Cu ochii pe ei!

marți, 08 noiembrie 2016, 02:50
4 MIN
 Cu ochii pe ei!

Peste patru ani, s-ar putea s-o rupă la fugă!

Mai sunt foarte puţine zile şi va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare. După eşecul uninominalului, care a umplut Parlamentul României de borfaşi, am revenit la votul pe liste, aşa că în această toamnă opţiunea noastră va deveni una aproape exclusiv politică. Din păcate, sau din fericire, (situaţia va putea fi evaluată la justa sa valoare abia după scrutin!) vom alege în decembrie cu precădere partidul, programul său şi nu omul. Cu toate acestea, nu vă lăsaţi duşi cu zăhărelul, ci analizaţi-i cu atenţie pe cei care candidează: ei vor pune în practică promisiunile de bază ale partidelor. Iar cine nu a făcut vreo brânză până azi, nu va face nici de acum încolo!

PSD promite o revoluţie a salariilor. Din 2018, adică peste doar doi ani, medicii vor beneficia de venituri (legale) de mii de euro şi se vor lăfăi în spitale noi şi ultramoderne. Fenomenal, dar Sănătatea ajunge, în programul PSD, o prioritate naţională! Dar nici celelalte categorii de angajaţi nu vor fi ocolite de belşug, profesorii şi funcţionarii din administraţie fiind printre primii români al căror nivel de trai se va ameliora semnificativ. Ţelul mărturisit al unei eventuale guvernări pesediste este acela de a dezvolta rapid clasa mijlocie, transformând România într-o veritabilă ţară europeană. Garantează pentru asta viitorii senatori Doru Pănescu şi Victorel Lupu, dar şi viitorii deputaţi Camelia Gavrilă, Nicolae Bănicioiu, Tudor Ciuhodaru şi Vasile Cîtea. Staţi cu ochii pe ei!

La rândul său, PNL promite o revoluţie a cuvântului dat, că aia a bunului simţ a decedat odată cu Crin Antonescu. În următorii ani, liberalii vor realiza toate promisiunile pe care ni le-au făcut în ultimii 25 de ani: autostrăzi, spitale regionale de urgenţe, canalizări de râuri, zone economice libere etc., proiecte care vor antrena un salt înainte al ţării fără precedent în istorie. Concomitent, PNL îşi ia angajamentul că va forţa schimbarea radicală a clasei politice, propunându-ne politicieni mai tineri, mai corecţi, mai eficienţi. Îşi dau cuvântul în faţa noastră că nu vor precupeţi niciun efort în direcţia îndeplinirii acestor obiective viitorul senator Laura Scântei, precum şi deputaţii Marius Bodea, Dumitru Oprea şi Costel Alexe. Staţi cu ochii pe ei!

Deşi sunt convins că nu doar PSD şi PNL vor intra în Parlament, mă opresc aici cu enumerarea viitorilor aleşi. Consider că atât USR, cât şi ALDE,  PMP şi chiar PRU au şansele lor de a trece de pragul de 5%. Dar cum adevărata confruntare se dă între PSD şi PNL, partidele mai mititele (deşi vor contribui la constituirea majorităţilor parlamentare) vor conta prea puţin în imprimarea direcţiei principale în politica naţională. 

Iar aici scot la iveală un paradox generator de crunte deziluzii. Deşi, în ultimii 25 de ani, singura politică a PSD a fost aceea de a mitui categoriile defavorizate, descurajând munca şi blocând investiţiile absolut necesare, partidul lui Dragnea ne vorbeşte azi de întărirea clasei mijlocii! Dar, domnu’ Dragnea, clasa mijlocie e aia care a emigrat din România tocmai din pricina pesediştilor. Aia… cum îi spune?… diaspora! Aşa că, vezi mata, mai înainte de toate, ce faci cu sutele de mii de români din ţară, care trăiesc doar din ajutoare sociale, amărăşteni ţinuţi intenţionat în cea mai cruntă sărăcie pentru a depinde de pomenile PSD, şi abia apoi mai vorbim de dezvoltarea clasei mijlocii. La fel, deşi liberalii invocă permanent schimbarea în bine a clasei politice, listele acestui partid sunt otrăvite în continuare de camarilele penalilor şi de politicieni nuli până în vârful unghiilor pictate cu roz. Aşa că, madam Gorghiu, scapă mata mai întâi de pramatiile care te înconjoară şi abia apoi mai vorbim de onoare şi de cuvântul dat alegătorului.

Şi pentru că aceste mari, dar găunoase partide ne tot promit revoluţii, să le aducem aminte politicienilor lor că, într-o revoluţie, contează întotdeauna de care parte a baricadei te plasezi. Aşa că, nu-i pierdeţi din ochi! Peste patru ani, s-ar putea s-o rupă la fugă!

Comentarii