Caută 
6 MIN
A vorbi despre toate aceste lucruri, a ridica semne de întrebare asupra unor practici de sistem, a te întreba de ce unele personaje par "sărite" de anchete, în timp ce altele par să fie în centrul atenţiei, nu înseamnă deloc că torpilezi lupta împotriva corupţiei.
Abia s-a închis lista candidaturilor pentru poziţia de rector al UMF Iaşi şi, iată, profesorul Viorel Scripcariu, o apariţie surpriză de ultim moment într-o cursă care agită intens spiritele, creditat de mulţi cu prima şansă, se vede imediat confruntat cu un atac în justiţie. La mai bine de trei luni după desfăşurarea concursului de manager la Maternitatea "Elena Doamna"consilierului juridic al spitalului, Daniela Bura, i s-a luat brusc un văl de pe ochi, a avut o revelaţie: comisia de examinare, al cărei preşedinte a fost Viorel Scripcariu, ar fi comis grave iregularităţi favorizând-o pe cea care ar fi obţinut în final postul, dr. Iolanda Blidaru. Aşa că, dintr-o nestăvilită sete de dreptate, ea a decis că lucrurile trebuie puse neapărat în ordine şi vinovaţii aspru pedepsiţi. Drept pentru care a făcut plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătorie şi, cum altfel, la DNA.
E greu, chiar şi pentru cei care sunt departe de a fi adepţi entuziaşti ai teoriilor conspiraţioniste să nu facă legătura între depunerea candidaturii profesorului Scripcariu şi cele două plângeri înaintate la doar trei zile distanţă. Mai ales că la UMF există o istorie mai lungă cu acest gen de "întâmplări", un alt candidat redutabil fiind scos din cursă în urma unui discutabil "act de mare corupţie" centrat pe o mită constând dintr-o tavă de vreo $30. Din acest punct de vedere e instructivă lectura unor comentarii online care au însoţit articolul pe această temă publicat sâmbătă în "Ziarul de Iaşi". După cum ridică destule semne de întrebare şi dorinţa reclamantei de a implica neapărat DNA într-un caz până la urmă minor. Dacă instituţia cu pricina s-ar ocupa de toate concursurile contestate din ţară nu ar mai avea probabil timp pentru nimic altceva. Singura explicaţie plauzibilă este aceea că s-a urmărit un efect mediatic negativ care să-l afecteze pe cel care a devenit, practic peste noapte, favoritul cursei de la UMF Iaşi. Sau e poate vorba de un mesaj explicit de intimidare menit să pregătească terenul pentru posibile "negocieri post-electorale fructuoase" pentru alte funcţii de conducere din Universitate?
Sigur, acest gen de consideraţii pot fi încadrate, fără probleme, în categoria speculaţiilor. Şi e fără îndoială şi riscant, şi nepotrivit să faci trimitere la cineva anume atunci când discuţi astfel de prezumtive maşinaţiuni. Deşi destul de mulţi oameni din UMF nu se feresc deloc în cadru privat să fie cât se poate de expliciţi când ajung în acest punct. După cum, până la urmă e prematur să dai din start un cec în alb felului în care s-a organizat şi a decurs consursul de la Maternitatea "Elena Doamna". Însă nici nu poţi fi atât de naiv încât să ignori cu totul şi momentul, şi dimensiunea supralicitată dată cazului cu pricina. Mai ales dacă iei în calcul şi alte "coincidenţe" curioase din trecut. Chiar dacă există toate premisele ca acest gen de tactică păguboasă (dacă despre asta este vorba!) să aibă efecte inverse celor preconizate.
Dar dincolo de toate astea, ceea ce se întâmplă în aceste zile, cu precădere la UMF, legat de bătălia pentru poziţia de rector transmite semnale absolut deprimante, pe două direcţii majore. Prima, ţine de degradarea climatului din mediul academic ieşean. O confruntare care ar trebui prin definiţie să fie una internă este scoasă, nefericit, în piaţa publică. Cu articole publicitare de promovare, cu posibile atacuri mediatice plătite împotriva adversarilor, cu echipe de consilieri şi postaci pe Internet. În loc de asta te-ai fi aşteptat mai degrabă la întâlniri ale candidaţilor cu colegii lor din universitate, poate la pliante de prezentare sau eventual la bloguri personale.
A doua observaţie este însă mult mai gravă şi nu ţine neapărat de situaţia de la UMF. A face apel la justiţie, în principal la DNA, pentru a tranşa dispute pentru conducerea unor instituţii sau pentru a scăpa de persoane indezirabile este o practică toxică. E adevărat, ne-am obişnuit deja cu acest gen de acţiuni în bătălia politică. Şi nu doar la noi. Redeschiderea în Franţa, nu cu mult timp în urmă, a unei acţiuni în justiţie (despre care se credea că fusese închisă definitiv) împotriva directorului FMI, Christine Lagarde, o apropiată a fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, a fost văzută în unele cercuri drept un demers motivat politic. Însă atunci când tentaţia de a utiliza procurorii pentru a tranşa dispute, animozităţi, competiţii, coboară la nivelul unei întregi puzderii de instituţii, situaţia devine îngrijorătoare. Chiar şi dacă instituţiile de forţă ale statului nu marşează neapărat la astfel de acţiuni, percepţia în sine, că o pot face (uneori chiar o şi fac, dovadă abuzurile de care nu am dus deloc lipsă în cazul judecătorilor sau procurorilor!), este extrem de nocivă.
Parte a problemei este şi faptul că lucrurile de acest gen nu se discută serios în mass media. Unii ignoră (în mod curios!) subiectul, alţii o fac distorsionat, selectiv şi partizan pentru a tranşa dispute politice sau a derula campanii de deculpabilizare/ culpabilizare personalizate, în funcţie de interesele patronilor. La fel s-a întâmplat şi în cazul discuţiei legate de excesul de arestări. A vorbi despre toate aceste lucruri, a ridica semne de întrebare asupra unor practici de sistem, a te întreba de ce unele personaje par "sărite" de anchete, în timp ce altele par să fie în centrul atenţiei, nu înseamnă deloc că torpilezi lupta împotriva corupţiei.
E important ca aceasta să continue. Multe dintre cazurile deja finalizate în instanţă, dar şi cele instrumentate în prezent au scos la iveală practici sistematice de corupţie, cu sume considerabile şi comisioane consistente în cazul unor licitaţii publice. Aşa că e de sperat că o descurajare a acestor obiceiuri să aibă rezultate pozitive făcând piaţa achiziţiilor mai competitivă, cu efecte benefice în ceea ce priveşte maniera în care sunt cheltuiţi banii publici.
Însă asta nu înseamnă deloc că o serie întreagă de aspecte criticabile, unele cu potenţiale efecte periculoase pentru societate, nu trebuie discutate. Tocmai pentru că unul dintre aspectele fundamentale, adesea ignorat, este ceea ce americanii numesc existenţa unui sănătos şi solid sistem de checks and balances, piatra de temelie a întregului cadru instituţional din Statele Unite. Este vorba de ansamblul de mecanisme care împiedică atât structurile de forţă din stat, cât şi cele alese să intre în derapaje periculoase. Pentru că, deşi e important ca bătălia anti-corupţie să continue, este la fel de important ca această bătălie să nu se transforme într-o armă împotriva unor adversari, să nu devină un instrument al unor interese proprii sau de grup.
