Transplanturi de ficat şi rinichi realizate la Iaşi

sâmbătă, 06 octombrie 2018, 01:50
2 MIN
 Transplanturi de ficat şi rinichi realizate la Iaşi

Zilele trecute, echipe de medici de la Iaşi s-au deplasat la Piatra Neamţ de unde au prelevat mai multe organe care vor salva viaţa mai multor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare.

Donator a fost un bărbat în vârstă de 49 de ani, care a fost internat în stare gravă la începutul acestei săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ, după ce a suferit un accident vascular cerebral, având încă de la început şanse mici de supravieţuire conform medicilor. Astfel, în noaptea de miercuri spre joi a avut loc prelevarea, făcută de medici din Bucureşti şi Iaşi, fiind astfel preluate mai multe organe, şi anume ficatul, rinichii şi corneele. Un rinichi, ficatul şi corneele au ajuns la Centrul Regional de Transplant Iaşi, celălalt rinichi ajungând la Bucureşti. Cele două organe au fost deja transplantate, corneele urmând să fie transplantate zilele următoare.

„Transplantul de ficat a avut loc zilele acestea, organul ajungând la un bărbat cu vârsta de aproximativ 50 de ani, iar pentru moment evoluţia este favorabilă. Cele două cornee urmează să fie transplantate de acum“, a precizat dr. Raluca Neagu, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant Iaşi. Rinichiul a ajuns la un bărbat de 42 de ani, din Botoşani, care se afla în evidenţele Centrului de Transplant Renal de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ din anul 2014. „Transplantul a avut loc în cursul zilei de ieri (n.r. – joi), fiind vorba despre o intervenţie de transplant renal de la donator cadaveric. Pacientul transplantat este diagnosticat cu diabet zaharat şi glomerulonefrită membranoasă, ambele afecţiuni ducând la insuficienţă renală cronică“, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. Glomerulonefrita reprezintă inflamarea glomerulilor renali, una dintre cele mai grave complicaţii este insuficienţa renală cronică, această afecţiune fiind responsabilă de peste 50% din totalitatea cauzelor de insuficienţă renală cronică terminală.

Ultima prelevare de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală a avut loc în luna mai a acestui an, tot de la un bărbat din Piatra Neamţ. Medicii susţin în continuare că numărul prelevărilor de organe de la donatori cadaverici este unul foarte mic comparativ cu anii anteriori. (Mădălina OLARIU, Andreea ANTON)

Comentarii