A nu se uita de vasalitate

Cine e dedat cu mâncarea asta de peşte adună repede şi vede că-i iese, nici mai mult nici mai puţin, tocmai 3,3 milioane de lei – circa 150 de mii de euro, de nu ştiu câte ori mai mult decât leafa anuală, pe care generalul o încasează ca deputat. De hotel, haleală, bani de buzunar, boarfe pentru femeie şi copchii, că nu te poţi întoarce cu mâna goală, nu mai spun – se subînţelege.

Deşi scepticismul s-ar putea să fie în acest caz o formă de naivitate deja. Temut pe când era preşedinte, Voronin e acum doar o sursă de umor involuntar. L-am văzut nu demult într-un interviu, pe „Sputnik” mi se pare: grimasele care te băgau în sperieţi odinioară te amuză, cel mult. Fără putere, fără imensul aparat administrativ la dispoziţie, mai bine zis, dictatorul (şi cele două mandate ale sale cam asta au fost: o mică dictatură fardată cu sloganuri populiste) e penibil, de cele mai dese ori. Continuă totuşi să fie prizat, spre nenorocul său, pe cât se pare. Ar fi pus Integritatea de capul său botul pe un caz ca ăsta? De 150 de mii abia de îţi iei o cină în lumea ghiftuiţilor noştri, cum să discuţi aşa ceva tocmai în plenul parlamentului? Politica are al naibii de mult în comun cu literatura: spune una, premeditează alta, încât mărunţişul achitat de general, prin interpuşii cărora li s-a făcut astfel, şi lor, un semn discret cu degetul punitiv din culise, poate fi şi metafora unui ghiont. E bine, e util, mai ales după ce văzurăm mâna lui Nuland pe creştetul autodeclaratului responsabil de soarta ţării, să nu se uite de vasalitate prin zonă. Aviz şi altora care au îndrăgit charterul!

*

Hai că s-a produs, mi-am zis citind că băiatul Andrian a „admis” la Bucureşti că el ar putea fi candidatura PD-ului la prezidenţialele din toamnă. L-am urmărit iarna trecută cum a făcut pe împăciuitorul într-un mic tam-tam cu ziariştii nemulţumiţi că nu li se permite accesul în plen sau cam aşa ceva. Subiectul a ţinut prim-planul vreo câteva zile. Speakerul apărea costumat impecabil, spunea ceva fluent, într-o limbă surprinzător de curăţică faţă de slang-ul care se poartă pe la „vârfuri”, niciun rictus nu i-a urâţit ovalul de infantă conştientă de apartenenţa sa la o castă. Câţi naivi au văzut educaţie acolo unde nu era decât o condescendenţă de beizade? Era prea multă răbdare şi politeţe în figura asta care insinua încă de pe atunci o detaşare aulică deasupra vanităţilor zilei, prea repede şi în total răspăr de cutumă se potriveau în cazul său vorbele cu faptele. Strategii de intoxicare în doze mici, manevre subtile de pregătire a saltului. Naşul îşi dă seama că e prea odios să pretindă funcţia supremă, cum cred că înţeleg prea bine şi americanii. Finul, în schimb, iacătă, e manierat, vorbeşte la obiect, nu trăncăneşte aiurea ca alţii şi, aproape inexplicabil, n-a luat nicio trenă de animozităţi, deşi filiaţia cu „adevăratul tătuc” (Voronin a fost un simplu bovaric în sensul ăsta) e pe faţă, nici n-o ascunde. Încă un calcul fără cusur: nu de eficienţă şi siguranţă, plus ceva ştaif, avem noi nevoie după mandatul de paie al lui Timofti?

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova