Cea mai bogată comună din judeţ, venituri cât oraşele Tg. Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei la un loc
La capitolul "Venituri totale", administratia Miroslavei o urmareste strâns pe cea a (...)
citeste totmiercuri, 25.05.2022
Cristian Antici, viceprimar și consilier local în Valea Lupului, și-a anunțat demisia pe pagina sa de Facebook. Este nemulțumit de mărirea taxelor fără nici o justificare și de creșterea numărului de angajați în Primărie într-un context lipsit de transparență.Argumentele sale și le-a prezentat în postarea de mai jos:
”Iată că a trecut mai bine de un an de când îndeplinesc un dublu rol în administrația publică locală (cel de viceprimar și de consilier local) și doresc să vă prezint un sumar al principalelor activități pe care le-am desfășurat în cadrul primăriei din comuna noastră.
În urma alegerilor pentru Primărie și Consiliul Local, crezând, la fel ca o bună parte din cei aproape 3000 de votanți USR-PLUS și PNL, că cele două echipe împărtășesc aceleași valori, am format alianța pe care mulți cetățeni o vedeau ca pe o normalitate și mi-am asumat responsabilitatea de viceprimar al comunei.
Am acceptat această provocare cu simț de răspundere. Nu a fost vorba de funcția în sine ci de posibilitatea de a implementa proiectele asumate, de a îmbunătăți activitatea din cadrul primăriei și de a veni în sprijinul cetățenilor, atunci când acest lucru a fost posibil.
Totuși, ușor-ușor, direcția colegilor noștri de alianță și a primarului pare să se fi schimbat. Numărul angajaților din primărie a continuat să crească, lipsa transparenței și a responsabilității caracterizează achizițiile directe, iar taxele și impozitele au fost mărite fără o justificare validă.
Consider că prezența mea în primărie în calitate de viceprimar ar însemna o acceptare tacită a lucrurilor pe care le consider împotriva principiilor pentru care am intrat în politică.
Prin urmare, după multiple încercări eșuate de corectare a direcției prin discuții cu colegii de alianță, aleg să îmi depun demisia din funcția de viceprimar și să lupt în continuare pentru îndeplinirea promisiunilor din poziția de consilier local.
O vom face împreună, noi echipa USR și cetățenii comunei Valea Lupului, care ne dorim debirocratizare, transparență, modernizare și corectitudine”.
Cuvinte cheie: + demisie, viceprimar, cristian antici
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Putin se întâlneşte pentru prima oară cu militari ruşi răniţi în Ucraina
Motorină, benzină și păcură pentru Republica Moldova din rezerva de stat a României
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros
Descoperire şocantă la Bihor: Tânără, tranşată şi împachetată în saci menajeri
Patronii cluburilor Sepsi şi CFR Cluj l-au ironizat pe Dan Şucu
”Ucideţi exporturile ruse”, îndeamnă Kuleba la Forumul Economic Mondial
Prinţul Charles vizitează centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate! (P)
Ruşii au scos de la „naftalină” şi duc pe front tancuri sovietice fabricate în anii 60
(FOTO) Un american poartă povara deşeurilor pe care le generează într-o lună
CSM l-a exclus din nou pe Judecătorul Cristi Danileţ din magistratură
Încălcarea sancţiunilor impuse Rusiei de către statele membre UE ar putea fi considerată infracţiune
Autorităţile instalate în Zaporijjea impun rubla rusă ca monedă în regiunea ucraineană
Ploaie de stele pe cerul României pe 31 mai: „Totul sau nimic”
Din puşcărie, Udrea îi atrage atenţia lui Predoiu că ea „l-a făcut om”
SUA: Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Cîmpeanu propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie
Masacrul din Texas: Atacatorul era batjocorit de colegi din cauza hainelor şi pentru că era sărac
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Marea Britanie: Preţurile cresc în cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani
Schröder anunţă că a renunţat la numirea în Consiliul de Supraveghere al Gazprom
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Reacția lui Medvedev, după ce ATP a decis să nu acorde puncte la Wimbledon
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
Pas important pentru primii kilometri de autostradă de pe teritoriul judeţului Iaşi (FOTO)
României i-a luat trei luni să se retragă din două bănci ruseşti
Guvernul a promis că numai face angajări la stat, dar încadrează 8.000 de persoane la “Interne”
George Simion, liderul AUR, invitat să o “şteargă” de la mitingul profesorilor
Mouratoglou, mesaj pentru Halep: „Lasă franceza! Ne ocupăm de tenis”
„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai
Traian Băsescu încă nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele
Cine este Qinwen Zheng, adversara Simonei Halep din turul doi la Roland Garros
Cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării
Kasparov amintește de "vechiul truc al lui Putin" pe care îl aplică și acum
Medicul internat la Socola a depus plângere penală la DIICOT
Tomac: Calea integrării R. Moldova în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuţie
Ford testează o tehnologie care reduce automat viteza în zonele pietonale
Un grup de elevi lovesc o colegă, la Hârlău. Poliţia a deschis o anchetă (FOTO)
Două autoturisme au fost lovite de crengi căzute, în spatele spitalului CFR (FOTO)
Primul BMW XM din istorie, surprins partial camuflat pe aeroport
Legea gazelor naturale din Marea Neagră, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Șoferii care nu sunt atenți la drum, depistați cu camere speciale
Alertă în Canada. Quebec confirmă 15 cazuri de variola maimuţei
15 ani de Street View. Mașinile sunt și acum în peste 120 de orașe din România
Coreea de Nord a lansat trei noi rachete. Preşedintele Joe Biden abia părăsise Asia
Ar putea fi cel mai rezistent laptop creat vreodată. Prețul este pe măsură
Tehnicianul german Jurgen Klopp, ales antrenorul sezonului în Premier League
Lucian DÎRDALAVârful adversităţii |
Florin CÎNTICLiţă Chiţălău şi lupta pentru pace |
Radu PĂRPĂUȚĂEpoca lui „Davai ceas, davai palton” |
Alex VASILIUMariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.