Cine conduce judeţul: şeful CJ sau majoritatea adunată în jurul PSD?

marți, 02 septembrie 2014, 01:56
4 MIN
 Cine conduce judeţul: şeful CJ sau majoritatea adunată în jurul PSD?

Pentru data de ieri au fost convocate două şedinţe ale CJ, la ore diferite: de către Cristian Adomniţei şi de către PSD. S-a putut ţine doar cea de-a doua, din cauza cvorumului. Dezbaterile par să arate că avem un CJ tot mai puţin funcţional. Cine conduce judeţul: şeful CJ sau PSD?

Foştii parteneri din USL au uitat complet de vechea prietenie din Consiliul Judeţean. Tensiunile dintre preşedintele liberal al CJ, Cristian Adomniţei, şi majoritatea condusă de PSD au răbufnit din nou ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a plenului, după ce joia trecută aceleaşi tensiuni au dus la părăsirea sălii de şedinţe de către consilierii PSD-PPDD-PLR. În final, meciul a fost câştigat de noua majoritate din CJ, care şi-a impus punctul de vedere la toate proiectele de hotărâre.

Două convocări

Atât Adomniţei, cât şi consilierii PSD au convocat pentru ieri câte o şedinţă extraordinară în plen pentru discutarea proiectelor de hotărâre rămase neanalizate joi. O primă şedinţă, convocată de preşedintele CJ pentru dimineaţă, nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum.

La chemarea lui Adomniţei au răspuns ieri doar 7 consilieri, fiind înregistrate absenţe inclusiv în rândurile PNL şi PDL. La a doua şedinţă, cea anunţată de PSD, s-au prezentat însă aproape toţi consilierii judeţeni. De la bun început, Adomniţei a calificat drept o „bătaie de joc” convocarea celei de-a doua şedinţe, acuzându-i pe consilierii PSD că au programat-o la ora 15.30 tocmai pentru că ştiau că el urma să părăsească Iaşul la 16.20, pentru a participa la un forum economic desfăşurat în Polonia, opinie respinsă ferm de reprezentanţii PSD. La rândul său, liderul consilierilor PSD, Cristian Stanciu, a scos în evidenţă noul raport de forţe din CJ. „Fără voturile noastre, posibilităţile dumneavoastră de acţiune sunt foarte limitate. La convocarea noastră sunt prezenţi aproape toţi consilierii judeţeni. La a dumneavoastră, nu v-au venit nici măcar colegii din PNL”, a spus Stanciu. La propunerea vicepreşedintelui CJ, Victorel Lupu, primul proiect de hotărâre abordat a fost rectificarea bugetului judeţului, care a primit fără comentarii voturile tuturor consilierilor.

Nu la fel s-a întâmplat cu următorul punct de pe ordinea de zi, referitor la împărţirea către comune şi oraşe a sumei de 32,9 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale. „Aţi propus ca 90% din bani să se dea în funcţie de suprafaţa comunei, iar 10% funcţie de populaţie. Am făcut o analiză pe acest mod de defalcare. În varianta dumneavoastră, comunele PNL, care ocupă 30% din suprafaţa judeţului, obţin mai mulţi bani decât toate primăriile PSD”, a argumentat Stanciu. Acesta a propus utilizarea unui raport de 60% pentru suprafaţă, 40% pentru populaţie, care avantajează net municipiul Iaşi. „Domnul Lupu (membru PSD, n.r.) poate să vă explice modul cum a fost gândită varianta propusă de executive. Nu s-a uitat nimeni la culoarea promarului. E un tabel Excel, cu o formulă în care nu se intervine. Dar, nu mai e nimic de discutat. Aţi propus un amendament, îl supunem la vot”, a precizat Adomniţei. Majoritatea nu a avut nicio problemă în a-şi impune punctul de vedere prin vot, în pofida opoziţiei PNL-PDL.

Ceartă pe mash-uri

Acordarea a 3,7 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor la drumul Sineşti-Lungani şi montarea a 300 de indicatoare rutiere nu a stârnit discuţii. În schimb, Stanciu a protestat faţă de afişarea unui mesh pe sediul Aviaţiei Utilitare, cu fotografiile lui Adomniţei şi directorului Aeroportului, Marius Bodea. „Veţi primi toate explicaţiile necesare. Din banii pe care i-a alocat CJ, nu s-a cheltuit niciun leu pentru acel mesh. Va rămâne acolo până dăm o utilizare Aviaţiei Utilitare”, a replicat Adomniţei. În ciuda contrelor, majoritatea PSD-PPDD-PLR a votat alocarea de bani pentru cumpărarea a patru utilaje de deszăpezire la Aeroport şi subvenţia pe anii viitori destinată aerogării.

Ultimele proiecte de pe ordinea de zi au fost votate fără multe comentarii, cu excepţia alocării a 7.200 lei pentru premierea membrilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Lespezi. La propunerea PSD, valoarea premiului a fost scăzută de la 600 lei la 500 lei pentru fiecare membru al echipei. „Ca de obicei, o îmbunătăţire esenţială a activităţii conducerii CJ”, a ironizat Adomniţei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii