Caută 
7 MIN
Ansamblul Conacului „Petre P. Carp” din judeţul Iaşi este un colţ de istorie în care trecutul se zbate să iasă la iveală. Aici, în această perioadă, are loc un eveniment unic la noi în judeţ la care iau parte 60 de invitaţi din Anglia, Franţa, Suedia şi România.
Aceştia au venit la noi în ţară special pentru a ajuta la restaurarea conacului, un fel de turism putem spune. „Batem fierul la conac!” se află la cea de-a X-a ediţie anul acesta şi constă într-o serie de ateliere: atelier de fierărie, frescă, sobărit, tencuieli cu lut şi balegă şi termoizolaţie cu baloţi de paie. Şi copii se pot distra la atelierele de olărit, lumânări, metaloplastie sau pictarea pe cărămidă şi pietre. Evenimentul este organizat de Fundaţia Pro Patrimoniu, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Culte şi Patrimoniu Iaşi. Organizatorii îşi doresc să transforme conacul într-un loc al comunităţii, unde oamenii să se întâlnească la diferite activităţi şi să-l facă vizibil prin atelierele meşteşugăreşti în cadrul cărora copii învaţă meserii uitate.
Drumul până la Conacul Ţibăneşti este unul anevoios, plin de gropi şi denivelări iar ora scursă până la destinaţie pare lungă cât o zi de post. Acolo i-am găsit pe arhitecţii care se ocupă de reabilitarea monumentului istoric, unul dintre ei fiind şi proprietarul conacului, Ştefan Sturdza, moştenitorul lui Ioan Sturdza. Un om modest, cu barba sură şi un zâmbet larg pe chip. Vine destul de des la conac şi se ocupă de mersul încet, dar sigur, al restaurării.
În acest proiect îi este alături Alexandra Mihailciuc, care se află la Ţibăneşti pentru al cincilea an consecutiv. „Lucrările au început acum 10 ani la conac. Când l-a confiscat statul era în stare perfectă dar când s-a retrocedat era o ruină. Tot proiectul nostru s-a născut din întrebarea: Ce se poate face din acest conac? Care nu mai este un conac, este o carcasă. Toate lucrările le facem cu materiale locale: izolaţia s-a realizat cu baloţi de paie, tencuielile din lut cu nisip, iar finisajul cu lut cu balegă. Lutul provine dintr-o carenă din zonă. Anul acesta se termină toate tencuielile, ceea ce este o mare realiazare. Am mai reuşit să facem sobele care fuseseră distruse, dar a mai rămas una singură de reconstituit, iar pentru acest lucru avem un sobar profesionist. Toate erau din ceramică de Melissen, o manufactură celebră pe filiera germană. Sunt doar câteva camere pentru cazare dar şi condiţii de şantier, iar străinii ştiu asta iar toţi vin ca să contribuie cu ceva. Este un alt mod de a face turism. Avem şi un cuplu de 73 de ani care a venit în România la noi şi sunt incredibil de activi cei doi soţi”, povesteşte Alexandra Mihailciuc, arhitect.
Pentru fiecare atelier există un meşter local, însă pentru atelierul de fierărie a venit un fierar din Franţa care învaţă tinerii din sat tainele meseriei, pentru ca într-o zi, aceştia să preia fierăria conacului. Anul acesta, conacul este cofinanţat de Uniunea Arhitecţilor din România, restul de bani venind de la Asociaţia Maria şi din taxele de intrare. În anii trecuţi, organizatorii mărturisesc că au avut musafiri şi din SUA, Japonia, Canada, Republica Moldova şi Ucraina.
Străinilor le place să-şi petreacă timpul la conacul de la Ţibăneşti, le place atmosfera rustică şi mai ales mâncarea, care este gătită de gospodinele din sat, direct în bucătăria conacului. Un spaţiu plin de oale de lut care ornamentează pereţii şi de borcane cu dulceaţă. „Proiectul vizează restaurarea conacului, însă miza noastră este restaurarea comunităţii. Vrem să deschidem conacul, să aibă loc activităţi aici. Acum au loc ateliere de art-terapie pentru copii cu probleme în familie, atelier de foto-poetică şi avem şi trei expoziţii de artă. Sunt 13 copii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, din sat, care vin la atelierele de la conac”, a mai adăugat arhitecta.
Dacă ajungeţi zilele acestea pe la Conacul „Petre P. Carp” puteţi vedea o expoziţie de fotografie, cu imagini culese din sat. În conacul de la Ţibăneşti se lucrează de zor la sobe şi se fac încercări de frescă pe pereţi. Peste tot, numai paie. Pe scări, în salon, în camere, în băi şi în pod miroase a lut, lemn şi floarea soarelui. Întâlneşti minunatele flori peste tot în interior, puse în apă în vase uriaşe din lut. Paturile pe care le-am găsit într-una din camere sunt ca nişte cutii frumos încrustate, pline cu paie. Lângă bucătărie, în clădirea anexă de la poartă, două fete care vorbesc în limba engleză şi râd cu poftă îşi petrec timpul în atelierul unde învaţă cum să combine culorile pentru frescă.
„Lucrez cu copiii, studenţii şi cei din străinătate. Vin în fiecare an în această perioadă, sfârşitul lui iulie, începutul lui august. Aici învaţă cum să pregătească culorile, pigmenţi din lut, pigmenţi minerali cu apă de var, aceasta fiind tehnica veche, foarte stabilă. Facem scene din iconografia creştină, scene ale satului, cum ar fi reîmproprietărirea ţăranilor etc”, menţionează Andrei Rosetti, pictor. Lângă atelier, căţelul Puşkin sau Purice, după cum îi spun o parte dintre copii, aşteaptă atenţie. Are maxim o lună şi este mascota atelierului de frescă de la conac.
Tot aici s-a reuşit crearea unui muzeu în care sunt expuse obiecte vechi, populare, de la ţoale, costume populare, unelte, etc. În stânga cum intri, dai de un război de ţesut, de bucăţi dintr-o meliţă, prosoape teşute şi cusute la mână, toate culese din casele şi podurile oamenilor din sat. Ideea acestui muzeu a fost a învăţătoarei din localitate şi s-a materializat acum un an. „Este pentru a doua oară când încerc să organizez un muzeu. Am mai înfiinţat unul acum 10 ani, care era mult mai bogat. Cu trecerea timpului, tradiţiile se pierd, lucrurile mor, oamenii nu le mai ţin în casă pentru că-s vechi şi le aruncă. Avem aici un covor de 160 de ani, cel care maschează o uşă. Este din lână, vopsit cu pigmenţi vegetali. Am avut în celălalt muzeu lucruri de valoare care au fost însă puse pe foc de către nişte muncitori care fuseseră cazaţi de către consiliul local în muzeu. S-au şters de glodul de pe cizme de ţoalele din muzeu, apoi le-au dat pe foc. Am rămas cu dorinţa de a face altul, aşa că am vorbit cu domnul Sturdza şi am reuşit să refacem muzeul”, povesteşte Doiniţa Cristian. Aceasta a fost învăţătoare în sat timp de 40 de ani şi doreşte să ducă mai departe dragostea pentru arta populară şi pentru tradiţii.
Acest momument este protejat de stat doar cu numele, deoarece statul nu dă nici o atenţie filelor de istorie existente aici. „Fundaţia Pro Patrimoniu, unică în România, se ocupă de salvarea monumentelor istorice. În primul rând, ca un monument să fie restaurat, este nevoie să se cunoască cu exactitate proprietarul. Procesul de retrocedare a durat mult în cazul conacului Carp, din fericire moştenitorul este un arhitect. Un alt lucru este finanţarea lor, iar acesta este un conac de categoria A şi a fost lăsat într-o stare deplorabilă. A fost Club al Copiilor, pionerilor, iar în anul 2002 s-au demarat primele lucrări, dar nu au făcut decât să strice valoarea arhitecturală a monumentului. După retrocedare s-a iniţiat un proiect de restaurare însă investiţia a fost prea mare iar proprietarul nu şi-a permis. Sturdza a înfiinţat aici o şcoală de vară în care tineri, studenţi, arhitecţi, vin aici şi învaţă tehnici de restaurare”, a declarat Virgil Băbîi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Culte şi Patrimoniu.
El a mai menţionat faptul că aici, tinerii pot învăţa tainele unor meserii pierdute. Pentru o restaurare completă, cu tot cu amenajarea exterioară este nevoie de 3 milioane de euro, bani care în prezent nu există. Din acest motiv, lucrările merg încet iar drumul înapoi spre istorie este anevoios. Ieşenii care doresc să iasă din forfota oraşului şi să respire o gură de aer curat pe moşia lui „Petre P. Carp” sunt aşteptaţi cu pâine de casă, dulceaţă, miros ameţitor de ciorbă şi un pat care miroase ca în copilărie, la bunici. Activităţile atelierelor se încheie sâmbătă, la ora 22, iar vineri seara va fi şi un foc de tabără.
