Accident groaznic: lama sărită din flex i-a despicat faţa

vineri, 31 octombrie 2014, 02:57
1 MIN
 Accident groaznic: lama sărită din flex i-a despicat faţa

Bărbatul se află în afara pericolului, urmând a suferi mai multe operaţii estetice pentru refacerea chipului.

Un bărbat din Oţeleni a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ cu faţa despicată. Pacientul în vârstă de 31 de ani le-a povestit medicilor că s-a rănit după ce pânza circulară a flexului cu care lucra a sărit din axul cu şurub în care era prinsă.

Bărbatul a fost preluat în şoc hemoragic de o ambulanţă şi, după ce a fost stabilizat în UPU, a ră­mas internat în Clinica de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială a spitalului. Potrivit medicilor, pacientul se află în afara oricărui pericol, însă va necesita mai multe intervenţii chirurgicale pentru refacerea chipului.

„Pacientul are practic faţa despicată, tăiată în două în urma unui accident. Prezintă o plagă prin tăiere în zona hemifacies stâng, însă, deşi rana este mai mare, funcţiile vitale nu i-au fost puse în pericol. Bărbatul va rămâne sub observaţie mai mult timp, pentru că va fi supus mai multor intervenţii estetice pentru refacerea feţei“, a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU.

Şi luna trecută, în timp ce lucra cu un flex, un bărbat din Răducăneni şi-a tăiat mâinile.

Comentarii