Daruri din străinătate

* În cartier locuiesc oameni diferiţi nu numai prin ADN sau amprente, ci şi prin fel de viaţă, educaţie, comportament, inteligenţă etc. – evident, fiindcă oamenii nu se nasc egali. Cu ani în urmă, într-o familie de intelectuali rafinaţi, reputaţi specialişti, amatori de muzică simfonică, nelipsiţi de la evenimentele culturale şi artistice, s-a născut un copil. În cam aceeaşi perioadă, în acelaşi cartier, s-a născut şi alt copil, dintr-o altă familie, oarecum diferită; părinţii erau şi ei foarte cunoscuţi, dar pentru altceva: pentru scandalurile şi bătăile din fiecare seară, pentru faptul că dădeau la maximum casetofonul, să răsune cartierul de manele, pentru gândacii care trăiau în apartamentul lor şi care făceau incursiuni pe la vecini şi pentru că tatăl, chemat să repare un robinet sau un closet, mai mult strica şi murdărea. Mama, o casnică trupeşă (129 de kilograme, cu 25 mai puţin decât soţul), stătea toată ziua cu ochii în telenovele, mâncând seminţe, iar în pauze îşi dădea în cărţi. Pentru a-l deosebi de primul copil, îi vom spune "al doilea copil", deşi acesta a căptătat, de la botez, prenumele de Aurică – nu fiindcă părinţii ar fi citit "Meditaţiile" lui Marcus Aurelius, împăratul filosof stoic (de fapt, nu citiseră nici o carte, în viaţa lor!), ci pentru că le plăcea aurul (sub formă de incisivi, brăţări şi lanţuri mari), pe care îl considerau a fi simbolul reuşitei în viaţă. Cei doi copii se deosebeau prin multe: primul era zvelt şi sportiv, al doilea era umflat ca o chişcă, din pricina şaormelor şi a cârnaţilor din pachetul zilnic de la şcoală, primul învăţa bine, fiind premiant, al doilea rămăsese repetent de câteva ori, fiind aproape analfabet. Gras şi mare, el devenise spaima şcolii, cel care îi bătea pe elevii mai mici, să le fure mâncarea şi banii de buzunar (cu care îşi cumpăra ţigări şi secărică sau juca la păcănele). Primul copil participa la olimpiade, avea rezultate de excepţie, aduna medalii şi diplome, era o mândrie pentru toţi, spre deosebire de al doilea, pe care, văzându-l de la depărtare, vecinii îl ocoleau, ţinându-şi cu o mână portofelul. Primul copil avea rude în străinătate, o mătuşă şi un unchi, amândoi profesori. Şi al doilea avea o mătuşă şi un unchi care plecaseră în străinătate, dar amândoi fuseseră expulzaţi după al zecelea furt din locuinţe, cu câte 300 de euro în buzunar. Rudele primului copil i-au trimis de câte ori au putut hăinuţe frumoase, elegante, jucării şi jocuri complet diferite de cele de pe la noi, chinezării de unică folosinţă. I-au trimis, de exemplu, o rachetă de tenis; al doilea copil l-a văzut cu ea pe teren şi i-a furat-o, să o folosească drept bâtă de bătut cu ea alţi copii. I-au trimis şi o minge de fotbal originală, frumoasă; al doilea l-a văzut cu ea afară, i-a furat-o şi a tăiat-o cu cuţitul, din invidie. I-au mai trimis şi, după cum am mai zis, haine frumoase, elegante; cel de-al doilea, văzându-l (era îmbrăcat într-un trening de şmecher), a sărit într-o baltă, murdărindu-l de noroi, şi l-a împroşcat cu maioneza dintr-o şaormă cu de toate. I-au trimis şi cărţi: cel de-al doilea nu mai văzuse aşa ceva, aşadar s-a speriat de ele, a trecut pe trotuarul de vis-a-vis şi a aruncat cu pietre, huiduind. Tot ce primea primul copil de la rudele din străinătate, al doilea strica dinadins, rupea, murdărea, tăia cu cuţitul. Duminică a primit alte cadouri frumoase, iar al doilea s-a repezit; spre deosebire de alte dăţi, ceilalţi copii din cartier au făcut un zid în jurul său, iar Aurică s-a îngălbenit la faţă, a făcut pe el de frică şi a fugit…

* În altă ordine de idei, românii din diaspora ne-au făcut un cadou frumos; am primit daruri din străinătate, cum s-ar spune. Să avem grijă de ele!