Mărturia prietenului care i-a găsit pe soţii Maleon: „Îi așteptam la masă. Mi s-a părut ciudat“

joi, 28 decembrie 2017, 02:50
5 MIN
 Mărturia prietenului care i-a găsit pe soţii Maleon:  „Îi așteptam la masă. Mi s-a părut ciudat“

„Ziarul de Iaşi“ a vorbit ieri cu unul dintre cei mai apropiaţi prieteni de familie, un profesor de la Facultatea de Istorie, coleg cu soţul, care i-a aşteptat în prima zi de Crăciun la prânz, aşa cum stabiliseră, şi care a intrat apoi în casa prietenilor, descoperind tragedia. El ne povesteşte pas cu pas ce a găsit în casa din zona Moara de Vânt. „Nu aveau doar planuri îndepărtate, ci planuri de activitate, legate de serviciu… Şi erau o familie model. Era de admirat felul în care se înţelegeau, Bogdan era foarte grijuliu şi atent cu Anda, şi lucrurile astea le-am observat dintotdeauna, nu poţi să spui că se prefăceau. Sunt unele chestiuni care se pot mima, dar nici chiar aşa…“, spune omul cu care familia Maleon se vedea des.

„Ziarul de Iaşi“ a discutat ieri cu conf.dr. Liviu Pilat, profesor al Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, coleg şi prieten apropiat al soţilor Maleon, care au fost găsiţi morţi în locuinţa lor în ziua Crăciunului. Acesta este cel care a descoperit trupul neînsufleţit al prof.dr. Bogdan-Petru Maleon, şi povesteşte că a luat decizia de a merge acasă la ei după ce nu au răspuns toată ziua la telefon. „Erau aşteptaţi să vină la noi la masă, că aşa stabilisem. De obicei veneau să ne întâlnim, familiile noastre erau prietene, aşa că, atunci când nu au mai dat niciun semn, am încercat să îi sunăm. Cum nu răspundea nimeni la telefon, am devenit îngrijoraţi, iar peste vreo oră am zis să trag o fugă pe la ei, să văd să nu se fi întâmplat ceva“, ne-a declarat conf.dr. Liviu Pilat. Acesta povesteşte că a ajuns la casa soţilor Maleon, din cartierul Moara de Vânt, strada Alistar, şi din exterior a văzut semne că ar fi cineva acasă, aşa că a sunat la sonerie. Însă nu a răspuns nimeni, şi a observat, încercând uşa, că e descuiată.

„Era ca şi cum ar fi fost acasă. Mi s-a părut ciudat. Am vorbit la telefon cu soţia mea, şi ea mi-a dat ideea să caut un vecin şi să ne uităm împreună prin casă. Am găsit chiar vecinul de vizavi, care era chiar atunci la maşină; am intrat în casă şi am început să luăm camerele la rând. Când am ajuns la etaj şi am mers în capăt, l-am văzut pe el atârnat. Am rămas şocat, şi am sunat atunci la 112“, a mai spus conf.dr. Liviu Pilat.

Acesta a adăugat că nu a observat nici el, în timp, vreun semn că lucrurile nu ar fi mers bine în familia Maleon. S-a întâlnit cu prof.dr. Bogdan-Petru Maleon chiar în miercurea dinaintea Crăciunului, la birou, cu patru zile înainte ca acesta să se sinucidă. „Nu se întâmplase nimic, chiar nimic, miercuri la birou am discutat, şi totul părea normal. La fel şi în familie, nu aveau doar planuri îndepărtate, ci planuri de activitate, legate de serviciu, şi erau o familie model. Era de admirat felul în care se înţelegeau, Bogdan era foarte grijuliu şi atent cu Anda, şi lucrurile astea le-am observat dintotdeauna, nu poţi să spui că se prefăceau. Sunt unele chestiuni care se pot mima, dar nici chiar aşa, să nu observi nimic, iar apoi să degenereze, nu se poate, nu există“, a încheiat conf.dr. Liviu Pilat.

Facultatea: „Bogdan a trăit drept şi frumos“

Şi Facultatea de Istorie a transmis un mesaj după moartea colegului lor. Publicat pe prima pagină a site-ului, conducerea facultăţii, prin vocea decanului, prof.dr. Petronel Zahariuc, vorbeşte despre şocul produs în rândul profesorilor, colegilor, studenţilor şi personalului administrativ de la Istorie. „Facultatea de Istorie priveşte înmărmurită la tragedia întâmplată în aceste zile cu familia Bogdan-Petru şi Anda-Elena Maleon! Noi, toţi cei care l-am cunoscut, dăm mărturie despre viaţa frumoasă, înaltele calităţi sufleteşti şi valoroasele realizări profesionale ale colegului nostru. Bogdan a trăit drept şi frumos, i-a respectat pe cei din jur, a muncit mult şi cu spor, însă, mai presus de tot şi de toate, şi-a iubit soţia, iar dragostea lor i-a făcut să treacă până şi ultimul prag, ajungându-se la această incredibilă şi zguduitoare poveste de jale“, a transmis prof.dr. Petronel Zahariuc. Înmormântarea va avea loc astăzi, de la ora 12, la Cimitirul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Iaşi.

Mâine va fi numit un nou director la BCU Iaşi

Ministerul Educaţiei va emite vineri, 29 decembrie, un ordin de ministru prin care va decide cine va conduce Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi după moartea prof.dr. Bogdan-Petru Maleon. Reprezentanţii ministerului au confirmat pentru „Ziarul de Iaşi“ că au existat deja discuţii cu Universitatea „Al.I. Cuza“ pentru a primi o propunere, aşa cum există tradiţia funcţionării acestei instituţii, pentru noul director, propunere ce trebuia trimisă până vineri. Va fi numit un director interimar „care să asigure funcţionarea bibliotecii începând cu 8 ianuarie când îşi reia activitatea“, fiindcă reprezentanţii ministerului au precizat că un concurs pentru ocuparea postului va fi organizat în luna ianuarie a anului 2018. În acelaşi timp, reprezentanţii UAIC au confirmat existenţa unui nume deja determinat, care nu va fi comunicat încă.

„Da, avem un nume, deocamdată din respect pentru defunct nu se pune problema să-l facem public. Joi sau vineri vom discuta cu ministerul. Dar, desigur, am purtat deja discuţiile la Bucureşti, o să transmitem propunerea universităţii“, a declarat prof.dr. Corneliu Iaţu, prorector al UAIC. Propunerea universităţii vine în baza unui protocol nescris care există între minister şi „Cuza“, care presupune ca numirea în funcţia de director al BCU Iaşi să se realizeze în baza recomandărilor instituţiei de învăţământ superior din Iaşi. Prof.dr. Bogdan-Petru Maleon era director general al BCU Iaşi din 2015, întâi interimar, iar de anul trecut a susţinut examenul de intrare pe postul scos la concurs de minister.

Comentarii