EXCLUSIV Șeful Aeroportului Iași neagă, brusc, că și-ar fi scris demisia. A primit sprijin

joi, 18 iunie 2020, 11:23
2 MIN
 EXCLUSIV Șeful Aeroportului Iași neagă, brusc, că și-ar fi scris demisia. A primit sprijin

Mișcare surpriză la Aeroport. Cătălin Bulgariu nu recunoaște că și-ar fi scris demisia. El i-a informat pe administratorii aerogării, reuniți astăzi în ședință de urgență tocmai pentru a numi un director general provizoriu, că nu a existat nicio notă de informare din partea lui către Consiliul de Administrație, potrivit căreia ar intenționa să renunțe la contractul de mandat.

UPDATE Până la urmă, Bulgariu va rămâne în continuare director general la Aeroport. În ședința CA a fost invocat faptul că demisia trebuia depusă cu trei zile înainte de data unei ședințe a Consiliului de Administrație care să o ia în considerare. Potrivit surselor noastre, aceasta este o prevedere din regulamentele interne ale regiei. Cum acest termen nu a fost îndeplinit – pentru că, reamintim, Cătălin Bulgariu a susținut în fața administratorilor că nu a redactat niciun act de renunțare la mandat – el va continua să ocupe funcția de director general.

Potrivit unor surse din cadrul regiei, directorul general demisionar este sprijinit în acest demers de ultimă oră de conducerea Sindicatului Liber din Aeroport.

Amintim că directorul general a demisionat sâmbătă, aparent în urma unui conflict cu preşedintele CJ şi al PSD Iaşi, Maricel Popa. Regia este subordonată Consiliului Judeţean, iar Cătălin Bulgariu este membru PSD. Luni, Popa a anunţat în conferinţă de presă că Bulgariu a demisionat, reproşându-i însă lipsa de strategie şi lentoarea punerii în practică a proiectelor de investiţii.

In conferinta de presa sustinuta luni, seful CJ Iasi Maricel Popa a spus ca demisia care i-a fost prezentata lui de catre Bulgariu provoaca "efecte juridice". Intrebat daca acest gest nu trebuia facut mai intai in atentia Consiliului de Administratie, Popa a invocat faptul ca CJ este "autoritate tutelara".

Bulgariu s-a mai ”jucat” cu demisia și în trecut, în funcție de scaunele politice pe care le urmărea. Un astfel de episod, citiți AICI  La fel ca in prezenr, Bulgariu s-a razgandit. A revenit la cateva zile in PSD, dar in CL nu a mai apucat pentru ca demisia deja avusese efecte.

Comentarii