Patru tramvaie din Germania au ajuns la Iași. Sunt de tipul M6D

joi, 01 februarie 2018, 13:33
1 MIN
 Patru tramvaie din Germania au ajuns la Iași. Sunt de tipul M6D

În depoul CTP au ajuns cele patru tramvaie pe care compania le-a cumpărat de la operatorul de transport public din Mülheim an der Ruhr. Acestea sunt de tipul M6D simplu articulate, iar capacitatea acestora este de 37 locuri pe scaune și 130 în picioare. Prețul plătit pentru fiecare tramvai de acest tip a fost de 25.000 de euro.

Cele patru tramvaie vor fi supuse verificărilor tehnice necesare, iar când acestea vor îndeplini toate condițiile pentru a circula în siguranță, vor fi scoase la stradă.

În total, în toamna anului trecut, CTP a cumpărat 11 tramvaie din Germania (patru din Mülheim an der Ruhr și șapte din Essen) pentru care a plătit aproximativ 308.000 de euro. Celelalte șapte vagoane sunt de tipul M8C – dublu articulate, iar capacitatea acestora este de 54 locuri pe scaune şi 94 în picioare. Primul dintre ele, care a sosit deja la Iași, se află încă în procedură de verificare.

Facebook

Comentarii