Ce sărbătorim? Şi cum?

Noi ştim însă ce înţeleg pesediştii prin „unitate”: ei vor anihilarea opoziţiei şi a tuturor vocilor contestatare odată cu aprobarea fără rezerve a politicii guvernamentale. În acest fel, ideea de „unitate” trimite de fapt la acea „unanimitate” atât de dragă regimurilor comuniste. În discursul de la Parlament, Liviu Dragnea nu s-a putut abţine şi i-a înfierat din nou, cu mânie proletară, pe europarlamentarii care „au votat împotriva României”. Nu, nu împotriva României au votat acei parlamentari, ci împotriva guvernului actual care, printre altele, a mutilat legile justiţiei pentru a-l face scăpat chiar pe Dragnea, cel atât de preocupat de unitatea românilor. Şi apoi, ceea ce cu siguranţă ignoră demagogii specializaţi în tirade sforăitoare este că actul istoric pe care îl celebrăm acum s-a săvârşit, în urmă cu o sută de ani, după ce societatea românească fusese divizată, după ce se discutase îndelung în legătură cu alianţele pe care trebuia să le facă ţara şi despre ce a anume se câştiga sau se pierdea prin aceste alianţe. Un context istoric excepţional de favorabil a permis într-un final Marea Unire, graţie, desigur, şi inteligenţei diplomaţiei româneşti precum şi elanului patriotic autentic al ardelenilor, basarabenilor şi bucovinenilor.

Elan patriotic autentic şi nu recuzită de bâlci, gargară patriotardă, kitsch menit să ia ochii naivilor. Am urmărit cu stupoare filmul proiectat în timpul şedinţei de guvern de la Alba Iulia. Totul era artificial, începând cu dicţia comentatorului, care amintea de vocea şpicherilor de la jurnalele de actualităţi din anii ’50 sau din filmele de propagandă cu „epoca de aur”. Iar textul… Am aflat, astfel, un lucru aiuritor: că România este, în acelaşi timp, „grădina Maicii Domnului” dar şi „ţara nemuritorului Dracula” şi, totodată, teritoriul unde îşi află sălaşul „ultimii lupi liberi”! Şi încă: „de mii de ani”(?) românii reprezintă „o insulă de latinitate în Balcani”. Întrebare firească: de câte mii de ani? De mai multe mii de ani, neîndoielnic, din moment ce tot felul de exaltaţi susţin că dacii au inventat scrierea şi că ei i-au învăţat de fapt pe romani limba latină… Am mai aflat că nu degeaba se înghesuie milioanele de turişti să ne viziteze deoarece „avem cea mai frumoasă şosea montană” şi „cea mai frumoasă cascadă din lume”. Cât priveşte priorităţile tehnice şi ştiinţifice, ele sunt nenumărate: am inventat stiloul, insulina, tratamentul anti-diabetic, anti-holeric, anti-îmbătrânire, avionul, motorul cu reacţie, am prefigurat cibernetica, am deschis prima rafinărie, am iluminat pentru prima dată cu electricitate un întreg oraş (chit că la acea dată oraşul respectiv nu se afla în România, dar nu o să ne încurcăm acum cu amănunte) etc., etc. Acest delir care l-a făcut probabil invidios pe Gheorghe Funar a durat câteva minute, spre satisfacţia membrilor guvernului şi a dnei Dăncilă, care a constatat, în final, că în sală se află „buni români”. Toate ar fi minunate dacă aceşti mari patrioţi nu s-ar încurca în regulile gramaticale şi nu ar folosi cuvinte anapoda: astfel pe Dragnea l-am auzit spunând „limba românească” iar pe Dăncilă „preşedinte a Republicii”. Amândoi însă, am convingerea, ar susţine dacă ar fi întrebaţi (şi chiar dacă n-ar fi întrebaţi) că limba română este cea mai frumoasă limbă din lume.

Putem anticipa ce vom vedea la televiziune (cu excepţia unicului post de ştiri – Digi 24 – care rămâne constant în limitele decenţei) până la sfârşitul acestei săptămâni: o atmosferă festivă creată artifical, cu vorbe mari, costume folclorice şi muzică populară. Proliferarea unui pretins folclor, amintind de aşa-zisul „folclor nou” din perioada comunistă, e unul dintre cele mai frapante fenomene care s-au produs de la o vreme încoace. Se consideră că oamenilor trebuie să li servescă până la saturaţie această muzică populară neautentică, aşa cum s-a indus ideea că berea şi micii sfârâind pe grătare fac parte din ritualul sărbătorilor româneşti. (Vă mai amintiţi, cu certitudine, reclama cretină care a fost dată la TV de sute de ori anul acesta: „Cum serbăm noi Centenaru’/Dacă nu-încingând grătaru’?”).

Şi peste toate, de o gravitate extremă e faptul că alianţa de la guvernare se serveşte, după toate semnele, de pretextul Centenarului pentru a promova amnistia şi graţierea, adică pentru a-i scăpa pe Dragnea, Vâlcov şi pe alţii aidoma lor de rigorile legii. Este un mod cinic şi murdar de a manipula istoria.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor