Controverse după finala “Chefi la cuţite”: „Nu știu ce să spun de chestia asta”

sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 09:20
2 MIN
 Controverse după finala “Chefi la cuţite”: „Nu știu ce să spun de chestia asta”

Mihai Munteanu, alias Munti, le-a dat peste nas celor care au comentat negativ la adresa lui după ce a ieșit învingător la show-ul culinar Chefi la cuțite, de la Antena 1, scrie libertatea.ro.

Munti a fost invitat la emisiunea „Răi da’ buni”, de la Antena Stars. Acesta le-a dat peste nas celor care au avut comentarii negative la adresa sa după ce a câștigat Chefi la cuțite. Despre Munti s-a spus că ar fi ieșit învingător doar grație echipei albastre care l-a ajutat foarte mult. Printre cei care au comentat despre Munti s-au aflat și rivalii săi din echipa galbenă din finala concursului, Maria și Andrei.

„Nu știu ce să spun de chestia asta. Până în finală, pe mine nu m-a ajutat nimeni să ajung, nu? Adică, ok, am avut niște zile mai proaste, dar în semnifinale am luat printre cele mai mari punctaje. Acolo ce s-a întâmplat? Acolo cine a gătit? Eu am spus-o și o repet. Mi-a stat în spate o echipă puternică, care m-a dus la câștigarea acestui concurs. Am conceput meniul împreună cu chef Dumitrescu, cu chef Bontea și cu Silviu”, a spus Munti.

Munti – Mihai Munteanu, singurul reprezentant al lui chef Sorin Bontea din finala Chefi la cuțite, şi-a adjudecat trofeul și premiul de 30.000 de euro.

Mihai Munteanu, Andrei Balazs și Maria Burlacu, singurul cuțit de aur rămas în competiție, dar și singura femeie bucătar din finală, au fost cei ce au intrat într-o ultimă provocare culinară, o ultimă luptă spre marele premiu al sezonului șase. Munti a dezvăluit ce are de gând să facă cu banii, mărturisind că se simte dator față de membrii echipei albastre, din care a făcut parte la show-ul culinar Chefi la cuțite.

Comentarii