Taximetrist prins în urma unui accident cu o alcoolemie în pragul comei: 2,75‰

luni, 11 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Taximetrist prins în urma unui accident cu o alcoolemie în pragul comei: 2,75‰

Un taximetrist beat a acroşat un alt automobil la Leţcani, după ce a intrat pe contrasens. Poliţiştii au găsit în maşina taximetristului şi corpurile delicte care demonstrau consumul de alcool, respectiv un bidon gol de bere şi o sticlă de 200 ml de vodcă, tot goală. Şoferul a scăpat totuşi destul de ieftin.

Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 26 octombrie 2020. Aflat la volanul unei Dacii echipate pentru taximetrie, Florin Şcrab a pierdut controlul volanului pe DJ 248B, pe raza satului Bogonos, într-o curbă. A intrat pe contrasens şi a acroşat o Dacie care venea din sens contrar, avariindu-i aripa stânga spate.

Analizele efectuate ulterior au stabilit o alcoolemie teoretică la ora accidentului de 2,75‰: una aproape de comă. Interpelat de poliţişti, şoferul a precizat că băuse, cu puţin timp înaintea accidentului, 250 ml de bere şi 200 ml de votcă.

Şcrab a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

„Instanţa nu poate ignora că inculpatul a consumat alcool începând cu prima parte a zilei, timp în care, se pare, a exercitat profesia de taximetrist, ceea ce conferă faptei un grad de pericol mai ridicat, având în vedere că, raportat la activitatea de taximetrist pe care acesta o desfăşoară, consumul de alcool în timpul serviciului ar trebui să fie inexistent”, au precizat magistraţii Judecătoriei.

Aceştia au luat totuşi în calcul în favoarea lui Şcrab faptul că, la 55 de ani, se afla la primul conflict cu legea penală şi că îşi recunoscuse în totalitate faptele. Ei au considerat că cei doi ani scurşi, timp în care Şcrab nu a mai avut dreptul de a conduce, reprezintă o pedeapsă suficientă.

Şoferul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe parcursul termenului de încercare, Şcrab nu va mai avea dreptul să lucreze ca taximetrist.

 

Comentarii