Indolenţa din Primărie, plătită de toţi ieşenii cu 20.000 lei. Caz concret

vineri, 23 iulie 2021, 02:02
2 MIN
 Indolenţa din Primărie, plătită de toţi ieşenii cu 20.000 lei. Caz concret

Deşi Eugenia B. este în posesia unei sentinţe definitive, municipalitatea nu a găsit 1.000 mp pentru a o pune în posesie. Vorbim de aceeaşi municipalitate care dovedeşte că are şi hectare bune disponibile când o cer anumiţi dezvoltatori.

Ieşenii plătesc indolenţa municipalităţii. Primăria a fost condamnată la plata a peste 20.000 de lei, pentru că nu a găsit 1.000 mp pentru punerea în posesie a unei ieşence. Aceasta a făcut singurul lucru pe care-l mai putea face: a cerut judecătorilor ca Primăria să plătească până în ziua în care îşi va primi pământul.

După ani de proceste, tatălui Eugeniei B. i s-a recunoscut de către Tribunal dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 1.000 mp în municipiu, ca acţionar al unei foste Întreprin­deri Agricole de Stat. În baza hotărârii instanţei, omul a cerut să fie pus în posesie. Acest lucru nu s-a întâmplat, aşa că a urmat un nou drum la Judecăto­rie. În 2013, Judecătoria a dispus obligarea comisiei municipale de fond funciar la punerea în posesie şi la întocmirea documentaţiei necesare pentru emiterea titlului de proprietate pentru cei 1.000 mp. Nici de această dată nu s-a întâmplat nimic, aşa că Eugenia B. s-a adresat iar instanţei, cerând obligarea Primăriei la plata a 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere a punerii în posesie.

„Refuzul comisiei locale de a pune în executare hotărârea judecătorească este de natură a constitui o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantei şi a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, drepturi consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Având în vedere că pârâţii au refuzat în mod nejustificat executarea obligaţiei de a face stabilită prin titlul executoriu – Sentinţa Civilă din 2013 pronunţată de Judecătoria Iaşi, obligaţie ce nu poate fi îndeplinită decât de către pârâţi, instanţa va admite cererea reclamantei“, au menţio­nat magistraţii Judecătoriei, în 2015.

În aprecierea sumei de plată, judecătorii au luat în calcul valoarea terenului, stabilită în Raportul de Evaluare al Notarilor Publici, de 50.000 de euro. Magistraţii au stabilit ca penalitate suma de 0,1% din această valoare, respectiv 225 de lei pe zi. Abia din acest moment, rotiţele administrative au început să mişte. Anul trecut, Eugenia B. a înaintat o nouă acţiune, cerând plata efectivă a penalităţilor. Judecătoria a stabilit o sumă de 20.250 de lei, corespunzând unei întârzieri de 3 luni în punerea în aplicare a sentinţei din 2015. Comisia municipală de fond funciar a făcut apel, Tribunalul rămânând miercuri în pronunţare.

Comentarii