Primăria a organizat un foc de artificii de aproximativ 15 minute joi seara pentru a marca finalul Sărbătorilor Iașului. Cum era de așteptat, s-au format rapid două tabere, oamenii acuzându-se reciproc pe internet.
Unii au considerat că vremurile de pandemie ar trebui trăite fără artificii pentru că sunt mii de oameni care suferă. Alții consideră că tocmai în această perioadă grea, cei izolați sau internați se pot bucura câteva clipe, luând parte la ceva frumos din fața unui ecran sau privind pur și simplu pe fereastră.
Deși în clipul de mai sus artificiile se zăresc greu în depărtare, sunetul lor se aude perfect, fiind în acord cu țipătul sirenelor ambulanțelor.
Unul dintre primii care a reacționat negativ la evenimentul de joi seara a fost Dorin Dobrincu. Iată ce a scris el pe Facebook: "Indecența publică are un chip la Iași: Mihai Chirica. Deși numărul infectărilor de covid a explodat în municipiu și în zonă, deși numărul morților este în creștere, administrația locală patronată de omul cu multe vile tocmai a dat drumul la artificii în centrul târgului. Nesimțirea și disprețul față de semeni s-au extins la fel de repede ca boala care a ieșit la vânătoare printre noi".
Publicitate și alte recomandări video