Doar Vişinescu?

La o oră de maximă audienţă, trustul Antenelor a salutat, cu emoţie, condamnarea torţionarului Vişinescu pentru crime împotriva umanităţii. În cuvinte pline de vibraţie, slugile puşcăriaşului Voiculescu – om de bază al fostei securităţi – au afirmat că acest act de justiţíe, deşi tardiv, aduce un pic de alinare tuturor victimelor comunismului. Aşa să fie?

Mă aştept ca şi Petre Roman, eventual cocoţat pe un tanc, să aplaude cu ochii în lacrimi dreapta sentinţă. De asemenea, nu mă îndoiesc nicio clipă de faptul că, în următorul volum de memorii, Ion Iliescu va îngloba acest  eveniment istoric, pe care îl va considera un efect direct al eforturilor sale „intelectualiste” de subminare a PCR din interior.

S-ar zice că după un sfert de secol de la căderea comunismului, românii s-au schimbat radical. În sfârşit, s-ar crede că am înţeles cu toţii cât rău au produs comuniştii României, care au făcut dintr-o ţară nici prea prea, nici foarte foarte, dar în care chiar îţi plăcea să trăieşti, codaşa, codoaşa şi sperietoarea Europei. Aş crede asta, dacă România ar fi redevenit între timp o ţară normală – dar nu s-a întâmplat asta! De fapt, abia cum descoperim, în ceea ce am ajuns să fim, în ceea ce suntem obligaţi să fim, adevărată dimensiune a răului.

Cu o compoziţie socială alterată, îmbătrânită şi depopulată, cu armate de sute de mii de indivizi trăitori exclusiv din ajutoare sociale, cu localităţi mizere şi anoste din care puţinele monumente dispar cu o rapiditate uluitoare, cu clanuri care îşi împart agresiv puterea din pieţe până în universităţi, cu reguli care nu se respectă niciodată etc., România rămâne o ţară profund bolnavă. Incredibil, dar, după 25 de ani, nu avem încă o elită conducătoare, responsabilă şi eficientă! Şi nu avem pentru că politicienii-interlopi, din toate partidele, fac eforturi disperate de a împiedica orice demers în această privinţă. Am văzut, în anii trecuţi, cum au blocat aleşii legea lustraţiei şi i-am văzut cum au mimat procesul împotriva comunismului. Aceiaşi aleşi care astăzi aclamă satisfăcuţi condamnarea torţionarului Vişinescu.

Dar dacă eventuala întemniţare a lui Vişinescu (90 de ani!) mi se pare absolut inutilă, ea acţionând strict în plan simbolic, procesul comunismului rămâne încă de maximă actualitate. Şi mă refer la un proces corect (unde partea acuzată va avea tot dreptul din lume să se apere), care, după stabilirea verdictului, să producă efecte juridice.

Dar procesul nu va fi corect decât în măsură în care vor fi făcute publice, în primă fază, toate listele de activişti ai PCR, de ofiţeri ai securităţii, ale persoanelor de sprijin, ale turnătorilor, precum şi toate dosarele importante ascunse încă în arhive. Nu doar pentru a-i cunoaşte mai bine pe adevăraţii torţionari, ci pentru a-i putea trage la răspundere şi pentru a le cere despăgubiri. Abia atunci vom putea vorbi de dreptate! Nu vă amăgiţi – încă nu au dispărut! Dimpotrivă, în ultimii 25 de ani, s-au îmbogăţit!

Au de unde să plătească.