Nu multe persoane îi știu trecutul actualului patriarh al României, Daniel. Noi am scormonit prin arhivă și am găsit câteva fotografii interesante.
Daniel în perioada în care a fost lector în Elveția:
Momentul hirotonirii – cu părintele Cleopa:
Scurt istoric:
Dan Ilie Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobrești din comuna Bara (județul Timiș). Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În anul 1966 a început cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le-a continuat în municipiul Lugoj la Liceul "Coriolan Brediceanu" (1967-1970).
S-a înscris ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde a obținut diploma de licență în teologie (Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București. Și-a continuat studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Facultatea de Teologie Catolică a Universității Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau (Germania).
La data de 15 iunie 1979 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.
Din anul 1980 a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția).
La 6 august 1987 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah.
La 1 martie 1990 a fost ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul", fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990.
La 7 iunie 1990 a fost ales, iar la 1 iulie 1990 înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei.