SPORT Politehnica Iași, în pas de defilare spre promovarea dintr-un campionat de doi bani

joi, 02 mai 2024, 03:00
3 MIN
 SPORT Politehnica Iași, în pas de defilare spre promovarea dintr-un campionat de doi bani

Echipa de baschet masculin Politehnica Iași a confirmat anticipările „Ziarului de Iași” și s-a calificat la turneul final de promovare în Liga Națională. Modul în care a fost parafat acest lucru aduce o nouă confirmare a nivelului ridicol existent în ultimul eșalon intern, acolo unde Poli evoluează. În ultima rundă a Grupei „Promovare” a Diviziei A, formația antrenată de Gabriel Clapon a câștigat ca urmare a neprezentării adversarului (!), CSU Ploiești.

Clasamentul final al grupei amintite arată astfel: 1. Steaua București (14 victorii, 0 înfrângeri); 2. Agronomia București (9 v, 5 î); 3. Poli (8 v, 6 î); 4. Universitatea Cluj-Napoca (7 v, 7 î); 5. Universitatea Craiova (7 v, 7 î); 6. ASE București (6 v, 8 î); 7. CSS Gheorgheni (4 v, 10 î); 8. CSU Ploiești (1 v, 13 î).

Comicării și în sezonul regulat

Reamintim, Poli a prins prima grupă valorică a Diviziei A deși s-a clasat în sezonul regulat în a doua jumătate a clasamentului Seriei B, pe locul VI din zece cluburi. Acest lucru s-a datorat faptului că, spre deosebire de fotbal, la baschet echipele fără drept de promovare nu au dreptul de a evolua în grupa care asigură vizele pentru elită. Astfel, Iași s-a numărat printre cele patru trupe care s-au luptat pentru Liga Națională în faza a doua a sezonului cu alte patru formații, din Seria A. În această serie, lucrurile au fost și mai comice. În condițiile în care până și grupări care aveau dreptul să joace în grupa „Promovare” au refuzat să se înscrie în aceasta, s-a ajuns ca penultima clasată, CSU Ploiești, să joace în prima grupă valorică!

Doar Steaua mai vrea să promoveze

Apoi, și în faza a doua a campionatului, Politehnica, echipă beneficiară a unei alocații consistente de la muncipalitatea locală, a avut noroc, în condițiile în care doar Steaua vrea cu adevărat să promoveze. Agronomia, ASE și Gheorgheni nu au forța financiară de a juca în primul eșalon, iar Cluj, Craiova și Ploiești au alte cluburi în Liga Națională, eșalon în care activează 18 formații, mai multe ca la fotbal.

Turneul final, în urma căruia sunt așteptate promovările CSA Steaua și CS Politehnica, va avea loc în perioada 17-19 mai. Se va juca în sistem „fiecare cu fiecare”, primele două clasate urmând a evolua în sezonul 2024-2025 în prima ligă. Poli va juca, în ordine, cu Agronomia, Steaua și U Cluj.

Fetele sunt în vacanță

În ceea ce privește echipa de baschet feminin de la Politehnica, vă reamintim că aceasta a încheiat sezonul. Ieșencele s-au situat pe ultimul loc în ultimul eșalon, după ce au bifat două victorii în tot campionatul: una în cele 14 meciuri din sezonul regulat și una în finala pentru locurile VII-VIII, pierdută cu scorul general de 2-1 în fața Bega Timișoara. Până la duelul cu bănățencele, echipa antrenată de Emilia Marian cedase, în două jocuri, în alte două confruntări din faza a doua a campionatului.

Glume de campionat și la handbal

Nici în celălalt sport de sală cu priză la public, handbal, lucrurile nu sunt mai serioase. La masculin, nici până acum nu se știe când va juca Politehnica inutila dublă cu Unirea Sânnicolau Mare, care va închide campionatul. Cele două grupări au câștigat cele două serii ale ultimelor grupe valorice ale celui de-al doilea eșalon (Poli a avut doi adversari, Unirea – trei), grupe din care nu a retrogradat nimeni.

La feminin, CSM Iași 2020 pregătește turneul final de promovare, care va avea loc la Iași în perioada 10-12 mai. Ieșencele au un culoar extrem de favorabil, cu adversari modești în cale, CSU Cluj și, în caz de victorie, Activ Ploiești sau Unirea Slobozia, astfel că promovarea pare deja acontată.

Comentarii