Îţi baţi calul? Poţi merge la puşcărie. Una dintre puţinele sentinţe pentru schingiuirea animalelor

Un ieşean care a lovit un cal a fost condamnat în baza unei prevederi legale foarte puţin cunoscute

joi, 17 mai 2018, 01:50
2 MIN
 Îţi baţi calul? Poţi merge la puşcărie. Una dintre puţinele sentinţe pentru schingiuirea animalelor

Un bărbat de 40 de ani din judeţul Iaşi a fost condamnat la şapte luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit violent un cal care îi intrase pe proprietate. 

Dumitru Ciornei a fost condamnat pentru o infracţiune mai puţin cunoscută: rănirea sau schingiuirea animalelor. E o faptă incriminată printr-o lege specială pentru care, mai ales în mediul rural, nenumăraţi proprietari de animale ar putea fi pedepsiţi. Ciornei a ajuns în faţa judecătorilor pentru o faptă ce a avut loc în data de 6 septembrie 2015, şi care a fost reclamată la Poliţie două luni mai târziu.

Potrivit motivării primei instanţe, în ziua agresiunii un bărbat din Cepleniţa şi-a lăsat calul la păscut pe un izlaz din apropierea locuinţei sale. Animaleul a scăpat din pripon şi a intrat în curtea lui Ciornei, care a închis poarta şi a lovit calul cu un hârleţ peste corp şi peste cap. În urma agresiunilor, animalul a căzut la pământ, doar intervenţia unui martor făcând ca animalul să nu fie ucis. În primă fază, Ciornei nu a recunoscut fapta, apărându-se că rănile suferite de cal ar fi fost provocate de propria cabalină. În cele din urmă, a recunoscut totul, beneficiind şi de reducere de pedeapsă din partea judecătorilor.

„La dozarea pedepsei, instanţa va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei şi periculozitatea socială a inculpatului, având în vedere ferocitatea de care acesta a dat dovadă, lovind cabalina pentru simplul motiv că intrase în curtea sa (…) Modul în care inculpatul a acţionat pune în evidenţă lipsa educaţiei, a oricărui reper moral, a milei şi compasiunii faţă de suferinţa provocată animalelor, acesta dând dovadă de sadism şi de o ferocitate deosebită“, se arată în motivare. Decizia Judecătoriei Hârlău nu este definitivă.

Comentarii