BD în alertă

BD nu înseamnă Brigada Diverse ca în comediile de altădată cu Dem Rădulescu şi Jean Constantin. BD reprezintă acum două iniţiale proscrise, puse la idex de către cei care râvnesc să preia frâiele şi frânele în fotbalul românesc pentru a continua dezastrul început cu mulţi ani în urmă. În ordine “analfabetică” începem cu litera “D”. “D” de la “drogangiu”, adică de la Daum (Christoph) selecţionerul neamţ aşteptat ca un Mesia, nu pentru calităţile sale de multă vreme (ne)dovedite, ci pentru ideea de selecţioner străin. Daum este vinovat pentru că a “realizat” cea mai mizerabilă campanie de calificare din istoria fotbalului autohton şi nu pentru “drogangeală”. Chestia cu drogurile se poate aborda în două feluri: dacă eşti urmaşul lui Robespierre, poţi fi intransigent până în măduva oaselor şi îl stigmatizezi pe individ în vecii vecilor amin, până la moarte şi dincolo de ea. Indiferent dacă pe “drogangiu” îl cheamă Christoph Daum sau Adrian Mutu. Dacă eşti bun samaritean, îi categoriseşti fapta la capitolul “păcatele tinereţilor” şi îl ierţi creştineşte, coane Gigi cu frica lui Dumnezeu. Indiferent dacă pe “drogangiu” îl cheamă Christoph Daum sau Adrian Mutu. Paralela nu e arbitrară: visul actualului manager de la Dinamo este de a-şi lua licenţa Pro şi a antrena. Poate, în viitor, echipa naţională. Revenind la litera “D”, Herr Daum a ratat un obiectiv şi, în mod normal, trebuia să se ceară afară. Din punct de vedere pro-Daum, este o eroare a administraţiei Burleanu că i-a făcut target lui CD doar până în 2018. Piţurcă şi-a făcut contract pe două campanii şi nu e decât vina lui că a abandonat înainte de termen. Ceea ce a făcut până atunci s-a simţit şi “antrenorul generaţiei de aur”, Anghel Iordănescu, era cât pe ce să arunce în vânt realizările predecesorului.

Şi am pomenit deja de litera “B”, adică Răzvan Burleanu. Omul în care multă lume şi-a pus speranţa că va pulveriza sistemul corupt şi mincinos care s-a sedimentat de mulţi ani încoace. Aşa cum bine sesiza un jurnalist bucureştean, Burleanu este un soi de Mircea Sandu din anii 1990. Sau, trecând în domeniu politic, un conducător asemănător cu primul preşedinte democratic al României post-decembriste. Un preşedinte copleşit de “sistem”, dar care n-a ajuns încă la stadiul “M-aţi învins, renunţ!”. Deocamdată, sistemul a învins. Degringolada continuă a fotbalului românesc, componentă a decăderii sportului românesc, a început de multă vreme şi nu e de mirare că naţionalele de toate vârstele obţin rezultate penibile, că echipele de club de-abia pliscuie prin Cupele Europene, că internaţionalii români de valoare se pierd prin China şi Emirate, că aşa-zisele centre de copii şi juniori nu produc nimic. Aceste neajunsuri sunt expresiile unei boli cronice a fotbalului românesc şi nu pot fi puse pe seama unei administraţii FRF, cum susţin oamenii sistemului şi megafoanele lor mediatice.

În această problemă, intervine un alt element. Generaţia de Aur. Să vină Generaţia de Aur să ne scoată din… necaz. Păi care e generaţia aia de aur? O promoţie de fotbalişti de excepţie care a realizat cele mai bune rezultate din istoria fotbalului autohton. S-a transformat generaţia aia într-un monolit de manageri excepţionali? Nici vorbă. În afară de Gică Hagi, creatorul fenomenului Viitorul, cei mai mulţi au ales numai antrenoriatul, iar experienţele manageriale ale lui Gică Popescu (văzut de mulţi ca salvatorul FRF) au fost jalnice. Moralmente, “Generaţia de Aur” a fost legată strâns de grupul Becali, fapt pentru care numitul Popescu a ajuns incompatibil cu funcţii în conducerea fotbalului. Cât despre monolit, “Generaţia” s-a spart deja când grupul Lupescu-Prunea l-a trădat pe (atunci) imaculatul Popescu, sărind cu graţie în barca mult-hulitului Mircea Sandu. Nu întâmplător, Lupescu având un ciolan gros la UEFA, Prunea a ajuns candidat principal la funcţia de preşedinte al FRF.

Lucrul acesta n-ar fi chiar imposibil, pentru că propaganda, scrisă şi vorbită, funcţionează cu toate motoarele, ca în alegerile politice. Numai că există o diferenţă enormă. Preşedintele FRF nu este ales de popor, ci de funcţionărimea din fotbal. Iar oamenii obişnuiţi din teritoriu sunt aceeaşi ca pe vremea “Naşului”, cu mentalitate specifică de giruetă. Şi actualul preşedinte şi-a învăţat bine temele cu aceşti mărunţi amploiaţi. Astfel încât, dincolo de eşecul naţionalei, putem trage speranţe că reforma are şanse de a continua, chiar dacă acum se consideră că Burleanu şi Daum sunt singurii vinovaţi de declinul fotbalului românesc.