CFR a abandonat pasajul de la Gara Internaţională

vineri, 14 octombrie 2016, 01:53
1 MIN
 CFR a abandonat pasajul de la Gara Internaţională

Precipitaţiile abundente căzute în ultimele zile continuă să provoace probleme în oraş. Una dintre acestea face referire la inundarea pasajelor pietonale. De exemplu, în prima parte a zilei de ieri, pasajul pietonal de la Gara Internaţională a devenit impracticabil, iar abia la amiază autorităţile au intervenit pentru degajarea apei.

„Se intervine permanent. Să nu uităm că la Gara Internaţională proprietar este CFR, iar noi am vrut să preluăm obiectivul în administrare pentru a-l reabilita, dar ne-am lovit de refuzul acestei instituţii“, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga. 

O altă problemă a fost la pasajul „Sf. Vineri“ de la Hala Centrală, unde apa s-a infiltrat pe pereţi şi a inundat zona scărilor. „Verificăm şi intervenim“, a fost răspunsul scurt al oficialului municipalităţii. Pasajul „Sf. Vineri“ a fost inaugurat în 2012, după mai bine de şase ani de şantier. 

În momentul acela, şefii Primăriei promiteau că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte eventuala inundare a pasajului. 

Comentarii