Marele premiu la 6/49 vine din nou la Iaşi: se întâmplă a treia oară în ultimele cinci luni!

duminică, 11 februarie 2018, 21:04
1 MIN
 Marele premiu la 6/49 vine din nou la Iaşi: se întâmplă a treia oară în ultimele cinci luni!

TVR a anunţat aseară, imediat după extragerea Loto, că marele premiu la “6 din 49”, de 2 milioane de euro (9.325.973,81 lei) a fost câştigat de un bilet jucat la o agenţie din Iaşi.

Mai exact, biletul norocos a fost jucat la agenţia 22-042 (Păcurari – Moara de Foc) din şoseaua Păcurari nr 5, Iaşi, şi a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de numai 14,50 lei.

Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. 

Conform Regulamentului, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendica premiul.

De remarcat că este pentru a treia oară în ulimele cinci luni când marele premiu vine la Iaşi. În 8 octombrie 2017 premiul de peste un million de euro a fost câştigat tot de un ieşean, la fel şi cel de aproape 1,4 milioane de euro din 3 decembrie anul trecut.

Comentarii