfest”, eveniment în cadrul căruia firmele de avocatura îşi prezintă ofertele pentru stagii de practică şi locuri de muncă. Anul acesta, cei de la ELSA au reuşit să aducă un proiect complet nou la Iaşi, „ELSA Rookies’ Week”, care este un eveniment de prezentare a asociaţiei pentru boboci. O săptămână în care asociaţia organizează zilnic minim un eveniment specific fiecărui departament, pentru a le stârni interesul şi a-i ajuta să se acomodeze şi integreze mai uşor în departamentele cărora li se vor alătura după procesul de recrutare.

„Din perspectiva mea, ELSA Iaşi are un viitor strălucit şi am încredere în asociaţie. Membrii noştri sunt fericiţi si profită din plin de ceea ce putem oferi ca asociaţie. ELSA Iaşi este deja unul dintre grupurile locale din ţară cu cel mai mare număr de membri şi trendul este unul de ascensiune. Sper ca pe viitor nivelul nu doar să se menţină, ci să se ridice şi să continuăm să demonstrăm cu fiecare eveniment de ce suntem indispensabili şi de ce suntem detaşat cei mai buni din nişa noastră. Asta e moştenirea pe care sper să o lăsăm pentru generaţiile următoare care vor prelua când noi, cei din prezent, vom fi deja seniori – un renume şi o amprentă pe care să o poarte mai departe. Pentru studenţii ce vor sa facă voluntariat în ELSA, sfatul meu ar fi să participe la „Rookies’ Week” pentru a-şi face o idee despre fiecare departament prin evenimentele demo, să fie cu ochii pe paginile de pe reţelele sociale ale ELSA Iaşi şi să participe la procesul de recrutare fiind relaxaţi, pentru că interviul este o experienţă plăcută şi un mod de a ne cunoaşte. Pe scurt, profitaţi din plin de oportunităţi şi construiţi altele pentru cei ce vin din spate”, ne-a declarat Alexandru Gherasim (FOTO), preşedintele ELSA Iași.

Studenţii care sunt implicaţi în asociaţie se pregătesc de un „Concurs de Procese Simulate local pe Drept European”. Vor primi oaspeţi, în luna aprilie, veniţi aici într-o vizită de studiu ELSA. Le-au pregătit acestora două zile de program academic şi social.

Toate articolele din noua secţiune ZdI “Ziarul Studenţesc”, AICI

Despre noul proiect ZdI “Ziarul Studenţesc” citeşte AICI

 

Comentarii