În timp ce şefii Centrului de transfuzii se plâng de lipsa sângelui

E nevoie de sânge, dar Centrul mobil pentru donatori stă pe chituci de un an

miercuri, 01 iulie 2015, 01:51
2 MIN
 E nevoie de sânge, dar Centrul mobil pentru donatori stă pe chituci de un an

Laboratorul mobil al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) nu funcţionează de mai bine de un an. Dacă, vara trecută, autobuzul nu mai ieşea pe străzile Iaşului din cauză că şoferul care lucra voluntar renunţase să se mai ocupe de această activitate, vara asta, automobilul este tras pe dreapta pentru că centrul nu are fonduri să investească în piesele de schimb, pentru care nu s-a făcut nici măcar o evaluare.

„Autobuzul trebuie să fie verificat înainte să iasă pe străzi. Acum nu avem în buget bani pentru investiţii în piese de schimb sau să achităm RCA, de aceea încercăm să găsim sponsori care să ne sprijine. Scopul unităţii mobile este de a promova donarea benevolă, adică donarea pentru care nu se primeşte în schimb niciun fel de beneficiu”, a arătat dr. Lavinia Scripcaru, director CRTS. Momentan, automobilul nefuncţional este garat în curtea Detaşamentului 2 de Pompieri.
Cu ajutorul acestui autobuz, personalul CRTS se deplasa prin oraş şi colecta sânge de la aproximativ 20-30 de persoane zilnic, pe lângă cele care donau deja la sediul instituţiei. Conducerea CRTS este de părere că găsirea unui sponsor care să investească în îmbunătăţirea automobilului ar scuti centrul de deja binecunoscuta criză de sânge din timpul verii, atunci când numărul donatorilor scade considerabil.
În această perioadă, zilnic, la CRTS, donează în jur de 40-50 de donatori, în condiţiile în care necesarul de sânge ar putea fi acoperit dacă zilnic ar dona cam 80-90 de donatori. Pentru a putea dona, o persoana trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani. În plus, donatorul trebuie să aibă în jur de 60 de kg. Din sângele donat o singură dată pot fi ajutate chiar şi trei persoane, întrucât din produsul recoltat se pot obţine până la trei produse. Potrivit reprezentanţilor CRTS, persoanele care doresc să doneze sânge pentru prima dată după vârsta de 50 de ani sunt mai dificil de acceptat, ţinând cont de faptul că odată cu această vârstă pot apărea o serie de afecţiuni care contraindică donarea.
 
 
 
 

Comentarii