Pluguşorul lui Iohannis: Ce Dragnea n-a reuşit/ Eu am dus la bun sfârşit! Nici nu mă mai simt german/Parcă-s din Teleorman…
Aho, jawohl, kinder und bruder, /Meinen freunden, liebe mutter!
Mâine anul se-nnoieşte; /Nu vă mai urez nemţeşte, /Că-i mai greu de înţeles…
Urmăresc cu interes
Şi cu multă-ngrijorare
Iarna grea, omătul mare:
Sper să am condiţii bune
De schiat, în staţiune,
Că golf nu mai pot juca
În această perioadă:
Am pierdut mingile-n nea
Şi-am uitat crosa-n zăpadă!
Trageţi plugul prin troiene,
Peste pârtii şi poiene!
Faceţi focul din buşteni,
În curte la Cotroceni!
Hăăăi-hăi!
Am venit, în prag de an,
În Poiana lui Iohan,
Cu-n buhai şi c-o măciucă;
Sorcovă-i Rareş Bogdan
Şi, în loc de urs, e Ciucă.
Sper că mă mai ţineţi minte,
Deşi unii m-au uitat:
Sunt al vostru preşedinte
Şi la golf am renunţat,
M-am dat jos acum din pat,
Ca să vin cu pluguşorul,
Să urez întreg poporul.
După opt ani şi o lună
Am făcut o treabă bună
Şi, în anul care-a fost,
Nu ne-a mers atât de prost:
Am scăpat de pandemie
În întreaga Românie,
N-a fost stare de asediu,
A plecat lumea-n concediu;
Eu am stat şi am luptat,
Aviz nu am aşteptat,
Legile le-am promulgat,
La ele nu m-am uitat,
Ca primarul am semnat.
Ce Dragnea n-a reuşit
Eu am dus la bun sfârşit!
Nici nu mă mai simt german,
Parcă-s din Teleorman…
Trageţi plugul, pas cu pas,
Că e chef, nu parastas!
Hăăăi-hăi!
Am venit să vă urez
Cu nisip, nu cu orez,
Care nu-i de risipit,
Că de trei ori s-a scumpit.
Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi aşa, nu mai mâncaţi:
V-am spus că la noi în ţară
Nu-i criză alimentară,
Dar, mai rău ca în alţi ani,
E foame mare de bani.
Unii spun că este greu,
Preţurile cresc mereu;
Alţii zic că au necaz
Cu facturile la gaz
Şi-i aşteaptă falimentul
De când s-a scumpit curentul:
Dacă vă e frig în casă
Îmbrăcaţi o haină groasă!
Dacă umblaţi prin troiene
Purtaţi bască şi izmene!
Dacă-n ţară e mai greu,
Măcar bine că sunt eu,
Că nu-i Ponta-n locul meu
Şi nici doamna Viorica!
Trageţi vinul cu ulcica
Şi plugul prin bolovani:
La anul şi la mulţi ani!
Hăăăi-hăi!