Domnule președinte Iohannis, stopați falimentarea învățământului public românesc!

Stimate domnule președinte Klaus Iohannis, ziua de 16 noiembrie 2014, când ați câștigat alegerile pentru postul de președinte al României, a fost una dintre cele mai faste, ca să nu zic fericite, zile din existența mea de cetățean. Mă aflam pentru o vreme la Jena, oraș în care mi‑am petrecut o parte consistentă a activității mele profesionale. Acolo am putut urmări pas cu pas și în direct, cum se spune, prin ediția on-line a unui cunoscut post de televiziune recent înființat, marșul dumneavoastră triumfal către funcția politică cea mai înaltă a țării mele. Asemenea milioanelor de români care v‑au votat, peste 65% dacă nu mă înșel, am nutrit speranța că, spălându‑ne obrazul de rușinea potențială de a avea ca șef al statului un politician impostor și plagiator precum Victor Ponta, dumneavoastră veți deschide o nouă eră în istoria României, în care minciuna, corupția, politicianismul veros, fanfaronada populistă vor ceda locul, în politică și în viața socială, cât de puțin, sobrietății, modestiei, angajamentului onest și altruist în serviciul public, cu alte cuvinte, un fel de „schimbare la față” a României.

Treptat, mulți dintre prietenii și cunoscuții mei și‑au pierdut entuziasmul, ajungând în ultimii ani să vă considere o mare deziluzie, un politician nu „mai breaz” decât cei care v‑au ajutat să ajungeți la putere, ba chiar prizonierul inactiv și interesat al intereselor acestora. Poate din naivitate, poate dintr‑un fel de încăpățânare disperată, poate și datorită nedezmințitului meu filogermanism – la convingerea că sașii au fost timp de aproape un mileniu un factor de stabilitate și de civilizație urbană în Transilvania nu voi renunța niciodată! -, eu am continuat să fiu un modest susținător al domniei voastre. Ba chiar, într‑un text încă inedit, intitulat Gesta Dei per Saxones Transilvaniae, scriu că neamul lui Johannes Honterus și al lui Samuel von Bruckenthal, neamul celor doi Johannes Benkner, tată și fiu, primul („jupânul Hanăș Begner ot Brașov”), destinatar al celebrei scrisori de la 1521 a boierului Neacșu din Câmpulung „za lucrul turcilor”, cel mai vechi document scris în limba română, păstrat în arhivele din Brașov (Kronstadt), cel de‑al doilea, fiul, eficace susținător al tipăriturilor diaconului Coresi, iată, deci, îmi spuneam, că bunul neam săsesc din cele „șapte cetăți”, ne livrează și un președinte cuviincios și patriot!

Nu îmi retrag aceste aprecieri și sentimente. Când unii vorbeau de „moliciune” decizională și de dezinteres față de soarta țării, eu invocam în sprijinul domniei voastre limitările constituționale ale funcției pe care, ca democrat autentic, le respectați cu strictețe. Am resimțit constant un sentiment de confort și, dacă sintagma nu e cumva compromisă, mândrie patriotică, văzând, pe la întâlnirile de nivel înalt, că țara mea este reprezentată de o figură care impune respect și încredere, prin prestanță fizică, naturalețe și lipsă de complexe. M-am bucurat de înaltele distincții internaționale care v-au fost acordate, socotind că le meritați, dar văzând în ele și niște semne de respect al comunității internaționale față de țara noastră. Deopotrivă, m‑ar bucura și prezumtiva d-voastră alegere într‑o înaltă funcție europeană sau euro-atlantică. Ca filolog, am un motiv de satisfacție în plus în ceea ce vă privește și pentru că, vorbind o limbă română corectă, vorbiți deopotrivă foarte bine germana (care vă este limbă maternă) și engleza. De la Maiorescu, Iorga, Titulescu și de la regii noștri încoace, n‑am mai avut parte de politicieni de rang înalt care să se bucure de acest „neînsemnat” avantaj.

Sunteți la curent, desigur, domnule președinte, cu furtunoasele dezbateri în jurul proiectului de reformă a învățământului, pe care l‑ați numit „România educată”. Nu intru în detalii, s‑a cheltuit multă energie în această dezbatere, lucrurile sunt arhicunoscute. Vă întreb: Chiar nu vă tulbură deloc faptul că zeci de mii de cadre didactice de toate gradele, specialiști recunoscuți în domeniu și, practic întreaga elită intelectuală a țării, se exprimă cu hotărâre împotriva acestui proiect? Sunteți profesor ca majoritatea dintre noi, cei care contextă proiectul pe care îl propune ministrul Cîmpeanu, cu cinism și în disprețul total al bunului simț. Spre onoarea domniei voastre, nu ați participat la sarabanda înjositoare a colecționării de masterate și doctorate calpe, precum mulți dintre membrii parlamentului și ai guvernului.

Vă întreb: Ce înțelegeți, ca profesor, din acest „proiect”, din acest talmeș-balmeș fără cap și coadă, fără coerență și cu prevederi de‑a dreptul nocive?! Chiar nu vă dați seama că, rupt total de tradiția învățământului românesc, proiectul de lege „România educată” este o insultă la adresa tuturor celor care se (mai) simt atașați de școala românească?

Așadar, îngăduiți‑mi să vă adresez următoarele îndemnuri:

Fiți generos, domnule președinte, și dați un semnal clar că totul trebuie luat de la capăt!

Lăsați posterități imaginea unui om onest, solidar cu semenii săi, și nu pe aceea de prizonier al unei găști de impostori, buni de gură, dar absolut ignoranți în legătură cu interesele reale ale învățământului românesc.

Fiți alături de cele câteva mii de profesori, colegi ai dumneavoastă, care speră încă să vadă la dumneavoastră gesturi clare de delimitare față de o „clasă politică” incompetentă și coruptă.

Respectați‑ne tradiția, oricât de subțire ar părea ea! Ajutați‑ne să o întărim!

Fiți de partea minorității realmente preocupată de interesele tribului și nu a unei majorități scufundate în sărăcie și analfabetism, tocmai bună să fie manipulată de politicieni veroși, cu inavuabile interese transpartinice!

Refaceți‑vă imaginea onorabilă inițială, aceea a unui binefăcător, și ștergeți aparențele dezolante ale unui oportunist insensibil!

Folosiți mijloacele constituționale pe care le aveți la îndemână spre a stăvili, in extremis, asaltul șobolănimii lacome asupra făpturii costelive a școlii românești.

Nu asemenea „reformă” cred că ați avut în minte atunci când ați lansat ideea despre o Românie educată. Mai aveți încă timp să vă jertfiți interesele meschine în favoarea idelurilor! Și vă mai întreb: Până la urmă, cu cine ați dori să fiți asociat de posteritate? Cu Sorin Cîmpeanu sau cu Gabriel Liiceanu?

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași