anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 30.10.2020

Clasa pregătitoare: în câteva zile s-au ocupat deja 80 la sută din locuri

GALERIE
Genoveva Farcas
  • Genoveva Farcas
- +

Genoveva Farcaş - ISJ: „La nivel organizatoric, şcolile s-au mobilizat, dar şi părinţii au înţeles necesitatea înscrierii la termen a copiilor“.

Şcolile din judeţ şi-au ocupat deja o bună parte din locurile disponibile pentru clasa pregătitoare. Astfel, până în acest moment au fost înscrişi 6.204 copii (peste 80%), şcolile din judeţ dispunând în acest moment, în prima etapă de înscrieri, de 7.689 de locuri pentru clasa pregătitoare. Inspectorul şcolar general, prof.dr. Genoveva Farcaş, menţionează că, anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, părinţii au fost ceva mai reticienţi în a-şi înscrie copiii care nu împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august.

Astfel, dintre cei 6.204 elevi înscrişi, doar 837 dintre aceştia au avut nevoie de evaluare psihosomatică, iar 5.367 au fost înscrişi „de drept“. „Pentru această etapă avem un număr mare de elevi înscrişi în clasa pregătitoare, dovadă a faptului că, la nivel organizatoric, şcolile s-au mobilizat, dar şi părinţii au înţeles necesitatea înscrierii la termen a copiilor lor pentru învăţământul obligatoriu. Numărul de 6.204 elevi înscrişi actualmente în clasa pregătitoare este unul semnificativ, avem un procent bun al numărului de elevi înscrişi“, a punctat prof.dr. Genoveva Farcaş. Printre cele mai solicitate şcoli din judeţ se numără în acest moment Colegiul „M. Eminescu“, Colegiul „G. Ibrăileanu“, Liceul „M. Costin“, Şcoala „Otilia Cazimir“ şi Şcoala „Titu Maiorescu“.  Prima etapă de înscrieri se va încheia pe 22 martie, urmând ca rezultatele să se afişeze la finalul lunii, pe data de 29. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Anunţul şoc a lui Bolojan şi postarea la ceas de seară a primarului Chirica

Dan CONSTANTIN

Anunţul şoc a lui Bolojan şi postarea la ceas de seară a primarului Chirica

Era mai potrivit să ne explice de ce sunt angajate atât de multe rude în cadrul Primăriei Iaşi sau de ce are nevoie de tot aparatul de propagandă, demn de Kim Ir-sen sau Kim Jong-un, ca să îşi întreţină imaginea.

Filmuletul zilei

opinii

O lume „curată”

Alexandru CĂLINESCU

O lume „curată”

Nu e, cred, lipsit de interes să ne imaginăm cum ar putea arăta lumea de mâine şi, în ce mă priveşte, să avansez câteva propuneri - sper - constructive.

Termic, hibrid, electric (1)

Neculai SEGHEDIN

Termic, hibrid, electric (1)

Tehnologia nu iartă, iar progresele tehnico-ştiinţifice fac astfel încât să se aplice teoria distrugerii creatoare a lui Joseph Alois Schumpeter, conform căreia sistemele tehnice utilizate anterior cad în uitare. 

Dominantă şi armonice

Nicolae CREŢU

Dominantă şi armonice

În artele de sinteză complexă, un imperativ care li se impune autenticilor creatori ţine de ponderea diferenţiată a componentelor - „dimensiuni”, convergent şi complementar active în conlucrarea lor, edificatoare a unui întreg, dominat mai din adânc de unitatea lui interioară, la care nu ar accede fără armonizarea lor. 

pulspulspuls

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

Pentru că încă mai persistă unele neclarităţi în ce priveşte eliminarea,cu mare scandal sau cu batista pe ţambal, a unora sau altora de pe listele de candidaturi de la Iaşi, sau, dimpotrivă, plasarea unor nume surpriză pe acolo, am zis că, dacă tot aceste liste s-au depus şi de-acuma nu mai ai ce le face nici să stai în limbă, haideţi să vă mai spunem două-trei vorbe despre şmenurile din spatele alcătuirii tabelelor. 

Caricatura zilei

Indieni vânători de nemascați

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.