Punct final într-un proces de ani de zile. Universitatea pierde două ha în zona Copou

Moştenitorii terenului retrocedat, Ecaterina Popescu şi Gheorghe Popescu, au prezentat în instanţă un contract de vânzare-cumpărare din 1905 şi o serie de documente care au atestat, în opinia instanţei, modul în care terenul a fost gestionat în ultimii peste 100 de ani. Suprafaţa de 1,8 ha face parte dintr-un lot mai mare, de 5,5 ha, ce a făcut obiectul contractului din 1905, se arată în motivarea judecătorilor băcăuani, consultată de „Ziarul de Iaşi“. Dintre cele 5,5 ha, un hectar se află pe amplasamentul IAS Copou, iar un alt hectar a fost preluat şi atribuit de statul comunist ca loturi de construcţie pentru case în linia străzii Dumbrava Roşie. Restul suprafeţei de 3,5 ha a făcut obiectul dosarului de retrocedare, dar 1,7 ha se afla pe amplasamentul fostei Ferme Adamachi, iar 1,8 ha în Grădina Botanică. Prima suprafaţă (1,7 ha) a fost retrocedată moştenitorilor în 2005, iar pentru celelalte 1,8 ha, procesul de restituire s-a încheiat efectiv în aprilie 2018, odată cu decizia de punere în posesie adoptată de Universitatea „Al.I. Cuza“.

„Lucrările de expertiză efectuate în cauză în specialitatea topografie, cadastru, geodezie şi horticultură-silvicultură au relevat faptul că terenul în litigiu se află în folosinţa Grădinii Botanice Iaşi, fiind împrejmuit, însă excedează amplasamentului parcului dendrologic Grădina Botanică Iaşi“, se arată în decizia 1529/2015 a Tribunalului Bacău, hotărâre ce a devenit definitivă şi irevocabilă prin sentinţa 1446/2017 a Curţii de Apel Bacău. Cu alte cuvinte, zona în care se află terenul în litigiu nu este una protejată, iar suprafaţa poate fi restituită în natură. Universitatea a contestat una dintre expertizele realizate în timpul procesului (întocmită în iunie 2014) şi a susţinut că au fost invocate explicaţii „neprofesioniste“. Totodată, instituţia a cerut instanţei să nu ia în considerare măsurătorile efectuate întrucât expertul nu ar fi ţinut cont de toate înscrisurile şi documentele depuse la dosar în realizarea expertizei.

Cum s-a apărat Universitatea

În timpul procesului, Universitatea s-a apărat, printre altele, invocând un ordin al Ministerului Educaţiei din 1999 în urma căruia instituţia putea intabula terenurile din Grădina Botanică, dar acest lucru nu a fost dus la bun sfârşit din cauza mai multor procese deschise de către persoane care revendică suprafeţe pe amplasamentul grădinii. Ordinul avea două anexe: o situaţie de cartare şi o schiţă, ambele întocmite de Serviciul Gestiunea Patrimoniului al Universităţii. Instituţia a susţinut că ordinul MEN ce permitea intabularea face referire la situaţia de cartare (care cuprinde elemente de identificare topocadastrală inclusiv pe terenul în litigiu, potrivit Universităţii), în timp ce cealaltă anexă ar reprezenta, de fapt, un plan de amplasament geospaţial general.

Această precizare este importantă întrucât în raportul de expertiză întocmit în timpul procesului a fost invocată, în principal, cea de-a doua schiţă-anexă. „Atât timp cât există un ordin al MEN de intabulare a unor suprafeţe de teren ce aparţin Grădinii Botanice a Universităţii, în ordin terenul în litigiu fiind identificat prin elemente de identificare topocadastrală (…), nu există niciun temei, niciun suport pentru a se susţine altceva“, se arată într-o notă de concluzii înaintată de Universitate în timpul procesului de la Tribunalul Bacău. Instituţia a mai afirmat că nu se poate contesta faptul că terenul se află în perimetrul Grădinii Botanice „având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi expertiza efectuată“.

În motivarea judecătorilor băcăuani, se precizează că, deşi terenul este cuprins în situaţia de cartare anexă la ordinul MEN, suprafaţa excedează schiţei anexă şi nu face parte din perimetrul protejat. În acelaşi timp, un alt motiv invocat de Universitatea a vizat faptul că terenul este afectat de „amenajări de utilitate publică terane şi subterane“, respectiv un sistem de drenaj pentru prevenirea alunecărilor de teren. Totodată, Universitatea a vorbit şi despre faptul că pe teren se află organizată secţia „Silvostepa Moldovei“, a cărei valoare ştiinţifică este susţinută de „realizarea unui culoar de legătură cu cea mai apropiată rezervaţia naturală de tip floristic din Iaşi – Fânatele Seculare de la Valea lui David“. „Pe suprafaţa de 17.768,6 mp nu există specii de plante ameninţate cu dispariţia, speciile lemnoase care se regăsesc pe această suprafaţă fiind specii comune, întâlnite din abundenţă în pădurile din România, pe suprafeţe întinse, nu numai în zona de silvostepă“, a fost răspunsul instanţei, care a îngropat definitiv pretenţiile Universităţii.

În august 2016, „Ziarul de Iaşi“ a prezentat o situaţie a terenurilor din incinta grădinii, iar una dintre concluziile materialului de atunci era că Universitatea poate încerca intabularea pe o suprafaţă de numai 22 ha din totalul celor 88 hectare, restul terenurilor fiind în litigiu sau retrocedate. Dacă ar fi fost intabulate la timp, imediat după ordinul din 1999, solicitanţii de terenuri ar fi primit despăgubiri sau suprafeţe pe alte amplasamente. De menţionat că, încă din anul 1991, moştenitorilor li s-a acceptat o cerere de restituire a unei părţi din teren, dar decizia Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate nu a fost pusă niciodată în aplicare.