Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad

sâmbătă, 25 martie 2023, 02:50
3 MIN
 Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad

Două instituţii publice se luptă în instanţă pentru o sumă mai mult decât ridicolă. ApaVital a refuzat să achite către Administraţia Bazinală a Apelor suma de 2 lei şi 13 bani, imputată pentru depăşirea concentraţiei unor poluanţi în apele uzate din zona Hârlăului. 

O primă sentinţă a fost dată de Judecătoria locală, dar cutuma instituţiilor de stat impune ca procesele să fie duse până în pânzele albe, aşa că dosarul a fost preluat mai departe de Tribunal. Cheltuielile de judecată vor fi plătite de contribuabili.

La sfârşitul lunii iulie a anului trecut, inspectorii ABA Prut-Bârlad au constatat depăşirea valorilor maxime permise în cazul a doi poluanţi prezenţi în apele uzate trecute printr-una dintre staţiile de epurare ale ApaVital, în perioada 11 ianuarie – 13 aprilie 2022.

A fost întocmit procesul-verbal regulamentar, la care s-a anexat documentul care constata depăşirile, iar pe adresa ApaVital a fost trimisă factura corespunzătoare penalităţilor calculate, în sumă de 2 lei şi 13 bani. Furnizorul de servicii de apă-canal a refuzat să plătească şi s-a adresat instanţei, cerând constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal şi exonerarea de la plata penalităţilor.

În faţa judecătorilor, reprezentanţii ApaVital au afirmat că procedura legală fusese încălcată. Una dintre anexele Ordonanţei de Urgenţă 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” menţionează că unitatea penalizată trebuie să primească prin poştă, cu confirmare de primire, decizia şi procesul-verbal de constatare.

ABA Prut-Bârlad trimisese doar procesul-verbal şi factura, nu şi decizia. Mai mult, ABA făcuse analizele necesare în laboratorul propriu, când ar fi trebuit să se raporteze la rezultatele analizelor făcute de laboratorul acreditat prin grija ApaVital.

ABA avea dreptul să se folosească de propriile analize doar dacă indicatorii rezultaţi erau cu cel puţin 20% mai mari decât cei constataţi de laboratorul agreat de ApaVital la mai mult de jumătate din probele de apă recoltate. Nici formula de calcul a penalităţilor nu fusese aplicată corect.

De cealaltă parte, ABA a cerut respingerea acţiunii ApaVital ca insuficient timbrată. Problema s-a rezolvat ulterior, furnizorul de apă achitând şi diferenţa de taxă de timbru de 30 de lei. ABA a invocat şi faptul că ApaVital se raportase greşit la legislaţie, citând articole care se refereau la alte probleme.

În analiza proprie, magistraţii Judecătoriei Hârlău nu au găsit niciun motiv de nulitate a actelor întocmite de ABA Prut-Bârlat.

Ei au remarcat totodată că ApaVital nu dovedise în niciun fel că nu ar fi fost vinovată de depăşirea concentraţiei de poluanţi, „încercând să-şi construiască apărarea doar prin invocarea unor aşa zise inadvertenţe care ar exista între menţiunile din procesul-verbal de constatare al abaterilor şi documentaţia care a stat la baza întocmirii acestuia, inadvertenţe care însă nu au fost dovedite sau confirmate”.

Plângerea ApaVital a fost respinsă în primă instanţă, iar Tribunalul va trebui să stabilească dacă cei 2,13 lei au fost corect imputaţi sau nu. Pe rolul Tribunalului au mai ajuns două dosare similare, în care ApaVital cere anularea altor penalităţi, în valoare de 14 lei şi 25 de bani, respectiv 78 de lei şi 33 de bani, calculate de ABA Prut-Bârlad. În primă instanţă, şi aceste procese au fost pierdute de ApaVital. 

Comentarii