Justiţie la foc automat. În judecătoriile ieşene, un magistrat are şi 2.000 de dosare pe an

sâmbătă, 17 februarie 2024, 02:50
3 MIN
 Justiţie la foc automat. În judecătoriile ieşene, un magistrat are şi 2.000 de dosare pe an

Pensionările masive de anul trecut din sistemul judiciar şi-au pus serios amprenta asupra funcţionării instanţelor ieşene. Judecătoriile sunt practic sufocate cu dosare, un singur magistrat ajungând să aibă de analizat 1.500-2.000 de dosare.

La Tribunal, care funcţionează cu doar trei sferturi din numărul normat de judecători, se adună dosarele care trenează de mai bine de un an şi jumătate, iar întârzierile în redactarea hotărârilor sunt tot mai mari. Curtea de Apel este singura instanţă din judeţ care se poate lăuda că funcţionează normal.

Numărul total al dosarelor intrate pe rolul Curţii ieşene de Apel a scăzut uşor faţă de anul trecut, mai ales pe seama reducerii numărului de cauze civile şi penale. Acest fapt, combinat cu numărul magistraţilor, apropiat de cel prevăzut în schema de funcţionare a făcut şi ca numărul dosarelor care trenează să fie redus. Doar aproximativ 6% din dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel sunt mai vechi de un an, durata medie de soluţionare a unui dosar, până la redactarea hotărârii finale fiind de 101 zile. Curtea de Apel este însă întrucâtva favorizată faţă de celelalte instanţe, fiecărui judecător revenindu-i spre analiză 485 de dosare, cifră în scădere faţă de anul 2022. Media la nivel naţional este de 651 de dosare ce revin fiecărui judecător de curte de apel. Faptul se explică şi prin numărul magistraţilor aflaţi în funcţie. Curtea de Apel se află pe primul loc în ţară ca procent de ocupare din schema de funcţii, dispunând de 97% din judecătorii de care ar avea nevoie. Spre comparaţie, Curtea de Apel Galaţi lucrează cu mai puţin de trei sferturi din judecătorii necesari.

Reprezentanţii Curţii de Apel şi-au apreciat la superlativ calitatea hotărârilor adoptate, doar 0,82% din deciziile acestei instanţe fiind desfiinţate ulterior de instanţa supremă. Trebuie menţionat însă că cea mai mare parte a hotărârilor Curţii de Apel sunt definitive, ele nefiind supuse vreunei căi ordinare de atac. Din hotărârile care au fost totuşi atacate, 17% au fost desfiinţate sau clasate ulterior.

Mai puţin optimist se prezintă situaţia la nivelul Tribunalului şi a judecătoriilor, primele instanţe sesizate de justiţiabili în cauzele comune. Un magistrat din Tribunal are pe mână 845 de dosare, cu peste 20 mai multe decât în 2022. Dintre instanţele ieşene, pensionările din sistem au afectat cel mai mult Tribunalul. Această instanţă a pierdut anul trecut 8 magistraţi, faţă de doar doi câţi au plecat din Curtea de Apel. În afară de creşterea încărcării cu dosare a judecătorilor rămaşi, faptul a condus şi la întârzieri mari ale redactării sentinţelor, care este făcută tot de magistraţi. Aproape jumătate dintre hotărârile adoptate de Tribunal au fost redactate peste termenul legal. Nici corectitudinea sentinţelor nu a reprezentat un punct forte, o treime dintre sentinţele atacate fiind desfiinţate de instanţa superioară. Pe de altă parte, Tribunalul a reuşit totuşi să-şi reducă numărul dosarelor aflate în stoc cu o zecime.

Numărul dosarelor care revine unui magistrat de judecătorie a crescut şi el, variind între 811 dosare pe judecător la Răducăneni şi peste 1.900 de dosare pentru un judecător din Hârlău. Aceasta şi pentru că la judecătorii, numărul dosarelor nou intrate pe rol a crescut semnificativ, cu până la 16,75% în cazul Judecătoriei Paşcani. Deşi în general judecătorii au analizat mai multe dosare ca în 2022, nu a fost suficient pentru ca stocul de dosare să se reducă.

Două dintre cele patru judecătorii din judeţ, respectiv cele din Hârlău şi Răducăneni, funcţionează în sedii provizorii din cauza lucrărilor de reparaţii capitale şi modernizare a sediilor propriu-zise. La Hârlău, primăria oraşului a oferit Judecătoriei un sediu în zona centrală a localităţii, la aproximativ 350 de metri de sediul iniţial. Judecătoria Răducăneni a fost însă nevoită să se mute la începutul anului trecut în grădiniţa din satul Cozia, comuna Costuleni. 

Comentarii