Vom putea face revelionul la restaurant? Autorităţile zic DA cu jumătate de gură
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.04.2021

Iaşul, de ieri, în scenariul galben: posibilă relaxare după Crăciun

Vom putea face revelionul la restaurant? Autorităţile zic DA cu jumătate de gură

GALERIE
dechidere, restaurant, craciun
  • dechidere, restaurant, craciun
- +

Rata de infectare la nivelul municipiului a scăzut ieri, după mult timp, sub 3 la mie. Dacă nivelul şi tendinţa se vor menţine, pe 30 decembrie vor fi anunţate unele măsuri de relaxare. Cea mai aşteptată: redeschiderea spaţiilor interioare ale restaurantelor şi cafenelelor

Municipiul Iaşi a intrat ieri în scenariul galben, dar, deocamdată, nu vor fi adoptate măsuri de relaxare. Potrivit Instituţiei Prefectului, rata de infectare la nivelul oraşului a ajuns ieri la 2,94 cazuri la o mie de locuitori. Ovidiu Mihăiuc, purtător de cuvânt al Prefecturii, a declarat ieri că măsurile specifice scenariului galben pot fi adoptate după data de 30 decembrie, dacă se va constata în continuare o scădere a ratei de incidenţă. „În acest moment este în vigoare ultima hotărâre de prelungire a restricţiilor impuse de scenariul roşu, care poate fi schimbată săptămâna viitoare dacă această tendinţă de scădere va continua”, a declarat Mihăiuc.

În municipiul Iaşi au fost confirmate 15.131 de îmbolnăviri de la începutul pandemiei şi până ieri. Dintre acestea, 9.190 de persoane au fost declarate vindecate şi alte 241 de persoane au decedat. Astfel, ieri, erau înregistrate 5.700 de cazuri active la nivelul municipiului. Acest număr este în scădere încă de la sfârşitul lunii noiembrie, când a fost înregistrat un vârf de 7.244 de cazuri active. În ultimele două săptămâni au fost contabilizate 2.026 de cazuri noi, în scădere cu 21% faţă de precedentele 14 zile. În medie, zilnic au fost raportate în municipiul Iaşi 145 de cazuri în ultimele două săptămâni, faţă de o medie de 184 în precedentele 14 zile. Dacă tendinţa de scădere continuă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) va putea propune ca, după 30 decembrie, să fie adoptate unele măsuri de relaxare.

Astfel de măsuri pot fi aprobate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi vizează redeschiderea spaţiilor interioare ale restaurantelor şi cafenelelor (30% din capacitate), a cinematografelor şi instituţiilor de cultură (50% din capacitate) şi se pot redeschide localurile cu activităţi de jocuri de noroc. Măsurile ce pot fi adoptate de CJSU nu cuprind şi redeschiderea şcolilor întrucât restricţiile din sistemul de învăţământ au fost impuse de la nivel central şi sunt valabile pentru toată ţară, indiferent de scenariul în care se află o localitate sau alta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Europa se loghează în reţea

Lucian DÎRDALA

Europa se loghează în reţea

Platforma digitală, accesibilă la adresa futureu.europa.eu (cu posibilitatea selectării limbii române), îi invită pe cetăţenii „obişnuiţi” să-şi spună părerea sau să reacţioneze la postările altora, operând asemenea unei reţele sociale.

Filmuletul zilei

opinii

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Alex VASILIU

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Sigur că tot talentul, pregătirea minuţioasă şi inspirată la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Constantin Bugeanu (din păcate, rolul său de pedagog în formarea dirijorilor afirmaţi ulterior este trecut astăzi sub tăcere...), pregătirea permanentă după absolvire l-au detaşat pe Cristian Mandeal din rândurile generaţiei sale, dorinţa de a învăţa în continuare, de a-şi înfăptui concepţia interpretativă fructificând ocaziile apărute, i-au asigurat evoluţia. 

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

pulspulspuls

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Atenţie mare în aceste zile nu numai la ştirile politice mai şugubeţe, stimaţi telespectatori, ci şi la alea economice mai săltăreţe, că şi de-aici pot sări iepuri după care să alergi de-ţi ies ochii din cap şi tot să nu-i prinzi. 

Caricatura zilei

Fără facebook

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.