Covid19 a prins Iașul în gheare, în weekend: număr record de cazuri. Mesaje din spitale

luni, 27 iulie 2020, 02:01
8 MIN
 Covid19 a prins Iașul în gheare, în weekend: număr record de cazuri. Mesaje din spitale

Numai ieri au fost confirmate 55 de cazuri, un număr record pentru o zi de duminică. La Infecţioase nu mai sunt locuri, pacienţii fiind dirijaţi spre Spitalul CFR, unde mai erau doar 6 locuri din 80. La Spitalul de Pneumologie erau mai puţin de 10 paturi libere

Număr record de noi infectări la Iaşi. În numai două zile de weekend, când de regulă se efectuează un număr mai mic de teste, aproape 100 de ieşeni au fost diagnosticaţi cu COVID 19, 55 fiind raportaţi ieri. Ultimul focar depistat în Iaşi este cel de la Compania de Transport Public, unde sunt 24 de angajaţi infectaţi, restul de cazuri internate provenind din trasmirerea comunitară a virusului. Situaţia dificilă este însă în spitale, unde locurile libere sunt numărate pe degete de la o zi la alta.

Infecţioase, ocupat complet. Spitalul CFR – 6 locuri. Pneumo – mai puţin de 10

Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” este plin până la refuz. De sâmbătă, chiar nu mai există locuri libere în saloanele de confirmaţi, iar la Compartimentul de Terapie Intensivă este doar un pat destinat bolnavilor din spital şi a căror stare de sănătate ar putea deveni oricând critică. „Funcţionăm la capacitate maximă. Încă nu externăm persoanele asimptomatice pentru că cele mai multe internări s-au făcut vineri şi sâmbătă, când au venit şi pacienţi depistaţi pozitiv înainte de intrarea în vigoare a legii carantinării. De mâine (astăzi – n.r.) împlinindu-se cele 48 de ore, în ceea ce priveşte numărul de locuri să sperăm că se va mai relaxa situaţia deşi, din datele pe care le am, avem un număr semnificativ de cazuri pozitive la Iaşi”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Unitatea medicală dispune de 205 paturi destinate exclusiv bolnavilor COVID 19, dintre care nouă sunt pentru Terapie Intensivă.

Din acest moment, orice pacient critic va fi dirijat către Spitalul de Neurochirurgie care are un compartiment cu 14 paturi la ATI pentru această patologie. Tot ieri, la Spitalul CFR, unitate suport covid, existau doar şase locuri libere din 80. Cu o zi înainte însă, şi aceast spital atinsese capacitatea maximă de internare pentru bolnavii COVID. De asemenea, Spitalul de Pneumoftiziologie mai dispunea tot ieri de mai puţin de 10 paturi pentru cei cu infecţia cu SARS COV2. Cifrele sunt îngrijorătoare în condiţiile în care, în weekend, a fost raportat un număr record de infectări care a crescut practic de la o zi la alta.

“Aici sunt şi directori, şi patroni, şi oameni simpli, săraci, bogaţi, nu mai contează, e jale, domnule!”.

Mărturiile la efortul depus de corpul medical în aceste zile şi care arată clar dimensiunile situaţiei din spitale sunt poveştile pacienţilor. Andreea Barna Luca, jurnalist, a fost internată în urmă cu aproape trei zile la Spitalul de Boli Infecţioase după ce a primit diagnosticul COVID 19. Cum s-a infectat, povesteşte chiar ea. „Ceea ce speram să nu se întâmple s-a întâmplat; am aflat azi că am luat oribilul virus. Sper că totul se va termina cu bine, iar plămânii mei vor rezista. Pe viitor, voi purta masca şi în birou, căci doar acolo am fost neglijentă până acum. Nu cunosc pe nimeni care să fi făcut altfel, din păcate”, a scris Andreea, în prima postare a ei pe pagina de facebook , după ce a fost internată. Dar tot ea spune că acum cunoaşte mulţi pacienţi care au acest virus. Cât de mulţi? În răspuns, Andreea o parafrazează pe o colegă de salon. “Aici sunt şi directori, şi patroni, şi oameni simpli, săraci, bogaţi, nu mai contează, e jale, domnule!”. Pe bunicuţa de 71 de ani şi 11 zile de internare a auzit-o vorbind la telefon cu cineva din familie şi fraza i-a rămas întipărită în minte. Dacă în primele zile bătrâna avea aer să respire în salon, acum e teroare. “Bunicuţa din salonul meu e marcată şi acum de ceea ce s-a întâmplat joi şi vineri, când a crezut că a început războiul. Nu a reuşit să închidă un ochi, nici ziua, nici noaptea, două zile la rând, din cauza ambulanţelor zgomotoase care căutau la nesfârşit drumul spre spital. Sub ochii ei, muntele de pacienţi s-a făcut tot mai mare”, a mai scris Andreea pe Facebook.

“Nu veniţi aici! Nu luaţi virusul! Vă rog!!!”

Şi efortul corpului medical e descris tot prin povestea bunicuţei pe care o cunosc toate asistentele şi infirmierii. “În lipsa lor, ne povesteşte cât de mult îi compătimeşte pentru condiţiile în care trebuie să lucreze, cât de mult durează să se îmbrace în combinezoane, dar să se şi dezbrace, cum folosesc pampers şi se dezbracă doar la 8 ore, când pot merge la baie, cât de cald şi inuman este pentru ei. Îi înţelege şi îi încurajează să reziste”, a mai scris Andreea pe Facebook. Primele simptome ale Andreei au fost febra şi tusea. Nu mai simţea niciun gust al mâncării şi nu avea miros. În prima zi de spitalizare, plămânii nu o mai necăjeau atât de mult. Dar după 24 de ore au început să o anunţe că „ei” există şi că nu sunt bine. La fel, au revenit şi durerile de cap. “Starea mea de sănătate este sub control, mă bucur că am prins loc în spital în ultima clipă (da, chiar aşa a fost, am venit cu cel mai mare val care a umplut spitalele) şi am siguranţa că medicii sunt lângă mine, în caz de orice. Deocamdată, mă simt binişor, azi mi-au revenit tusea şi durerea în piept, m-am trezit mai demoralizată, mai ales pentru că, aşa cum spunea bătrânica din salonul meu, nici în al 12-lea ceas românii nu ţin cont de nimic şi răspândesc cu voie şi fără voie virusul în neştire.(…) Deşi am un tonus bun, adevărul este că undeva, acolo, am nişte emoţii. Şi simplul telefon care mă anunţă că am primit un pachet cu mâncare, “să coborâţi la uşă să vi-l luaţi”, parcă e din alt film. Vă spun: Nu veniţi aici! Nu luaţi virusul! Vă rog!!!”

“Nu facem parte din nicio teorie a conspiratiei, dar facem parte din statistici”

Într-un alt salon şi într-un spital suport Covid de data aceasta, respectiv Spitalul CFR, este internată familia Ghercă. El, director tehnic la Compania de Trasport Public, instituţie unde a fost depistat ultimul focar COVID 19, ea, vicepreşedinte FEDRA (Federaţia pentru Drepturi şi resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist) şi Robert, băiatul mai mare. “Nu, nu ne-a plătit nimeni să spunem că avem COVID 19, însă, din păcate am fost diagnosticaţi cu această boală. Nu facem parte din nicio teorie a conspiratiei, dar facem parte din statistici. Am ajuns şi noi aici, iar această a fost cea mai mare spaima a mea de când a început pandemia. Această este realitatea, virusul există şi ne poate lovi pe toţi. De aceea, vă rog, respectaţi regulile, fiţi responsabili şi, nu uitaţi, purtaţi masca”, a scris Carmen Ghercă pe pagina de Facebook. Toţi au însă o formă uşoară a bolii. Dificil însă a fost ca mama şi fiul să stea împreună. Dar la Spitalul CFR s-au găsit soluţii. “Robert este cu hârtiuţele pe care i-am scris programul zilelor în care (sper puţine) stăm în spital. Nu le lasă din mână, fiindcă vrea că timpul să treacă repede şi să se întoarcă acasă. Astăzi, doamnele asistente, au reuşit să îi recolteze probe de sânge, să îi facă radiografia şi EKG. Mă bucur că am găsit la Spitalul CFR Iaşi un personal atât de deschis şi care ne-a acordat tot sprijinul. Au înţeles perfect situaţia şi s-au adaptat nevoilor lui Robert pentru că totul să fie cât mai uşor pentru el. Vă mulţumim!”, a mai scris Carmen Ghercă.

“În vacanţă, se uită de măsurile de protecţie. Ne ia valul estival.”

Nu ştim dacă în această dimineaţă mai existau paturi libere la Spitalul CFR, nici la Pneumoftiziologie. Nici dacă vreun bolnav de la Infecţioase a fost transferat la Neurochirurgie, unde, dacă numărul confirmaţilor îmbolnăvirilor va creşte, se va ajunge şi acolo până la refuz. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că există discuţii pentru intrarea Spitalului Militar în luptă dar se are în vedere şi creşterea numărului de paturi la CFR sau Neurochirurgie. Spitalul de Urgenţe “Sfântul Spiridon” a realizat din acest weekend zone tampon pentru pacienţii de alte patologii, dar depistaţi pozitiv. E voba de 12 paturi pentru o monitorizare de 6-7 ore, până se eliberează un pat la Infecţioase sau CFR. Dacă se eliberează. Prognosticul este unul rezervat. “Probabil din cauză că este vacanţă. În vacanţă, se uită de măsurile de protecţie. Ne ia valul estival. Am văzut la televizor ceea ce se întâmplă în zonele de agreement, în cafenele sau terase, cluburi. De aici, persoane posibil infectate pleacă acasă, spre familiile lor ceea ce poate duce la acea creştere exponenţială a numărului de pozitivi de care vorbesc şi epidemiologii. De aceea, mare atenţie în respectarea regulilor de protecţie şi distanţare, pentru că în acest mod ne protejăm pe noi şi familia noastră”, a mai spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Citește și: EXCLUSIV-VIDEO: Am intrat în buncărul plin cu COVID de la Infecţioase Iași

Comentarii