VIDEO – Momentul în care Buzatu încasează mita de 1,25 milioane. Filmul flagrantului

sâmbătă, 23 septembrie 2023, 19:31
2 MIN
 VIDEO – Momentul în care Buzatu încasează mita de 1,25 milioane. Filmul flagrantului

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA după ce primise 1,25 de milioane lei mită, a primit personal banii marcaţi de DNA şi aflaţi într-o valiză. El a pus valiza în portbagajul unui autoturism al instituţiei, fiind prins două ore mai târziu.

UPDATE: Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

„La orele 17.15, (…..) şi Buzatu Dumitru s-au ridicat de la masă şi s-au deplasat către autoturismele marca (…..) şi marca (…..). Buzatu Dumitru a mers la portbagajul (…), iar (…..) la autoturismul (…..), unde a deschis uşa stânga spate şi a luat de pe banchetă o geantă maro pusă la dispoziţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în care se afla suma de 1.250.000 de lei. Buzatu Dumitru a deschis portbagajul (…..), (…..) a mers către el, i-a întins geanta cu banii, Buzatu Dumitru a luat-o, a pus-o în portbagaj, după care l-a închis”, se arată în documentele DNA.

Şeful CJ Vaslui a fost oprit aproape două ore mai târziu, având banii în maşina Consiliului Judeţean.

„Ulterior, la data de 22.09.2023, în jurul orelor 19.12, autoturismul (…..) cu nr. de înmatriculare (…..) utilizat de către Consiliul Judeţean Vaslui a fost oprit la ieşirea din ferma (…..), în autoturism fiind identificat numitul BUZATU Dumitru însoţit de un conducător auto angajat al Consiliului Judeţean Vaslui. Procedând la efectuarea percheziţiei auto, în portbagajul autoturismului, în partea stângă, a fost identificată o geantă de culoare maro, după cercetarea acesteia putându-se constata faptul că în această geantă se află o sumă de bani în lei, respectiva sumă era compusă din bancnote cu cupiura de 500 de lei”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de DNA în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui.

Buzatu primise 2500 de bancnote de câte 500 de lei, marcate de către anchetatori pentru realizarea flagrantului. Banii primiţi drept mită erau pentru un contract din fonduri europene.

 

Comentarii