Cazul construcţiei preotului caterisit intră în faza penală

Ai sau nu voie să-ţi faci casă în formă de biserică? Explicaţii oficiale în cazul Bercaru

luni, 13 iulie 2015, 01:54
3 MIN
 Ai sau nu voie să-ţi faci casă în formă de biserică? Explicaţii oficiale în cazul Bercaru

Inspectoratul în Construcţie a emis un punct de vedere oficial, după neclarităţile privind anularea autorizaţiei de construire date preotului caterisit Ştefan Bercaru, de la Bohotin. Instituţia cere primăriei, printre altele, să facă sesizare penală. Bercaru vrea să facă un „spaţiu pentru activităţi filantropico-religioase“, iar temelia zidită deja are formă de biserică. Autorităţile au devenit pline de zel la sesizarea Mitropoliei

Cazul bisericii preotului caterisit revine în atenţie. Într-un punct de vedere remis „Ziarului de Iaşi“, Inspectoratul de Stat în Construcţii a explicat că preotul caterisit Ştefan Bercaru nu a putut să construiască biserica privată pe care a dorit să o ridice în Bohotin fiindcă structura pe care încerca acesta să o ridice nu corespundea cu „spaţiul funcţional activităţii filantropico-religioase“ pe care l-a precizat în certificatul de urbanism. Practic, noua construcţie avea exact forma unei biserici, în timp ce în acte se specifica un alt registru de clădire, pentru care erau nevoie de alte avize.
 
Reprezentanţii IJSC au precizat că s-au efectuat controale ale lucrării şi s-a constat că de la data constatării primei contravenţii, când au început lucrările de construire înaintea emiterii unei autorizaţii de construire, şi din momentul aplicării amenzii de către organele de control ale Primăriei, lucrările de construcţie au continuat. „IJSC Iaşi a solicitat primăriei comunei Răducăneni să sesizeze organele de urmărire penală, în conformitate cu art. 27, alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii“, au precizat reprezentanţii IJSC Iaşi. Aceştia au mai observat că certificatul de urbanism a fost emis pentru o funcţiune diferită faţă de cele precizate în PUG, dar şi mai multe neconformităţi ale documentaţiei tehnice care au fost depuse în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
Conform acestora, Ştefan Bercaru nu a solicitat până în prezent eliberarea unui nou certificat de urbanism, ci a făcut trei solicitări pentru emiterea unei autorizaţii de construire pe baza certificatului de urbanism emis anterior, iar IJSC spune că respingerea acestora a ţinut de Primăria comunei Răducăneni.
 
Comunitatea locală este scindată
 
Reamintim faptul că preotul caterisit Ştefan Bercaru se luptă de un an cu autorităţile locale pentru a-şi ridica propria biserică privată în Bohotin, şi susţine că autorităţile locale şi naţionale încearcă să-i pună piedici în ridicarea lăcaşului pentru „activităţi filantropice religioase“, care are forma şi structura arhitecturală a unei biserici. Ştefan Bercaru a început disputa cu Primăria în iunie 2014, când aceasta i-a eliberat un certificat de urbanism şi i s-au cerut toate avizele pe care trebuie să le aibă în vederea ridicării structurii: alimentarea cu apă, canalizarea, energia electrică etc.
Acesta argumentează că nu este „cizmar, ci teolog“, şi că de aceea a încearcat să îşi ridice spaţiul respectiv, ca o alternativă pentru credincioşii din Bohotin care au ales să îl urmeze, în ciuda scandalului în urma căruia acesta a fost caterisit. Şi reprezentanţii Primăriei din Răducăneni, de care aparţine satul Bohotin, spun că în prezent comunitatea locală este scindată în două, oamenii care îl susţin pe fostul preot şi cei care sunt de partea actualului trimis al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în teritoriu.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
Premieră în judeţ: un răspopit a început să-şi ridice propria biserică. Preotul caterisit Ştefan Bercaru este acuzat de instituţii ale statului că ridică o construcţie „ce seamănă cu o biserică“, fiindu-i anulat certificatul de urbanism aprobat anterior. Totul s-a întâmplat după ce Mitropolia a intervenit la Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi şi la Primărie.

 

Comentarii