De Business

Punem punctul pe știi

Creditorul Brânză îl va conduce pe patronul Brânză de la Ted Construct

joi, 19 noiembrie 2015, 02:50
2 MIN
 Creditorul Brânză îl va conduce pe patronul Brânză de la Ted Construct

Preşedintele comitetului creditorilor de la firma insolventă Ted Construct a fost ales în detrimentul Fiscului Cornel Brânză. El este şi patronul societăţii de construcţii.

Omul de afaceri Cornel Brânză, patronul firmei insolvente Ted Construct, a fost ales preşedinte al Comitetului Creditorilor datorită creanţei majoritare de 5,73 milioane lei pe care o deţine. Fiscul, care s-a înscris la masa credală cu 1,43 milioane lei, din care i-a fost acceptată doar suma de 281.000 lei, a solicitat să fie numit ca preşedinte al CC, însă votul majoritar l-a avut patronul firmei. Astfel, Comitetul Creditorilor va fi condus de preşedintele Cornel Brânză, iar membri vor fi Administraţia Finanţelor Publice şi Gabriela Brânză (creanţă de 4,5 milioane lei). De asemenea, la ultima şedinţă a Adunării Creditorilor s-a decis ca administratorul judiciar solicitat de Brânză, Dan Nistor Niţescu, coordonator al societăţii de insolvenţă Acord SPRL, să rămână administrator judiciar în procedură cu o remuneraţie lunară de 2900 lei fără TVA.

La şedinţa Adunării Creditorilor şi-au exprimat puncte de vedere Fiscul, Gabriela şi Cornel Brânză şi creditorii Ibeco Betoane şi Con Ted Company, societăţi ale familiei Brânză, iar punctul trei de pe ordinea de zi, referitor la avansarea sumelor necesare pentru procedura insolvenţei, a fost respins. La masa credală a fost acceptată la plată suma de 15 milioane lei, din care 80% vor ajunge tot la familia Brânză. În legătură cu creanţa Fiscului, administratorul judiciar a aprobat doar înscrierea sumei de 281.000 lei, deoarece suma de 1,43 milioane lei este o creanţă incertă pentru că provine dintr-o inspecţie fiscală pe care omul de afaceri Cornel Brânză a contestat-o. Societatea ieşeană de construcţii a fost înfiinţată în anul 1996 de Cornel Brânză, asociat unic, şi are ca domeniu de activitate construcţiile civile, industriale şi drumuri şi poduri. 

 

Comentarii