Cercetătorii de la „Cuza“ au descoperit o nouă cale prin care SARS-COV-2 atacă organismul

luni, 14 decembrie 2020, 02:58
1 MIN
 Cercetătorii de la „Cuza“ au descoperit o nouă cale prin care SARS-COV-2 atacă organismul

O descoperire a cercetătorilor Facultăţii de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a fost publicată într-un jurnal ştiinţific de top al American Chemical Society din Statele Unite ale Americii: ACS Applied Materials & Interfaces. Lucrarea este semnată de Alina Asandei, Loredana Mereuţă, Irina Şchiopu, Jonggwan Park, Chang Ho Seo, Yoonkyung Park şi Tudor Luchian. Cercetătorii au lucrat cu omologi şi parteneri din Coreea de Sud pentru a descoperi o nouă cale de atac a virusului SARS-COV-2 asupra organismului.

Aceştia au descoperit şi au publicat faptul că virusul, odată intrat în organism, identifică o serie de celule-ţintă pe care le destabilizează şi, ulterior, le infiltrează prin membrana lipidică, pe care o fac mult mai permeabilă. Importanţa acestei descoperiri este aceea că acest mecanism molecular de atac, spun cercetătorii, ar putea să explice alternativ virulenţa şi rata de infectare accentuată a SARS-COV-2 şi pot oferi şi variante de tratare a formelor medii sau uşoare de boală, pentru a nu se agrava.

Prof. univ. dr. Tudor Luchian, coordonatorul echipei de cercetare, spune că studiile lor au arătat şi că există un anticorp monoclonal care, dacă se află în organism, atenuează foarte puternic procesul de alipire a proteinei cu ţepi de membrana celulelor.

„Manage­mentul ştiinţific şi profesionist al epidemiei COVID-19, generată de virusul SARS-CoV-2, este condiţionat pretutindeni de înţelegerea mecanismelor moleculare de infecţie virală şi, în acelaşi timp, de utilizarea unor tehnologii ieftine, rapide şi uşor de folosit pentru detecţia timpurie a materialului viral, înainte de a se produce propagarea necontrolată a virusului. Conştienţi fiind de amploarea pandemiei Covid-19, considerăm că asemenea informaţii, transpuse în noi tehnologii, pot avea caracter disruptiv pentru evoluţia pandemică“, a declarat Tudor Luchian.

Acesta şi-a arătat disponibilitatea de a furniza companiilor farmaceutice cercetarea lor dacă vor să o utilizeze în dezvoltarea de produse.

Comentarii