Portret de învingător: Narcis Bădic

miercuri, 23 august 2017, 01:43
4 MIN
 Portret de învingător: Narcis Bădic

 Singurul jucător peste 21 de ani din lotul CSM Politehnica care a fost legitimat numai la echipe ieşene, a depăşit toate dificultăţile prin care a trecut

 
 
 
Deşi are doar 26 de ani, Bădic a trecut prin multe momente de cumpănă ale carierei: mai multe operaţii complicate la genunchi, efectuate inclusiv în Germania, lipsă de rezonanţă cu mai mulţi antrenori, Marius Lăcătuş vrând să-l dea afară când echipa activa în Liga a II-a, iar Nicolo Napoli dorind să-l expulzeze când formaţia juca în primul eşalon. Neevoluând anul trecut sub comanda lui Eugen Neagoe decât într-un meci, Bădic s-a trezit în vară că noii capi ai clubului vor să renunţe la el. Asta deşi tot flancul stâng, Böle, Ştefănescu, Ţigănaşu şi Sato, se risipise, iar pe stânga mai era doar Panţîru. Perplex, fotbalistul a avut puterea de a strânge din dinţi, de a nu accepta rezilierea contractului, de a se pregăti separat de echipa mare, singur, sub comanda lui Vasile Simionaş şi de a reveni după ce gruparea ieşeană nu a reuşit să-şi acopere flancul stâng, cu o săptămână înainte de start.
Bădic, care a avut evoluţii apreciate în partidele în care a fost folosit de antrenorul Flavius Stoican, a explicat în cadrul emisiunii Divizia Locală, realizată la Digi 24 Iaşi de Ovidiu Minea, cum de a avut puterea de a rezista: “Mi s-au acordat foarte puţine şanse în carieră. Nu am înţeles niciodată de ce! Am fost dat des la o parte, chiar dacă sunt un jucător din Iaşi. Şi în vară, nu am înţeles de ce nu am fost luat în cantonament, mai ales că mai aveam contract pe un an, fără notificare. Eu cred că trebuia să fac cantonamentul cu echipa, m-ar fi ajutat mult lucrul acesta. Nu am renunţat însă la luptă! Nu speram că va fi bine, eram sigur că va fi bine! Când gândeşti pozitiv, atragi lucrurile bune. M-au ajutat familia, prietena, prietenii, am avut încredere în mine şi tot răul s-a transformat în bine”.
Jucătorul a fost de acord şi cu reducerea salariului cu 1 000 de euro pe lună pentru a fi reprimit la echipa mare: “Am acceptat reducerea salarială pentru că eu vreau să joc fotbal. Simt că pot să o fac la un nivel bun”.
Fotbalistul este conştient că lumea are acum pretenţii mai mari de la echipă: “Nu cred că se aştepta nimeni să obţinem rezultatele pe care le-am obţinut cu FCSB, Dinamo şi Astra. Cred că am arătat că suntem o echipă bună. Şi putem fi şi mai buni! Acum trebuie să fim atenţi la disputele care urmează. Sepsi are jucători experimentaţi, care pot pune probleme oricărei echipe, Juventus are mare nevoie de puncte. Noi, însă, mergem la victorie în ambele meciuri, aşa cum facem la fiecare meci. Dacă dorim să ajungem în play-off şi să speculăm faptul că Viitorul şi Astra sunt în cădere faţă de anii trecuţi, trebuie să câştigăm următoarele două partide”.
Bădic speră să-şi revină după accidentarea suferită în timpul meciului cu Dinamo şi să fie apt de joc în confruntarea cu Sepsi: “Cu Dinamo am simţit dureri încă din prima repriză. Am jucat aşa până în minutul 90, când efectiv nu mai puteam de durere. Golul lui Jo, din prelungiri, m-a făcut să uit de tot însă. Am sperat să revin cu Astra, însă nu s-a putut. Probabil, a fost o încărcare prea mare pentru mine, mai ales că am ratat pregătirea de vară. Acum, sper să reintru în partida cu echipa din Sfântu Gheorghe”. Meciul dintre CSM şi Sepsi va avea loc lunea viitoare, cu începere de la ora 21:00.
 
 
Ceaţă în cazul Mihalache
 

Situaţia lui Ovidiu Mihalache continuă să fie neclară. Fotbalistul a absentat săptămâna trecută de la antrenamentele echipei de juniori, unde a fost trimis să se pregătească după conflictul verbal avut cu antrenorul Flavius Stoican, la finalul disputei cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a II-a. Preşedintele CSM, Adrian Ambrosie, a anunţat că  jucătorului i s-a cerut în mod scris să se prezinte la pregătire şi la discuţii cu staff-ul clubului, pentru clarificarea situaţiei contractuale. “Am avut dureri puternice la spate, nu m-am putut antrena. Voi prezenta conducerii examenele RMN care atestă faptul că am avut probleme a spus Mihalache. 

Comentarii