Cu şatra

Fără îndoială că există o nostalgie a omului pentru vremurile de libertate absolută în care nimic nu îl silea să stea într-un loc anume şi putea să se plimbe după bunul plac oriunde şi oricând voia. Astăzi nu prea mai putem face acest lucru, majoritatea covârşitoare a noastră, din motive lesne de înţeles: casă, familie, serviciu, prieteni, comunitate, rate la bancă etc. Suntem legaţi de glie mai mult ca oricând. Poate doar popoarele care sunt de la naştere cumva libere, fără rădăcini bine înfipte, îşi mai pot permite să se deplaseze fără regrete, fară reţineri oriunde le trage aţa. Ţiganii sunt cel mai bun exemplu în acest sens, mă refer la cei care încă mai sunt nomazi, pentru că mulţi au fost şi ei atraşi în cercul dependenţei, dar nu exclud cu totul nici popoarele relativ nou înfiinţate, cum ar fi cel american care este compus în mare parte din oameni care au părăsit locul natal şi care sunt dispuşi mai uşor să-l părăsească şi pe cel de împrumut dacă nevoia sau moftul o cere.

Şi astfel ne regăsim uneori dorind să ne retragem într-un camping la cort, căsuţă sau, mai nou, rulotă. Aici suntem mai aproape de natură, mai liberi să ne mişcăm, nu necesită un efort financiar sau material deosebit şi parcă pentru o săptămână, chiar două, avem iluzia că pereţii de beton nu ne mai presează pentru că pur şi simplu aceştia nu mai există…

Din punct de vedere financiar şi social viaţa la camping era cândva soluţia pentru vacanţe ieftine a celor mai săraci membri ai societăţii care nu îşi permiteau bilete la mare sau munte piperate şi care se mulţumeau cu puţin. Şi, de ce să nu recunoaştem, de multe ori aceştia ieşeau clar în câştig pentru că viaţa la cort era nu doar mai bună decât cea dintr-un hotel de mâna a două, cu mâncare gătită în condiţii infecte, camere mizerabile şi servicii jenante, ba chiar concura şi cu cele mai sus puse, cel puţin în ceea ce priveşte distracţia. La cort, pe timpul comunismului cel puţin, era o plăcere şi pentru cei mari care găseau acolo un mediu propice socializării şi închegării de noi relaţii de prietenie, dar şi pentru cei mici care aflau în camping un loc ideal şi inepuizabil de joacă cu copii din toată ţara.

Ei bine, astăzi, într-un mod destul de bizar, lucrurile au luat o turnură inversă. Astăzi campingurile, cel puţin cele de la munte, dar nu numai, au ajuns să fie locul celor cu bani şi de condiţie intelectuală şi culturală superioară şi mai puţin al celor săraci şi/ sau inculţi. Aceştia din urmă preferă hotelurile de orice categorie ar fi deoarece doresc să aibă totul de-a gata pentru a avea timp de stat degeaba, de ascultat muzică şi mâncat seminţe.

Zilele trecute am campat în două astfel de campinguri din zona Braşovului şi Sibiului şi pot spune că nu am văzut nicăieri rulote, maşini, autovehicule moderne sau de epocă mai scumpe, refăcute, modificate după bunul plac cu mulţi bani şi imaginaţie şi oameni cu mai mult bun simţ, educaţie, cultură şi respect faţă de cei din jur ca acolo.

Ideea aceasta mi-a fost întărită chiar de administratorul unuia dintre campinguri. Dânsul mi-a mărturisit că în campingurile de azi ajung în care mare oameni cu bani, de condiţie intelectuală şi culturală superioară care îşi permit maşini, rulote şi accesorii de lux şi care caută aici linişte, un cadru apropiat de natură şi de cultura tradiţională şi sănătoasă a poporului.

Nu e de mirare că rulotele încep să se înmulţească an de an în România. Există aici o pătură a societăţii care se ridică din ce în ce mai îndrăzneţ, cea a oamenilor de condiţie medie spre superioară financiară, de o cultură şi o educaţie ridicate şi care doresc să se îndepărteze de masa mare a populaţiei căutând locuri precum cele amintite, retrase, liniştite şi sigure ca nişte oaze.

Şi nu în ultimul rând, aici vin străini. Ţin minte că pe vremea comunismului, vara nu mai aveai loc de maşinuţele mici încărcate până la refuz ale polonezilor care se îndreptau spre Marea Neagră şi spre munţii noştri. Ei bine, după Revoluţie au cam dispărut. Dar ştiţi de fapt ce s-a întâmplat? Şi-au luat rulote, iar acum sunt peste tot în ţară, dar numai în campinguri. În cele din Transilvania ponderea românilor e de sub 10 %, majoritatea fiind olandezi, polonezi, cehi, austrieci, slovaci, francezi, italieni, unguri şi nemţi, dar pot să spun că am văzut şi finlandezi, irlandezi, lituanieni, englezi, spanioli, ruşi, canadieni şi chiar elveţieni şi belgieni.

M-am tot întrebat ce îi aduce pe aceşti oameni care au la ei în ţară cam tot ce le trebuie? De exemplu, ce caută un austriac, un elveţian sau un italian la munţii noştri, când ai lor au cam tot ce-ţi doreşti de la un munte… Răspunsul l-am găsit singur, dar şi de la administratorul mai sus pomenit cu experienţă de 17 ani în domeniu. Mulţi vin aici din spirit de aventură, de schimbare a mediului, din dorinţa de a cunoaşte locuri, oameni şi culturi noi, nu neapărat că găsesc ceva mai bun. Ca şi în caracterizarea făcută de mine, aceştia sunt de condiţie intelectuală şi culturală ridicată şi cu mulţi sau chiar foarte mulţi bani. Am văzut rulote care costă peste 100 000 de euro şi care nu fuseseră luate la mâna a doua… Foarte mulţi vin pentru că este cu totul altfel decât la ei în ţară, în căutarea mirosului de bălegar, a traiului de ţară autentic, primitiv, a priveliştilor virgine, ne-artificializate ce nu pot fi găsite în ţările lor extrem de bine organizate şi chisate. Nu cred că nişte olandezi care s-au scăldat la gârlă cot la cot cu nişte puradei de ţigani de lângă Sibiu vor uita uşor aventura asta şi faptul că nu i-a întrebat nimeni de sănătate, nu le-a dat nimeni amendă şi, mai ales, nu le-a spus nimeni că nu e voie pentru că e proprietate privată sau rezervaţie de mai ştiu eu care…

Evident ca figura asta va ţine până ce vom deveni şi noi “perfecţi” ca ei. Slavă Domnului că perspectiva asta e destul de îndepărtată, dar totuşi există…

Şi să nu uit. Condiţiile din astfel de campinguri din România sunt mai bune decât cele din hoteluri cu dotări pe măsură, curăţenie impecabilă şi servicii avantajoase. Nu ştiu dacă o fi coincidenţă sau nu, dar două din cele vizitate de mine care aveau caracteristicile amintite sunt administrate de nişte olandezi. Ca să vezi, românii nu pot face nici măcar atâta…

Briscan Zara este scriitor şi publicist