Examen de permis la Iaşi: elevul a sărit la bătaie în maşină la poliţistul care i-a spus că l-a picat

Agentul care îl examina i-a apăsat pedala de frână, apoi, candidatul a început un scandal monstru.

miercuri, 29 septembrie 2021, 01:50
2 MIN
 Examen de permis la Iaşi: elevul a sărit la bătaie în maşină la poliţistul care i-a spus că l-a picat

Un poliţist a fost agresat de un candidat la carnetul de conducere. Iritat de faptul că fusese respins, Vasile Stan l-a ameninţat cu moartea pe poliţist, puţin lipsind ca acesta să fie bătut. Doar intervenţia martorilor a făcut ca lucrurile să nu degenereze, iar Stan să scape în final cu o amendă penală.

Pe 13 iunie 2018, în jurul prânzului, agentul şef adjunct V.S. a început examinarea practică lui Stan, pe bancheta din spate aflându-se ca martoră D.E.D. Intraţi în trafic, Stan nu a respectat un indicator "Cedează trecerea", intrând într-o intersecţie fără a acorda prioritate. Poliţistul a apăsat pedala de frână şi i-a cerut să tragă imediat pe dreapta. După ce maşina s-a oprit şi au coborât, V.S. i-a adus la cunoştinţă lui Stan că tocmai a căzut examenul, motiv pentru care acesta a izbucnit. S-a îndreptat spre poliţist cu pumnii strânşi şi mâinile ridicate, ţipând şi ameninţându-l cu moartea.

Poliţistul s-a retras pentru a evita un contact fizic, în timp ce Stan continua scandalul. În conflict a intervenit tocmai şoferul căruia Stan nu îi acordase prioritate, interpunându-se între acesta şi poliţist. Întregul scandal a durat şase minute. Ulterior, în faţa procurorilor, Stan avea să declare că este posibil să-i fi adresat poliţistului cuvinte vulgare şi blesteme, unele ameninţări, dar nu l-ar fi ameninţat cu moartea sau cu acte de violenţă. În orice caz, nu intenţionase să-l lovească.

Afirmaţiile sale au fost contrazise însă de depoziţiile martorilor. Magistraţii Judecătoriei au luat totuşi în calcul în favoarea sa faptul că incidentul nu a avut urmări grave. De asemenea, inculpatul nu avea antecedente penale şi colaborase ulterior cu organele de urmărire penală, chiar dacă nu-şi recunoscuse fapta. Decizia judecătorilor a fost de a-l condamna la o amendă penală de 6.000 de lei, care poate fi transformată în 200 de zile de închisoare, în cazul neplăţii. Sentinţa nu este definitivă, cazul intrând pe rolul Curţii de Apel. 

 

 

Comentarii