Caută 
Lovitură în Centrul Iaşului – Terenul de sub Hală este al Bisericii Armeneşti. A fost sau nu „preluare abuzivă”?
3 MIN
Biserica Armeană din Iaşi încearcă să obţină măcar despăgubiri de pe urma unor imobile care i-au aparţinut şi peste care s-a construit actuala Hală Centrală. Culmea, a ajuns să se judece tocmai cu Comisia Specială de Retrocedare, cea care ar fi trebuit să soluţioneze dosarul. Comisia insistă ca biserica să demonstreze că imobilele i-au fost confiscate „cu japca”, deşi legea cere statului să demonstreze că preluarea a fost legală. Poziţia Comisiei este cu atât mai ciudată cu cât CCR a decis acum câţiva ani că decretul în baza căruia fuseseră confiscate imobilele este neconstituţional.
Epitropia Bisericii Armene, care administra averea acesteia, a deţinut pe fosta stradă Ghelerter, două terenuri, de 465 mp, respectiv 565 mp şi două imobile, de 128,5 mp, respectiv 157,6 mp. Cele două proprietăţi fuseseră achiziţionate în 1899 şi 1912. Alături de alte imobile din zonă, ele au fost confiscate de regimul comunist şi demolate în vederea amenajării Pieţei Centrale Agroalimentare, actuala Hală Centrală şi realizării actualei străzi Anastasie Panu.
În 2000, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, Guvernul a reglementat situaţia imobilelor care aparţinuseră cultelor religioase şi care fuseseră preluate abuziv de stat după 1945. A fost momentul în care şi parohia bisericii armene din Iaşi a început demersurile nu pentru retrocedarea devenită imposibilă, ci pentru obţinerea de despăgubiri. Întocmit în 2006, dosarul a avut nevoie de 15 ani pentru a parcurge lungul drum spre Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. În 2021, comisia specială de la nivelul autorităţii a respins solicitarea, pentru că parohia nu ar fi demonstrat că imobilele fuseseră preluate abuziv. Culmea, parohia nici măcar nu ar fi trebuit să facă aşa ceva. Normele legale impuneau tocmai ca statul să demonstreze că a preluat imobilele cu acte în regulă. „În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv”, se menţiona în textul ordonanţei. Mai mult, aceasta prezuma preluarea abuzivă chiar şi în situaţia în care fostul proprietar îşi donase imobilul statului, fiind cunoscută practica regimului comunist de a forţa astfel de „donaţii”.
Funcţionarii Comisiei Speciale de Retrocedare (CSR) şi-au justificat respingerea cererii printr-o decizie a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al municipiului potrivit căreia confiscarea s-ar fi făcut „ca urmare a neîndeplinirii unei obligaţii fiscale, respectiv pentru neplata unui debit din chirii datorat statului român”. Decizia făcea referire la prevederile unui decret din 1960 referitor la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor. Decizia nu menţiona însă ce datorii avusese parohia, suma care fusese stinsă în urma confiscării şi nici măcar ce anume închiriase şi nu plătise. Chiar după normele în vigoare în perioada comunistă, actul era nelegal. Mai mult, după cum aveau să constate magistraţii Curţii de Apel, în faţa cărora parohia armenească a atacat decizia CSR, Decretul 221 din 1960 fusese declarat neconstituţional prin două decizii din 1994 şi 1995. De altfel, el era aplicabil persoanelor fizice care aveau datorii la stat, nu persoanelor juridice, cum era parohia.
Magistraţii Curţii de Apel au constatat că CSR nu contestase calitatea parohiei armeneşti, de fostă proprietară a celor două imobile. Susţinuse doar că preluarea de către stat nu fusese demonstrată ca abuzivă. Judecătorii au apreciat însă contrariul. După analiza actelor depuse la dosar, aceştia au ajuns la concluzia că preluarea celor două imobile fusese indiscutabil abuzivă. Prin urmare, ei au obligat CSR la emiterea unei noi decizii, prin care să fie stabilită valoarea despăgubirilor. Sentinţa a fost contestată de comisie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
