A cui este Basarabia (III)

Procesul nu a fost lipsit de entuziasm facil, de realizări, dar şi de ezitări şi eşecuri. În ciuda disputelor acerbe din epocă în legătură cu direcţia aleasă (cele de astăzi sunt palide), bilanţul europenizării a fost pozitiv şi nu ne-a anihilat identitatea, aşa cum au crezut unii. Românii au identificat pe parcursul procesului factorii de acord dintre ei şi Europa urbană, liberală şi capitalistă. Fără această dimensiune europenizatoare este imposibil să ne imaginăm România modernă şi izbânzile naţionale, în speţă mica şi marea unire.

În acest timp, în Basarabia nu doar că procesul de europenizare a lipsit cu desăvârşire, dar a involuat într-o direcţie antiromânească sistematică, România fiind prezentată de propaganda oficială şi neoficială rusă ca o mostră de eşec, prin îndepărtarea de valorile tradiţionale, în speţă ortodoxe (Rusia era doar aşa zisa "protectoare" a ortodoxiei), în favoarea imitării periculoase a celor occidentale aşa-zis catolice şi protestante. Argumentul este reluat şi astăzi de ideologii de la Kremlin pentru a fi livrat mulţimilor. Rezultatul a fost identificarea Basarabiei cu modelul asiatic rusesc şi absenţa componentei europene liberale. Adică invers decât în Transilvania şi Bucovina, celelalte ţinuturi reîntregite cu Ţara în anul 1918. Cu această zestre, nu trebuie să ne mirăm că Basarabia a fost mai lesne de manipulat de către propaganda Moscovei şi mai dilematică în raport cu România ori cu valorile europene constitutive ale modernităţii.

Am evocat aceste fapte ce ţin de istoria şi actualitatea Basarabiei, care deşi chinuitoare pentru unii nu pot fi eludate atunci când facem examenul împlinirilor şi eşecurilor noastre. Inutil să mai precizez că nu mă situez pe aceeaşi poziţie cu domnul Lucian Boia, care mizează pe o falie profundă, chiar ireconciliabilă între istoria noastră şi a basarabenilor. Găsesc, de asemenea, inutil să polemizez cu ambasadorul american de la Chişinău, dintr-un motiv elementar şi anume că nu eu stabilesc direcţia politicii americane în Estul Europei. Să reflectăm cu luare aminte la aceste declaraţii, să nu ne inflamăm copilăreşte şi să ne asumăm responsabil adevărul că în istorie am izbândit prin perseverenţă şi inteligenţă, iar nu prin improvizaţie ori şmecherie, în ciuda faptului că destui români se lasă seduşi de acestea din urmă.

Basarabia a fost românească, veacuri în şir, ca parte din trupul Moldovei, iar Prutul nu a fost până la 1812 decât un vad de trecere. Populaţia Basarabiei a fost, la rândul ei, covârşitor moldovenească (românească), adică vorbitoare de limba română. După unirea Moldovei cu Ţara Românescă în anul 1859, România a devenit, după o practică obişnuită în dreptul internaţional, ţară succesorală a celor două entităţi contopite. Diferenţele lingvistice ori culturale, exacerbate de istoricii şi lingviştii ruşi ori proruşi de Curte, nu au fost niciodată, până la raptul din anul 1812, dar şi o bună perioadă după aceea puse în slujba orgoliului unei alte identităţi decât cea românească, aşa cum s-a întâmplat în perioada sovietică, în special. Precum au demonstrat lingviştii oneşti, indiferent de origine, teoria moldovenismului este o farsă cu pretenţii ştiinţifice. Chiar istoricii ruşi din primele decenii de după rapt au recunoscut românitatea Basarabiei. Însă lucrurile au involuat ulterior, ajungându-se până la confuzia deliberată de azi. Dar această serie de fapte – inclusiv minciuna sistematică, manipularea grosolană şi deturnarea conştiinţelor – care au în spate ameninţarea cnutului rusesc a generat, la rândul ei, istorie. Aici suntem, din păcate, într-o fundătură din care majoritatea basarabenilor nu ştiu cum să iasă, iar România nu are decât soluţii parţiale. Ne trebuie o idee – vorba lui Eminescu -, menită să ne limpezească gândurile şi să ne pună pe toţi la lucru. Deocamdată, nu ştiu pe nimeni care să o fi găsit.

Basarabia va fi românească în măsura în care basarabenii vor ajunge să simtă şi să lucreze româneşte pentru cauză. Dar aceasta nu se va întâmpla prin voinţa unor politicieni de mucava. Nu se va întâmpla nici dacă noi, cei "din Ţară", ne vom lăsa seduşi de vorbe şi nu vom lucra pentru a face o Românie temeinică. Să fim serioşi şi pe cât posibil lucizi: diplomatul american nu ne-a jignit, ci ne-a invitat la reflecţie. Iar o temă utilă în acest sens este chiar aniversarea, peste doar doi ani, a unui veac de la Marea Unire. Să ne pregătim cuviincios şi matur să facem bilanţul celor 100 de ani de împreună vieţuire cu Transilvania şi a celor 25 de ani (1918-1940; 1941-1944) cu Basarabia. 

Mihai Dorin este istoric şi publicist