Caută 
6 MIN
Dacă, şi există destule motive să credem asta, ne aflăm totuşi în faţa unor momente de tip "lebăda neagră" care, deşi iniţial nu lasă această impresie, provoacă tulburări geopolitice cu consecinţe enorme?
La sfârşitul săptămânii intrăm în ultima lună dinaintea alegerilor parlamentare. Însă un impact semnificativ mai mare asupra României s-ar putea să-l aibă mai degrabă două evenimente electorale externe: alegerile americane, de pe 8 noiembrie, şi turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, duminica următoare.
În Republica Moldova o victorie, altfel destul de previzibilă, a lui Igor Dodon ar submina, probabil fatal, legăturile ţării cu UE şi cu România punând în mod ferm Rusia în control deplin la Chişinău. Influenţa Moscovei este oricum importantă şi acum în economie, în sfera politică, foarte probabil şi în serviciile secrete sau în alte instituţii de forţă din stat. Însă, în plan simbolic am marca astfel o abandonare de facto a demersului de apropiere faţă de UE, a legăturilor cu principalele capitale europene şi cu Bruxelles-ul şi o revenire fermă a ţării exclusiv în sfera de influenţă a Rusiei. Şi chiar dacă probabil asta nu se va întâmpla imediat, semnalul dat poate fi privit ca înscrierea pe un curs ireversibil de revenire pe această orbită. Sigur, nimeni nu-şi mai face în acest moment iluzii în privinţa şanselor reale de integrare europeană a Republicii Moldova într-un viitor previzibil. Însă menţinerea unei influenţe occidentale semnificative a fost benefică, inclusiv din perspectivă românească. Iar o schimbare de direcţie va complica şi situaţia României, făcându-ne mai vulnerabili la presiunile şi influenţa Moscovei.
Dar până la alegerile din Republica Moldova vom avea marţi alegerile prezidenţiale în Statele Unite. Lucrurile sunt pe muchie de cuţit, e greu să faci pronosticuri, mai ales după ce am văzut ce s-a întâmplat la Brexit. În timp ce miza este mai mare ca oricând în ultimele decenii. Dacă o victorie a lui Hillary Clinton ar ţine în mare Washingtonul pe făgaşul actual, probabil cu o linie mai fermă în relaţia cu Rusia şi în Orientul Mijlociu, o victorie a lui Donald Trump ar plasa lumea întreagă într-o acută stare de nelinişte şi instabilitate. Declaraţiile sale, unele incendiare, au pus în discuţie întregul sistem de alianţe internaţionale ale Americii, au ridicat semne de întrebare majore privind aranjamentul de securitate din Europa, chiar în privinţa viitorului NATO, şi au erodat, în general, influenţa Statelor Unite, prestigiul acestora, pe plan global. Efect care este deja resimţit în condiţiile în care candidatul Trump a declarat în repetate rânduri, în cursul campaniei, spre încântarea criticilor Washingtonului, că America nu este în măsură să dea lecţii altora în materie de democraţie şi chiar că sistemul electoral de acolo este corupt.
Mulţi, inclusiv în România, consideră că acest gen de viziune tinde să dramatizeze excesiv lucrurile. Ei pleacă de la ideea că preşedintele Trump va fi cu totul altceva decât candidatul Trump şi că vom asista la replieri semnificative de poziţiile exprimate în campanie. În plus, spun ei, America dispune de un solid sistem de checks and balances capabil să ţină în frâu eventualele derapaje. Ultima apreciere nu ţine totuşi cont de faptul că foarte probabil preşedintele Trump va dispune, cel puţin în primii doi ani de mandat, şi de o majoritate republicană atât în Congres, cât şi în Senat, puţin înclinată să i se opună pe faţă. În general, premisa fundamentală este aceea că până la urmă un preşedinte, oricâtă putere formală ar avea, nu face ce vrea el, ci trebuie să se plieze la constrângerile de sistem existente. Ceea ce e în mare adevărat cu observaţia că cel puţin după război Statele Unite nu au mai avut niciodată un lider la fel de egomaniac şi de violent în reacţii faţă de toţi cei care i se opun ca Donald Trump.
Însă, dincolo de asta, chiar dacă odată ajuns la Casa Albă, Trump îşi va tempera considerabil comportamentul şi va adopta poziţii mai rezonabile reverberaţiile geopolitice vor fi inevitabil unele majore. Şi în Asia, unde ţări ca Japonia şi Coreea de Sud au toate motivele să se întrebe în ce măsură mai pot conta pe sprijinul american într-un spaţiu în care China devine pe zi ce trece tot mai confrontaţională, dar şi în Europa, ceea ce ne interesează direct. Un viitor preşedinte Trump ar fi, fără îndoială, cel mai nepopular lider american de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. O analiză Pew Research constată că în majoritatea statelor europene numărul celor care îl văd negativ trece de 80 şi chiar de 90 de procente. Imaginea sa în mass media este, de asemenea, dezastruoasă. În luna august, săptămânalul german Der Spiegel considera că "Donald Trump reprezintă cea mai gravă ameninţare a timpurilor noastre". În timp ce, în ultimul său număr, The Economist aprecia că "experienţa, temperamentul şi caracterul său îl fac în mod oribil de nepotrivit pentru a deveni liderul lumii libere, comandantul suprem al celor mai puternice forţe armate de pe glob, persoana indrituită să acţioneze butonul nuclear".
Putem considera că mai ales aserţiunea făcută de Der Spiegel este vădit exagerată. La urma urmei lideri ca Vladimir Putin sau Kim Jong-un, din Coreea de Nord, s-ar încadra mai bine în acest tablou. Însă percepţiile sunt cele care contează, iar venirea lui Trump la Casa Albă suprapusă peste un substanţial curent antiamerican în ţări ca Germania sau Franţa are toate şansele să afecteze grav relaţiile transatlantice şi în final să conducă la o decuplare de facto a Europei de America. Diferite analize recente chiar sugerau faptul că unii lideri europeni proeminenţi chiar îşi doresc, în secret, o victorie a lui Trump, considerând-o un excelent pretext care să faciliteze acest proces, mai ales după ce Brexitul a eliminat în mare parte Marea Britanie, principalul aliat al Statelor Unite din Europa, din ecuaţia de securitate de pe continent. Deschizând astfel calea către un nou aranjament, cu Rusia, care riscă să ne readucă ca ţară într-o zona gris, mult mai vulnerabili la presiunile şi infiltrările ruseşti în economie, în viaţa politică sau în mass media. Mai ales dacă şi Republica Moldova va ajunge şi ea, după alegerile de duminică, ferm în orbita Moscovei.
Mulţi tind să subestimeze impactul potenţial al unor astfel de evoluţii. Dar dacă, şi există destule motive să credem asta, ne aflăm totuşi în faţa unor momente de tip "lebăda neagră" (concept introdus de Nicholas Taleb) care, deşi iniţial nu lasă această impresie, provoacă tulburări geopolitice cu consecinţe enorme?
