Direcţia Naţională Anticorupţie poate oare preschimba şi lupii în sfinţi?

Mulţi dintre români se pot considera posesorii a două vieţi. Una rămasă în comunism, cu amintirile, iniţierile, obiceiurile şi reflexele ei, iar alta într-o democraţie improvizată în 1990 de Ion Iliescu şi camarila sa, cu libertate, sărăcie, corupţie şi haos – greu ingerată de unii. O parte au reuşit să se adapteze şi chiar să performeze (în special cei tineri), alţii s-au lăsat păgubaşi, devenind nostalgici şi depresivi până la disperare. Mărturie ne stă fapta ciobanului din Argeş care, neputincios în faţa crudei realităţi, a ales moartea, legându-şi ştreangul de prietenul lui, măgarul! Românii au idei şi aşa se poate naşte o nouă baladă. De fapt, mă gândesc să lansez un concurs de balade sub egida noii Uniuni a Scriitorilor, apărută prin strădania ilustrului poet Cipariu.

În cei douăzeci şi şase de ani de transformări care au trecut de la evenimentele din decembrie ’89, ţara a fost condusă de generaţii de politicieni cu rădăcini comunisto-securiste, toţi votaţi cu entuziasm de români, parcă în necunoştinţă de cauză, dar din dorinţa de schimbare. Până şi Înaltul de la Cotroceni este adeptul marilor schimbări. După Revoluţie, românul e condus de gândul schimbării. Vorba lui Fănuş Neagu din Cântecul birjarului din Brăila: "Bate-m-aş cu mâna mea,/ iapă mov îmi trebuia?/ Aia neagră nu trăgea?/ Ba trăgea, dar nu-mi plăcea”.        

La începutul anilor ’90, întâlneam prin ministere şi pe la Preşedinţie tot felul de "foşti” troglodiţi care îşi burduşeau buzunarele aidoma comuniştilor din "Epoca de Aur”. Rar găseai în guvern o tânără speranţă precum Petre Roman. Majoritari erau azi uitaţii Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Nicolae Văcăroiu, Rodica Stănoiu şi alţi elefanţi ai vremurilor nu de mult apuse.

Din nefericire pentru ţară, mai tinerii politicieni votaţi de români de prin anii 2000 încoace au deprins repede metehnele predecesorilor, ba chiar s-au perfecţionat. Cu vigoarea tinereţii, unşi cu toate alifiile, s-au pus pe "guvernat” şi nu numai. Au studiat mult şi şi-au tocit coatele pe băncile facultăţilor particulare de prin diverse "apartamente” din ţară, neomiţând, desigur, doctoratul. Au ajuns adevăraţi colecţionari de titluri şi diplome, fără să atingă nivelul exigenţei electoratului. Românii nu-şi păstrează sau, de cele mai multe ori, nu au spiritul critic şi vigilenţa de a ţinti cât mai sus. Astfel s-a ajuns ca ţara să fie guvernată de tot felul de parveniţi, al căror viitor este sortit DNA-lui. Ce s-ar fi întâmplat cu ţara românească fără DNA? Să ne răspundă Adrian Năstase, Gabriel Oprea, reşapatul domnului Băsescu, Dan Ioan Popescu, Relu Fenechiu, Elena Udrea, lingvista Maria Grapini, Dan Şova, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Gheorghe Nichita, Cristian Adomniţei şi, de ce nu, Ludovic Orban, "prietenul” domnului Blaga, recent retras din lupta pentru Primăria Capitalei şi înlocuit în ultimul moment cu demult uitatul Marian Munteanu.

Astăzi România este guvernată de o echipă de tehnocraţi deloc agreată de parlamentarii noştri, adică ”birocraţi fără suport politic, o adunătură de aşa-zişi specialişti, impusă” de Bruxelles, după cum spun anteniştii claustratului profesor-doctor Dan Voiculescu.

Mari pretenţii nu putem avea de la un guvern al cărui mandat este de numai un an de zile. Cu toate acestea, realizările actualei echipe guvernamentale sunt în mod sigur de apreciat şi nu de criticat gălăgios pe la toate televiziunile. Contestatarii nu mai au mult de aşteptat. Alegerile bat la uşă şi în curând se vor reinstala la guvernare indivizi "talentaţi” aleşi de popor şi aducători doar de bine. Alţii mai buni nu avem de unde.

Vorba domnului Pleşu: "Din nefericire suntem lipsiţi de politicieni de vocaţie, oameni cu probitate profesională şi ajungem iarăşi pe mâna descurcăreţilor tuturor jocurilor politice”, al căror ţel este doar înavuţirea. Aşa se explică şi activitatea laborioasă a DNA-ului, atât de necesară deparazitării mediului politic românesc. În România nu s-a reuşit asanarea mlaştinii, clădim totul pe un teren moale.

Din nefericire pentru ţară, toată lumea e de cumpărat. Fie că vorbim de dascăli, fie de cler, de medici şi, de ce nu, chiar de presă. Cum e cu putinţă să treci clasa, să promovezi un bacalaureat sau să primeşti o funcţie de director de şcoală doar pe bani? Dar despre învăţământul românesc o să mai vorbim într-un articol viitor.

Emil Stratan este curator expoziţii de artă şi publicist