Operaţiile nereuşite – coşmarul medicilor. O analiză la rece despre acest fenomen, în Iaşi, în ţară şi în străinătate

 În acelaşi timp, puţinele cazuri care ajung pe agenda publică au stârnit revolta românilor de-a lungul anilor. Mai ales că în majoritatea cazurilor în care au existat acuzaţii din partea pacienţilor şi faptele păreau, în unele cazuri, să le susţină afirmaţiile, Colegiul Medicilor şi instanţele au dat în proporţie covârşitoare dreptate cadrelor medicale. „Ziarul de Iaşi” propune o analiză asupra subiectului „operaţiilor ratate”: care sunt cauzele, principiile şi cum diferenţiem o eroare medicală de o intervenţie chirurgicală în care lucrurile nu merg cum trebuie indiferent de talentul, implicarea sau interesul chirurgului care operează.

Cazuri răsunătoare în Iaşi şi în ţară: erori medicale

Probabil unul dintre cazurile-şcoală atunci când vorbim despre operaţii eşuate, erori medicale şi malpraxis este al doctorului Naum Ciomu. Acesta, în 2004, a secţionat în trei bucăţi penisul unui bărbat ce venise pentru o operaţie de extirpare a unui testicul malformat. Instanţa a dat dreptate pacientului, care a primit despăgubiri de peste 500.000 de euro şi care a fost nevoit să treacă prin zeci de alte proceduri pentru a-şi reconstrui organul amputat de medic. Nu toate cazurile seamănă cu celebru caz „Ciomu”, dar şi în Iaşi au existat mai multe instanţe în care eroarea medicală părea clară, dar nici Colegiul Medicilor şi nici judecătorii nu au dat dreptate pacienţilor. Cele mai multe cazuri ajunse în atenţia publicului au fost la maternităţile din Iaşi, unul dintre cele mai răsunătoare chiar la finalul anului 2020.

Monica Leahu, o mamă gravidă în 36 de săptămâni, a fost trimisă de două ori acasă de către medicii de la „Cuza Vodă” deşi femeia susţine că toate analizele arătau că era necesară o cezariană pentru a salva copilul. Într-un final, fătul a murit înainte să se nască, iar medicii au spus că nu avea indicaţii de internare şi au trimis-o acasă fiindcă „maternitatea era aglomerată şi suntem în perioada COVID”, după cum a precizat atunci medicul Mircea Onofriescu. În martie 2021 procurorii au descins la spital, au ridicat mai multe documente şi i-au anchetat pe toţi cei implicaţi, dar cazul nu a avansat încă dincolo de faza urmăririi penale. Un alt caz este din 2019 şi vizează Maternitatea „Elena Doamna”. O femeie a dat-o în judecată pe dr. Doina Iancu fiindcă ar fi realizat defectuos o procedură de „chiuretaj evacuator şi hemostatic”, ducând la o infecţie, la mai multe intervenţii chirurgicale şi, într-un final, la înlăturarea uterului. Nici în acest caz nu s-a constatat vreo greşeală de către instituţiile abilitate, iar medicul a profesat în continuare nestingherit.

Nu toate decesele în urma intervenţiilor chirurgicale sunt de neevitat

Explicaţii pentru operaţiile nereuşite sunt de ambele părţi, după cum o spun şi medicii care au vorbit cu „Ziarul de Iaşi”. Aceştia argumentează că medicina nu e mecanică, să fie schimbate componente în corp, să fie făcute reparaţii, iar apoi totul funcţionează ca la început până la următoarea „revizie”. Există o categorie de intervenţii pentru care rata de eroare sau de insucces este mare, explică dr. Eugen Târcoveanu, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Acesta spune că operaţiile complexe, de lungă durată, sunt predispuse la astfel de evenimente, dar şi intervenţiile chirurgicale realizate în regim de urgenţă, în care medicii nu au reuşit să facă o pregătire preoperatorie suficientă (cu istoric al pacientului, imagistică corespunzătoare, analize etc.).

„Pot apărea greşeli în toate etapele de pregătire a unei intervenţii. Pot să apară incidente intraoperatorii, care se pot recunoaşte şi repara, dar şi complicaţii care pot lăsa urme, care se pot preveni şi trata. În toate ţările, profesia noastră este expusă riscului. Complicaţiile sunt inerente actului chirurgical, important este ca ele să fie cât mai rare. Ele apar în cursul operaţiilor complexe, lungi, în chirurgie oncologică, chirurgia de urgenţă”, a explicat dr. Eugen Târcoveanu. Conform acestuia, ultimele statistici la nivel mondial arată că se fac anual 310 milioane de intervenţii chirurgicale, acestea au aproximativ 50 de milioane de complicaţii, un procent de 16%, iar 1,4 milioane se soldează cu decese (0,4%). Nu toate dintre acestea sunt inevitabile, dar există „o mare variabilitate a rezultatelor în funcţie de spital şi de experienţa chirurgului; chirurgia este una dintre cele mai complexe ştiinţe, dar şi una dintre cele mai puţin transparente”, a completat dr. Eugen Târcoveanu.

Preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi: „nu poţi promite pacientului un rezultat pozitiv 100%”

Dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor din Iaşi, a precizat pentru „Ziarul de Iaşi” că unele proceduri din actul medical nu au fost nici suficient de bine explicate oamenilor, în general, dar nici nu funcţionează corespunzător în interiorul sistemului. El a dat un exemplu că o intervenţie chirurgicală care poate avea o rată de reuşită de 60% – 70% se poate traduce, extrapolând, că 6 sau 7 pacienţi din zece vor avea un rezultat pozitiv. Dar, totodată, asta înseamnă că în cazul a 2 sau 3 rezultatul nu va fi cel dorit înaintea intervenţiei. Asta nu înseamnă însă, spune medicul, că oamenii trebuie să moară sau să rămână cu probleme pe viaţă, dar nici că eşecul înseamnă automat malpraxis.

„Nu poţi promite pacientului că va avea un rezultat pozitiv, acesta este primul lucru care trebuie spus. Ca urmare noi când facem un act medical, după toate normele profesionale, noi nu putem promite cuiva că rezultatul va fi pozitiv pentru că orice intervenţie medicală are o anumită eficienţă. Dar rezultatul nedorit pentru pacienţi nu înseamnă automat greşeală medicală sau malpraxis. Unele intervenţii pot avea complicaţii care sunt ştiute din literatură, care pot fi rezolvate dacă apar, iar asta nu înseamnă că sunt greşeli medicale”, a explicat dr. Liviu Oprea. Un rezultat nedorit nu înseamnă doar că medicul a greşit, ci că în acel context operaţia nu a avut succes, nu a dat rezultatele care se doreau. „Nu există 100% în medicină, dar greşeală medicală se consideră în momentul în care s-a produs un eveniment ca urmare a nerespectării normelor profesionale. Că ai făcut, ca medic, ceva ce niciun alt doctor nu ar fi făcut în situaţia respectivă”, a completat preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.

Faţă de 2016, la Iaşi a scăzut cu două treimi numărul reclamaţiilor de malpraxis

„Oamenii ar putea să creadă că medicina e ca la maşini – dacă schimbi roata de la o Dacie cu altă roată, maşina va merge. Dar în medicină nu este aşa, face parte din limitele cunoaşterii actuale, noi acum când studiem şi facem cercetare facem pe populaţii, nu facem pe un individ, nu ştim cum va merge la fiecare în parte”, a spus dr. Liviu Oprea. Acesta a explicat că numărul plângerilor de malpraxis la Colegiul Medicilor din Iaşi a scăzut mult faţă de anul 2016, spre exemplu. Una dintre explicaţii poate fi pandemia, dar medicul crede că a fost şi o responsabilitate mai mare a medicilor atunci când au luat decizii cu privire la pacienţii lor.

În 2016 au fost 62 de reclamaţii depuse de către pacienţi, iar în 2020 numărul a scăzut la 22 de reclamaţii pe an. În 2021 au fost 25. Chiar dacă nu toţi pacienţii care se simt nedreptăţiţi apelează la Colegiul Medicilor şi chiar dacă mai apar în presă cazuri revoltătoare, preşedintele Colegiului spune că sunt 3.600 de medici la nivelul judeţului care dau milioane de consultaţii într-un an. „20 de acte medicale reclamate este totuşi un procent foarte mic, însă noi la Colegiu nu ne ocupăm direct de malpraxis, ci mai mult de partea de responsabilitate disciplinară”, a completat dr. Liviu Oprea.

Un caz din Franţa: cum s-a rezolvat problema unui sân extirpat din greşeală

Problema reflectării în spaţiul public a erorilor medicale nu ţine doar prima pagină a ziarelor, ci a fost o preocupare constantă şi a corpului medical dintotdeauna. Spre exemplu, într-un editorial publicat în „Ziarul de Iaşi” încă din 2009, dr. Mihaela-Cătălina Vicol dădea un exemplu de cum s-a petrecut şi rezolvat un caz de malpraxis în Franţa în acea perioadă. O femeie s-a prezentat la o operaţie programată într-un spital din Lyon, suferind de neoplasm mamar, fiind necesară extirparea unui sân.

Medicii, din greşeală, l-au extirpat pe cel sănătos şi şi-au dat seama de asta în timpul intervenţiei, luând decizia de a-l extirpa apoi şi pe cel corect. Greşeala a fost recunoscută, deşi medicii au căutat mai multe justificări, a explicat dr. Vicol. „De ce? Pentru că în Franţa există un sistem legislativ care reglementează malpraxisul ce permite despăgubirea imediată a pacientului, prin înţelegere amiabilă, pacientul prejudiciat nefiind nevoit să cheltuiască timp şi bani prin procese care pot fi anevoioase pe o perioadă îndelungată. Acelaşi sistem există şi în alte ţări, prin aceleaşi comisii de arbitraj, cum ar fi Germania, Olanda, Spania, sau paneluri de conciliere (Austria). Astfel, greşelile medicale sunt recunoscute, raportate (probabil însă că şi în astfel de ţări sunt subraportate), analizându-se imediat care au fost toate cauzele care au facilitat producerea greşelii”, a scris medicul în articolul citat.

Riscul major? Chirurgii să aleagă doar operaţiile facile

Medicii atrag atenţia că, deşi este bine că în atenţia publicului să ajungă şi unele erori medicale, aşa cum ajung adesea reuşitele chirurgicale, sunt unele riscuri. Supra-mediatizarea activităţii chirurgicale din spitale deja îi face pe unii medici să se gândească de două ori înainte de a lua un caz mai complex. Unii chirurgi se vor feri de astfel de cazuri, unde riscul de nereuşită medicală este ridicat, în special dacă nu vor reuşi să explice în totalitate familiei despre ce este vorba. Dacă există riscul ca aparţinătorii să creeze un scandal după o intervenţie care are 10-20-40% şanse de reuşită, sunt şanse ca acel chirurg să se retragă.

„Legislaţia actuală obligă chirurgul să explice eventualele riscuri şi complicaţii care pot să apară în urma unei intervenţii chirurgicale şi fiecare bolnav va semna un consimţământ informat. În trecut nu spuneam bolnavului niciun diagnostic grav, nici riscurile mari, deoarece unii bolnavii nu mai sperau. Atitudinea actuală este corectă, dar în unele cazuri duce la refuzul operaţiei care îi poate prelungi sau salva viaţa, iar din partea chirurgilor duce la o chirurgie defensivă, adică nu mai fac operaţii în care riscurile sunt foarte mari”, a explicat dr. Eugen Târcoveanu.

"Chirurgia nu mai e în topul preferinţelor tinerilor"

Mai există şi un fenomen îngrijorător, spune dr. Târcoveanu. Deşi, în trecut, chirurgia era una dintre cele mai căutate specializări din medicină, din cauza perioadei îndelungate de pregătire a început să apară un deficit din ce în ce mai mare. Şi nu e vorba doar în România. În SUA, era un deficit de 1.300 de chirurgi în anul 2005, dar în 2020 este unul de 86.000, în contextul în care dimensiunea populaţiei este din ce în ce mai mare. „Un tânăr ambiţios care trece cu bine admiterea la medicină, sutele de examene unde nu ratează nimic, ajunge să practice chirurgia independent cel mai devreme la 32 ani, câteodată la 40 ani, cu eforturi imense. Şi ce îl aşteaptă? Program de lucru prelungit, fără sărbători, fără concedii lungi, gărzi epuizante, disponibilitate permanentă şi o mare responsabilitate. Din acest motiv chirurgia, care era regina medicinei, a ajuns să nu mai fie în topul preferinţelor tinerilor”, a conchis dr. Eugen Târcoveanu.