Noul şef al liberalilor ieşeni îi cere procurorului general să grăbească ancheta asupra spitalului mobil

joi, 29 iulie 2021, 01:50
2 MIN
 Noul şef al liberalilor ieşeni îi cere procurorului general să grăbească ancheta asupra spitalului mobil

Între timp, consilierii judeţeni liberali au votat alături de alţi aleşi din CJ pentru predarea complexului de la Leţcani către ISU

 

Într-o mişcare oarecum surprinzătoare, noul preşedinte al PNL Iaşi, Alexandru Muraru, i-a cerut procurorului general să urgenteze o anchetă asupra achiziţiei spitalului mobil amplasat la Leţcani. El a invocat „principiul unei anchete cu celeritate, având în vedere că, la acest moment, este înregistrată la DNA – Structura Centrală o sesizare privind modul în care s-a făcut achiziţia acestui spital”. Scrisoarea deschisă adresată de Muraru procurorului general intervine la doar câteva zile după ce Consiliul Judeţean a acceptat mandatarea reprezentanţilor lui în Adunarea Generală a Asociaţilor Euronest să susţină ideea transferării complexului în administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Până acum, acesta a fost anexă exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase, fiind practic deschis pentru pacienţi doar 3 luni şi jumătate.

Alexandru Muraru invocă o ofertă mai ieftină privind acelaşi tip de spital de la acelaşi furnizor, dar şi folosirea a doar 48 din cele 256 de paturi ale spitalului modular. „Nerespectarea acestui principiu (al celerităţii – n.r.) poate genera riscul pierderii probelor, implicit absolvirea de vinovăţie a celor răspunzători. Aş mai invoca aici principiul existenţei urmelor oricărei fapte penale, deoarece urmările nu sunt doar de natură materială, prin prejudiciul financiar uriaş raportat la scurta funcţionare a spitalului modular de la Leţcani, şi atunci cu defecţiunile anterior amintite, ci a pus în pericol viaţa pacienţilor bolnavi de COVID19, ori decesul acestora, prin lipsa de operaţionalizare. Nu există urmări ale unor fapte penale mai grave decât pierderea vieţilor omeneşti”, conchide liderul liberal.

Adunarea asociaţilor Euronest, respectiv a reprezentanţilor consiliilor judeţene din Regiunea de Nord-Est, va avea loc cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare. Odată predat complexul către ISU, spitalul modular va intra în conservare, potrivit proiectului de hotărâre adoptat miercurea trecută de consilierii judeţeni.

Comentarii