Dosar repus pe rol: urmaşii medicului care ponta 25 de ore din 24 ar putea plăti gărzile răposatului

marți, 27 decembrie 2022, 02:50
4 MIN
 Dosar repus pe rol: urmaşii medicului care ponta 25 de ore din 24 ar putea plăti gărzile răposatului

Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani încearcă să stoarcă bani de la moştenitorii fostului său director. Costică Pânzariu a decedat anul trecut, lăsând încurcată problema gărzilor ce i s-au plătit nelegal. Acţiunea în instanţă a spitalului a fost înaintată în aprilie 2021, iar când a ajuns pe masa magistraţilor Tribunalului, deja unitatea medicală se judeca cu un mort.

„Ziarul de Iaşi” a relatat încă din octombrie 2017 situaţia ciudată de la spitalul păşcănean. Managerul acestuia, Costică Pânzariu, declarase în cei cinci ani anteriori între 140 şi 170 de gărzi efectuate.

Practic, din două zile, inclusiv weekend-urile, Pânzariu lucra 24 de ore non-stop. „Programul unui manager de spital este de opt ore, de la ora 8.00 la ora 16.00. Managerul medic poate să desfăşoare şi activitate medicală, dar după încheierea programului obişnuit pentru funcţia de manager.

Programul unui medic încadrat într-un spital public este de 7 ore pe zi, respectiv 35 de ore pe săptămână. Garda este de 17 ore în timpul săptămânii, în timp ce în weekend este de 24 de ore. De regulă, programul obişnuit începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 14. De aici începe garda de 17 ore, care se încheie a doua zi la ora 7.00.

Din punctul meu de vedere, este imposibil să faci 170 de gărzi într-un an. Asta înseamnă o zi da, alta ba. După o săptămână cu un astfel de program, nu zic o lună, cred că s-ar putea să ieşi cam împrăştiat şi să ai tu însuţi nevoie de ajutor medical“, spunea atunci un profesor ieşean, chirurg şi fost director de spital.

Situaţia relatată de „Ziarul de Iaşi” a fost confirmată ulterior de un control al Curţii de Conturi, care arăta că în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2018, Pânzariu a efectuat câte două, trei, patru sau chiar cinci gărzi consecutive. De exemplu, în intervalul 14-18 aprilie 2017, Pânzariu efectuase în total 104 ore de gardă.

Aceasta nu-l împiedicase ca în acelaşi interval să fie pontat şi pentru 5 zile a 8 ore de lucru ca manager. Într-un interval de 120 de ore, Pânzariu lucrase 144. Situaţia nu era o excepţie. Între 28 şi 31 martie, el efecutase gărzi timp de 64 de ore. În octombrie 2017, nu ieşise din spital timp de 72 de ore.

Inspectorii Curţii de Conturi nu s-au raportat la imposibilitatea fizică de a munci fără o clipă de odihnă timp de 5 zile consecutiv şi nici la faptul că nici nu trecuseră atâtea ore câte lucrase Pânzariu, ci numai la depăşirea limitelor permise de lege pentru gărzile plătite şi la faptul că legea interzice efectuarea de gărzi consecutive.

Contractul de muncă al lui Pânzariu prevedea un număr mediu de 240 de ore de gardă lunar. Or, în octombrie 2017, el fusese pontat pentru 300 de ore de gardă, în noiembrie, pentru 246 de ore, iar în ianuarie pentru 258 de ore.

Curtea de Conturi a stabilit pentru astfel de depăşiri un prejudiciu total de 22.864 lei, care a fost imputat spitalului. La rândul său, unitatea medicală s-a îndreptat împotriva managerului. Pânzariu a contestat decizia de imputare şi a câştigat. Spitalul nu avea voie să-i ceară banii fără să existe o hotărâre judecătorească în acest sens.

Soluţia găsită de juriştii Spitalului Municipal Paşcani a fost înaintarea unei acţiuni în pretenţii, depusă la Tribunal. La acţiune a fost depus raportul de control al Curţii de Conturi, cerându-se emiterea unei hotărâri prin care Pânzariu să fie obligat să achite banii. În întâmpinarea depusă la dosar, Pânzariu a afirmat că nu are de ce să plătească vreun ban.

El chiar efectuase gărzile respective, deci fusese plătit pe drept. Dacă cineva afirma că fusese pontat degeaba, trebuia să o dovedească.

„Depăşirea numărului de gărzi consecutive nu este o culpă a subsemnatului şi nicidecum un moft, ci pur şi simplu reprezintă un efect datorat lipsei de personal de la acel moment, aşa cum rezultă din schema de personal, coroborat cu obligaţia legală de asigurare a continuităţii gărzilor în specialitatea obstetrică-ginecologie. Existau doar doi medici pe specilitate. Garda nu poate fi efectuată decât de un specialist în obstretică-ginecologie şi nu de alt medic din altă specialitate”, a arătat Pânzariu.

În aprecierea acestuia, spitalul nu fusese păgubit în niciun fel. Gărzile oricum trebuiau organizate şi plătite, indiferent de numele medicului care le-ar fi efectuat.

Încă de la primul termen al procesului, desfăşurat în decembrie anul trecut, s-a adus în discuţie faptul că Pânzariu decedase. Magistraţii au dispus suspendarea judecăţii până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Conform legii, urmaşii moştenesc atât averea, cât şi datoriile celui decedat.

Dacă nu Pânzariu, atunci urmaşii săi puteau fi obligaţi la plată. În octombrie, instanţa a invocat posibila perimare a acţiunii. Au urmat trei amânări consecutive, din cauza faptului că unul dintre membrii completului de judecată se afla în concediu medical. Dosarul a fost repus pe rol la începutul lui decembrie, urmând ca dezbaterile să se reia în martie anul viitor. 

Comentarii